O discuţie care trenează deja de câţiva ani, care afectează largi pături ale populaţiei şi despre care fiecare are cel puţin o părere este calitatea învăţământului şi salarizarea cadrelor didactice. O pătură socială care a fost folosită de prea multe ori drept masă de manevră la toate alegerile. De 25 de ani sunt cobaii tuturor experimentelor. În campanie, preşedintele Klaus Iohannis propunea că salariile profesorilor ar trebuie să fie stabilite în funcţie de performanţe. Care ar fi acele performanţe, am adresat întrebarea atât profesorilor, cât şi părinţilor. A fost o provocare. Am ajuns să înţeleg mult mai bine problemele din educaţie şi să înţeleg atitudinea profesorilor.
,,Părerea noastră nu este luată în seamă”
Profesorii au deobicei păreri ferme despre orice, supărarea mea a fost de multe ori provocată de neasumarea acestor păreri. Am înţeles acum de ce. Aceşti oameni şi-au pierdut încrederea în orice schimbare. Nu se simt utili. Nu se simt apreciaţi. Nu e de mirare că refuză să-şi dea numele la câte o părere mai aspră. Asumate sau nu, toate aceste păreri sunt foarte pertinente. ,,Cum poţi măsura obiectiv performanţa unui profesor? Nu-i totuna să iei un copil de 9,50 şi să-l trimiţi la Olimpiade cu a lua unul de la 2 şi să-l creşti la 5,6. Nu, vă rog, nu mă citaţi, pentru că mi-o iau”, spune o profesoară de matematică. ,,Şi chiar să fie criterii de valoare. Cine să le aplice? Consiliile de administraţie? Cum pot ei evalua pertinent performanţa unui profesor? Majoritari sunt reprezentanţii primăriilor şi consilierii locali. Ce ştiu ei despre asta? Cei câţiva profesori şi poate şi părinţii ar putea… La noi la şcoală avem copii de toate felurile, avem clase de elită dar avem şi copii din categoriile defavorizate pe care ne bucurăm dacă reuşim să îi alfabetizăm, dacă reuşim să îi învăţăm atâta matematică cât să fie un bun zidar sau croitoreasă. E o discuţie lungă. Şi oricum părerea noastră nu este luată în seamă”, încheie revoltată profesoara fără nume.
O profesoară aflată aproape de vârsta de pensionare, Leontina Boitoş, deşi la un liceu de elită, are o părere asemănătoare. ,,Învăţământul nostru este unul de masă”, spune Boitoş, accentuând expresia de masă. ,,Depinde mult de condiţiile de muncă. Dacă un dascăl de la ţară, chiar dacă are sală curată, are în linii mari tot ce îi trebuie, dar nu are cele mai moderne softuri, nu poate să-şi facă o programare a lecţiilor, nu are materiale ilustrative, nu va putea să realizeze o performanţă înaltă la clasă. Tot aşa, unul care lucrează cu un număr mare de elevi”, afirmă profesoara. Aceasta consideră că criteriile nu pot fi globale. ,,Toţi muncesc la clasă. Te poţi diferenţia, ai premii la concursuri naţionale, ai copii care performează, dar aceste criterii nu sunt cuprinse în salarizare. Ar trebui să fie şi după numărul de copii, pentru că un dascăl care lucrează cu 30 de copii depune un efort mai mare decât unul care are doar 16”, adaugă profesoara.
Fiecare copil la propriul maxim posibil
În opinia acesteia, performanţa nu înseamnă concursuri şi olimpiade ci ca fiecare elev din clasă să îşi formeze capacităţile şi abilităţile necesare vârstei. Să ajungă la propriul maxim posibil. ,,Iar dacă unii sunt dotaţi, cu predispoziţii deosebite, iar eu ca dascăl am posibilitatea de a i le dezvolta, înseamnă că eu obţin nişte performanţe suplimentare. Promovabilitatea nu ar trebui în nici un caz să fie un criteriu de salarizare. În ce mă priveşte, aş lua în considerare olimpiade, concursuri, activităţi extraşcolare. Poate să înveţe un instrument muzical cu copiii, ore de lectură suplimentare. În învăţământul de masă, toată lumea trebuie să înveţe, dar performanţa îl duce mai departe pe copil. Vârsta, vechimea dascălului nu ar trebui să fie un criteriu. Şi cel tânăr poate avea performanţe cu elevii. Sunt profesori tineri care trag tare în primii ani pentru că au o pasiune pentru asta şi sunt dascăli care stau 40 de ani lamentându-se. Cine îşi respectă profesia, indiferent de vârstă, are rezultate”, conchide Boitoş, recunoscând însă că pe ea cel puţin nu salarul a ţinut-o atâţia ani în această carieră, deşi salarul te întreţine, îţi plăteşte facturile. ,, De multe ori, stau în librării şi citesc câte 20 de minute pentru că nu îmi permit să cumpăr cărţile, şi nu doar eu, ci mulţi dintre colegii mei. Nu mi se pare normal ca după o viaţă de om, să ai rezultate deosebite cu toate cele peste 30 de generaţii, şi salarul să fie identic cu al unui dascăl care are 15 copii şi fără nici un fel de rezultate, sau cu rezultate doar la nivelul programei. Învăţământul ar trebui reconsiderat din temelii. Chiar şi programa ar trebui aerisită, cel puţin la ciclul primar. E o încărcătură uriaşă. Copilul ar trebui lăsat să se bucure de copilărie până pe la vârsta de 10 ani”, încheie profesoara.
O chestie, doar ca să fie bifată
Profesoara Livia Răduţ crede că aceste criterii de valoare ar trebui aplicate deja de pe băncile facultăţilor şi subliniază importanţa mentoratului care, în opinia dânsei, este perfect dar lipseşte cu desăvârşire. ,,Din afară aşa se vede că e bine. Dar din păcate în învăţământ se vine în lipsă de alte opţiuni. Vin absolvenţi cu 5, cu 6. Nu au nici cele mai elementare noţiuni de psihologie. De multe ori, nu ştiu să facă un plan de lecţie. De aici ar trebui începută deja schimbarea”, afirmă Răduţ. ,,Iar criteriile, care ar fi ele, ar trebui aplicate diferenţiat pe şcoli, nu toţi lucrăm cu acelaşi material uman. Copiii de la Unirea sunt obişnuiţi să lucreze, ai noştri nu prea. Ne bucurăm dacă îi creştem de la 2 la 4. Chiar şi cu noul regulament, ei pot contesta notele dar habar nu au despre conţinutul lecţiei. Aş sta toată ziua în şcoală, să-i văd că vin de bună voie şi chiar sunt interesaţi. Aici însă este de vină şi programa. Noi suntem prestatori de servicii. Adică învăţământ de masă. Trebuie să ne ajustăm oferta cu cererea”, crede profesoara. Aceasta însă nu are speranţe prea mari, considerând că tot sistemul, începând cu programa ar trebui schimbat din temelii. ,,Altfel se va face o chestie, doar ca să fie bifată. Va rămâne în coadă de peşte, iar noi vom rămâne doar cu o grămadă de birocraţie de întocmit”, încheie Răduţ.
Performanţă, integrarea tuturor copiilor
Competent în ce priveşte salarizarea personalului din educaţie este şi liderul Sindicatului ,,Spiru Haret”, Ioan Săcărea. Acesta consideră cu nu mai este valabil principiul ,,la muncă egală, salariu egal”. ,,Nu. Trebuie să facem cumva o diferenţiere. Nu se poate să iei bani indiferent că munceşti că nu munceşti. Vrem ca în legea respectivă să fie cuprinsă o sumă sau un procent destinat educaţiei, care să poată fi folosită de Consiliile de Administraţie în folosul creşterii calităţii învăţământului. Indiferent de vârstă, dascălul poate fi stimulat. Trebuie încurajată competiţia. Altfel, întotdeauna cei bătrâni vor fi foarte buni, tinerii nu. În viziunea noastră, dascălul tânăr poate avea salar mai mare decât cel cu vechime mare, dacă are rezultate”, afirmă liderul sindical. ,,După părerea mea, maximul financiar nu trebuie să se găsească la finalul carierei. Nevoile lui sociale sunt pe undeva pe la mijloc, când are 15-20 de ani de vechime. Salarizarea acolo ar trebui să fie maximă. În plus, oriunde am mers am încercat să batem monedă pe faptul că performanţă nu înseamnă olimpici. Performanţa şcolară înseamnă şi dacă îl duci de la 4 la 5. Este o performanţă dacă l-ai integrat pe cel cu dizabilităţi. Sau dacă socializezi copilul rom şi îl integrezi în clasă, să nu meargă la şcoală doar pentru corn şi lapte”, susţine Săcărea. ,,Cum se poate cuantifica? Din momentul în care consiliile de administraţie vor avea un director, cu ştampilă şi putere asta va fi posibil. Vor fi desigur probleme. Şi când s-a introdus salarul de merit au fost. Dacă se face însă o evaluare corectă, asta nu se va mai întâmpla”, încheie liderul sindical.
,,Vi se pare normal să trebuiască să dau copilului meditaţii la matematică, când el ar trebui să vină cu lecţia înţeleasă de la şcoală? Toată lumea ar trebui să fie capabil să se întreţină din salar, iar profesorul să nu mai fie tentat să dea meditaţii. Ştiţi cât cere un bun profesor de matematică pe oră? Poate chiar să depăşească 50 de lei pe oră! Şi dacă poate să predea atât de bine, de ce mai are nevoie copilul de meditaţii? (Aurora Sermeşan, părinte, comerciant)
,,Fetiţa mea va merge la şcoală de la toamnă deci mă interesează subiectul. Problema salarizării este foarte sensibilă pentru toată lumea, nu doar pentru profesori. Oricine munceşte, de la o simplă femeie de servici, ar trebui să se poată întreţine din salar. Iar de aici, cu cât este mai importantă munca pe care o faci, cu atât ar trebui să fie mai mare salarul. În ce priveşte profesorii, eu cred că un profesor care ar face să umble copilul meu cu plăcere la şcoală ar merita un salar oricât de mare. Acesta ar putea fi cel mai bun criteriu de evaluare al profesorilor, plăcerea cu care merge copilul la şcoală. Da, ar putea fi evaluaţi şi de către părinţi. Cred că părinţii ar fi cel puţin la fel de corecţi în evaluare ca şi un director de şcoală. Eu cel puţin nu m-aş supăra pe un profesor dacă ar da copilului meu 4, dacă atâta a meritat.”(Molnár Enikö, părinte, angajată)
Germania şi Danemarca plătesc profesorii din învăţământul preuniversitar cu peste 50 de euro/oră, apoi un grup de 7 ţări plătesc pentru o oră sume între 40 şi 48 de euro, urmează Austria cu 39 de euro/oră, Grecia cu 35 de euro/oră, Spania 34,7 euro/oră, Slovenia – 34,5 euro/oră. Plutonul este încheiat de Polonia, cu 25 de euro/oră, Cehia – 17 euro/oră şi Ungaria, cu 16 euro pe oră.
În România, un profesor cu gradul I şi vechime 15 ani are aproximativ 1.700 de lei, sub 380 de euro pe lună. Conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică, salariul pe oră este de 9,1 lei, adică 2 euro pe oră.
