Concurs despre Unire la Gimnaziul “Cuza”
Concursul Interdisciplinar defășurat la Școala Gimnazială “Al. Ioan Cuza†din Târgu-Mureș a avut ca temă “Unireaâ€. Astfel, subiectele legate de toate cele cinci discipline din concurs au fost pliate pe acest subiect. Competiția s-a desfășurat între clasele a VIII-a iar elevii au dat dovadă de foarte multă implicare.
25 de elevi participanți
Cinci elevi din cele cinci clase a VIII-a din cadrul Școlii Gimnaziale “Al. Ioan Cuza†au luat parte la acest concurs, fiind ghidați de profesorii fiecărei discipline: Limba și literatura română, matematică, istorie, geografie și desen. “Bibliografia a fost una clară. Astfel, la disciplina geografie, de exemplu, elevii trebuiau să cunoască zonele în care au avut loc evenimente istorice în perioada respectivăâ€, a declarat Olga Atomei, director al unității de învățământ. În total, un număr de 25 de elevi s-au implicat în această competiție. În alți ani, au fost invitate și alte școli din oraș dar, din cauza lipsei fondurilor, acest lucru nu a fost posibil la această ediție a concursului.
Locurile I, II și III
“Câștigătorii concursului au fost elevii clasei a VIII-a C, conduși de Camelia Turcu, diriginteâ€, a precizat Petronela Silvășan, director adjunct. Echipajul a fost format din elevii: Roxana Cozma, Radu Harhoi, Ioana Dascăl, Cristian Fodor, Diana Todea. Pe locul II s-a situat clasa a VIII-a B iar pe locul III, clasa a VIII-a D. La finalul concursului, elevii au primit diplome de participare.



