Capelă pentru pacienţii Spitalului din Târnăveni
Primarul municipiului Târnăveni, Sorin Megheşan, a declarat miercuri, 25 ianuarie, că susţine proiectul de amenajare a unei capele în curtea Spitalului Municipal „Gheorghe Marinescu” din localitate.
Potrivit edilului şef al municipiului Târnăveni, capela va deservi câteva sute de pacienţi internaţi, lipsiţi în prezent de posibilitatea de a participa la slujbe religioase. „După cum ştiţi, la Târnăveni funcţionează cel mai mare spital sau secţie de psihiatrie din România. Din datele pe care le avem, sunt peste 260 de pacienţi permanenţi la Târnăveni. De asemenea, sunt peste 520 de paturi la Spitalul Municipal, cu secţia de Chirurgie, Interne, Oncologie, Neuorologie. Acei pacienţi nu au voie să părăsească incinta spitalului. Mulţi pacienţi doresc şi au fost chiar şi la mine în audienţă să participe duminica sau în zilele de sărbătoare la o slujbă religioasă şi atunci am avut o discuţie cu conducerea spitalului şi am spus că ar fi normal să se găsească un loc unde să se amenajeze, să se construiască, o capelă pentru a se putea oficia o slujbă sau unde pacienţii să poată lua legătura cu un preot, indiferent că e ortodox, catolic, reformat. Un loc unde să se poată întâlni cu un preot, aceasta a fost ideea”, a afirmat Sorin Megheşan.
Lăcaşul de cult, realizat din donaţii şi sponsorizări
De asemenea, primarul municipiului Târnăveni a precizat că noua capelă va fi construită exclusiv din donaţii şi sponsorizări. „Trebuie subliniat faptul că acea capelă va fi construită exclusiv din bani proveniţi de la diferiţi oameni de afaceri sau persoane fizice binevoitoare. Din donaţii. Nu contribuie nici Consiliul Judeţean cu niciun leu, nu contribuie nici Spitalul Municipal din Târnăveni cu niciun leu, nu contribuie nici Consiliul Local cu niciun leu. Comunitatea locală din Târnăveni a dorit şi doreşte o capelă pentru pacienţi, iar conducerea Consiliului Judeţean Mureş, a Spitalului şi Consiliul Local au fost de acord, mai ales că proiectul nu necesită alocarea niciunui leu de la bugetul local sau de la bugetul de stat. Şi eu sunt de acord că o asemenea capelă este necesară. Sunt oameni care nu au mai ieşit de zeci de ani din Spital şi nu au posibilitatea să participe la o slujbă religioasă”, a conchis Sorin Megheşan.
Alex TOTH