
Construcţia grădiniţei din Sărmaşu continuă
Un vechi proiect de suflet al cetăţenilor oraşului Sărmaşu este de joi, 12 februarie, cu un pas mai aproape de finalizare. Este vorba despre Grădiniţa din localitate, pentru construcţia căreia au fost alocate din bugetul pe anul 2015, 500.000 de lei.
Lucrările, sistate din 2009
Joi, 12 februarie, a avut loc şedinţa pentru aprobarea bugetului oraşului, bugetul fiind aprobat în unanimitate şi fără nici un fel de amendamente de consilierii locali. Un capitol important al acestui buget este alocarea sumei amintite pentru continuarea construcţiei grădiniţei din oraş. Construcţia acesteia a început în anul 2009, după semnarea unor contracte de finanţare datând din anul 2008. Constructorul a oprit lucrările executate în acelaşi an, 2009, fiind finalizate demolarea vechii construcţii, săpătura şi turnarea fundaţiilor armate. Au fost realizate tot în acea perioadă structura de rezistenţă din beton armat a parterului, o parte din zidăria acestuia precum şi o centură de consolidare dar din cauza neachitării lucrărilor acestea au fost sistate. Din acel moment, construcţia a fost în conservare, dar datorită duratei mari care a trecut de când lucrările au fost oprite, degradarea lucrărilor nu a putut fi combătută.
Această grădiniţă a fost şi este în continuare o nevoie reală a cetăţenilor din Sărmaşu, existând în localitate peste 180 de copii de vârstă preşcolară. Începând cu anul 2008, cursurile secţiei române ale grădiniţei funcţionează în spaţiile improvizate care li s-au repartizat în clădirea internatului de fete, acestea fiind însă mici, fără curte şi fără grupuri sanitare adecvate vârstei. În ce priveşte secţia maghiară, aceasta funcţionează actualmente într-o clădire veche care nu asigură siguranţa şi securitatea copiilor.
Grădiniţa va fi predată circuitului educaţional
În lipsa ajutorului cerut de la autorităţile centrale, la iniţiativa primarului oraşului, Ioan Mocean, s-a reuşit ca, în deplină înţelegere cu Consiliul Local, să se aloce o sumă destul de importantă, respectiv de 500.000 de lei, continuării construcţiei grădiniţei. Conform situaţiei prezentate în cadrul şedinţei, această sumă nu este suficientă pentru finalizarea lucrărilor. Din aceşti bani se va putea în schimb ridica următorul etaj al clădirii, etaj care va putea fi acoperit în mod definitiv conform proiectului iniţial, astfel construcţia ieşind în afara pericolului de degradare. Autorităţile oraşului speră ca în viitorul apropiat să reuşească să mai găsească şi alte surse de finanţare, cu care această lucrare va putea fi finalizată şi predată circuitului educaţional.




