Alina Nelega: “Putem avea o anvergură europeană!”
Anul trecut Teatrul Național din Târgu-Mureș a sărbătorit 50 de ani de la înființarea trupei române. Cu această ocazie a fost organizat evenimentul “50 de ani de interculturalitateaâ€, în cadrul căruia spectatorii de acum ai Naționalului au avut prilejul să se întâlnească cu primele generații de actori ai Teatrului din Târgu-Mureș, precum și posibilitatea de a urmări spectacole de teatru invitate din țară sau din străinătate. De asemenea, au fost organizate și o serie de lansări de carte, un spectacol lectură și o conferință despre inter și multiculturalitate. Alina Nelega, directorul adjunct al Teatrului Național Târgu-Mureș, ne vorbește despre ecoul acestui eveniment și despre viitoarele proiecte ale instituției.
Reporter: Care ar fi evaluarea dumneavoastră după organizarea evenimentului “50 de ani de interculturalitateâ€?
Alina Nelega: Aniversarea a avut un răsunet chiar mai mare decât scontam, în lumea presei de specialitate. Au fost prezenți foarte mulți critici de teatru, foarte mulți oameni de presă și din cea centrală și din cea ardeleană, română și maghiară deopotrivă. Și ecourile în public au fost foarte bune. Spectacolele invitate din Irlanda, dar și cel din Chișinău au fost foarte apreciate. Mai mult decât atât, ca urmare a acestui lucru, o să-l invităm pe regizorul spectacolului “ROGVAIVâ€, de la Teatrul Spălătorie din Chișinău, să lucreze cu o parte dintre actorii trupei române.
Rep.: E un tânăr regizor foarte promițător…
A.N.: E și foarte priceput. Bogdan Georgescu face un tip de teatru care se numește “devised workâ€. E foarte tânăr, dar are un CV impresionant și e în același timp și dramaturg. Spectacolele pe care le face sunt extreme de vii, extrem de actuale și extrem de implicate în viața comunității, din punct de vedere social și chiar politic. Până la urmă, te întrebi despre ce trebuie să vorbească teatrul astăzi. Și cred că “despre noi†e unul dintre răspunsuri.
Rep.: Se poate trage o concluzie după aniversare?
A.N.: Naționalul a demonstrat că are capacitatea de a organiza evenimente mari. De când am venit aici, mi-am dorit – și lucrez în sensul acesta împreună cu toată echipa trupei române – ca acest teatru să aibă anvergură, că de aceea e „naționalâ€, și să nu se comporte ca un mic teatru de provincie. Să nu se comporte ca un cămin cultural. Să nu se teamă de experimente, să nu se teamă de mari spectacole. Cred și acest eveniment a arătat că putem să organizăm festivaluri, că putem avea o anvergură europeană. Trebuie să ne luăm acest drept, pentru că nimeni nu o să vină să spună „ce buni puteți voi să fiți, haideți, să vă dăm o groază de bani ca să demonstrațiâ€. Nu, demonstrezi că poți să fii bun și pe urmă trăiești ca atare.
Rep.: În ce măsură credeți că se pot atrage finanțări din mediul privat pentru proiecte teatrale?
A.N.: Niciun teatru din lume nu trăiește din sponsorizări. Singurul sistem care a reușit să facă o joncțiune între public și privat este sistemul american, care funcționează pe cu totul și cu totul alte reguli. Acolo teatrele sunt conduse de niște societari, care au și un background cultural, și care nu doresc să se îmbogățească din teatru, dar au idei inovatoare, au o viziune. Este ca un comitet la care tu ca director artistic sau manager trebuie să le dai raportul întotdeauna. Ei fac rost de finanțări și contribuie cu bani. În Europa, noi nu cunoaștem acest sistem. Nu cu mult timp în urmă, un amic de-al meu, care lucrează la Institutul de Teatru din Amsterdam, îmi mărturisea că nici ei nu trăiesc din sponsorizări. Într-un teatru național sumele de care vorbim sunt foarte mari și, deja, ar duce la faliment, la ruină un om de afaceri. Cultura nu aduce profit nicăieri în lume, iar dacă reușim să echilibrăm cât de cât cheltuielile e un pas foarte bun deja. Nici nu cred că trebuie să încercăm să scoatem profit din cultură.
