Davai ceas, davai mosie…asta da tovarasie!

I-au asteptat pe americani, dar au venit rusii. Acestia au uitat sa plece din România pâna în 1958. Între timp au spoliat-o. De tot ce se putea si le cadea în mâna. Au demontat inclusiv uzine cu benzi de montaj cu tot. Vezi cazul uzinelor IAR Ghimbav. Era dreptul ocupantului deghizat în „eliberatorâ€. Lucrurile acestea se convenisera la nivel înalt, în sensul ca se hotarâse un anume nivel al despagubirilor pe care România îl datora URSS. La nivelul omului simplu însa, lucrurile aveau un tragism aparte. Soldatul rus îi intra în gospodarie, îi lua gaina si porcul, îi lua caii, îi necinstea nevasta…Multe dintre aceste tragedii anonime s-au consumat discret si în Mures, fapt reflectat în diverse documente de arhiva.

*                                                             
„Frumosii si tragicii naivi†ai deceniului cinci din secolul trecut, care au sperat în venirea si salvarea providentiala din partea americanilor, au înteles prea târziu ca jocurile fusesera facute în alta parte. Între timp, destinele lor chinuite se consumau la Aiud, Pitesti, Jilava, Sighet…Fusesera abandonati sau altfel spus, de-a dreptul sacrificati. si asta se întâmplase înca de la Yalta. E valabil si pentru ceea ce se întâmpla azi. Aici sau aiurea, în lume. Difera doar locatia unde se fac marile jocurile politice mondiale. Ea ar putea fi azi Washington, Tel Aviv…Altfel, cum ar putea afirma un ex-ministru al unei tari, personaj aflat la hotel â€Hiltonâ€, pe data de 10.10.2007, ca o anume tara: „…cumpara Ungaria, cumpara România, cumpara Polonia…â€? E aroganta marelui jucator pe arena politica mondiala sau siguranta celui care stie ce spune, convins de nivelul moral al celor care i-au facilitat cumpararea acestora?     

„Stalin si poporul rus, libertate ne-au adus…â€
Eliberarea succesiva a Ardealului, de catre trupele româno-sovietice, începând cu septembrie 1944, a dus în mod necesar, la reinstalarea în parte, a posturilor de jandarmi aceasta fiind subordonata armatei de operatii. Erau vremuri nesigure, întrucât soarta Ardealului nu fusese înca decisa. În rapoartele lor, jandarmii sefi de posturi, raportau în mod repetat esaloanelor superioare, diverse probleme cu care se confruntau în teritoriul eliberat. Printre acestea erau si abuzurile comise de unii dintre militarii armatei sovietice care fara pic de jena sau mila, tâlhareau pur si simplu civilii, oameni simpli, dar aceeasi militari confiscau si materiale din patrimoniul statului, fara niciun fel de explicatii. Pe data de 30 septembrie 1944, generalul de Corp de Armata Gh. Mihail, sef al Marelui Stat Major al Armatei Române, semnase Ordinul Circular nr. 984.200, difuzat catre unitatile subordonate, în cuprinsul caruia precizase foarte clar faptul ca „Materialele si subzistentele necesare Armatei Rosii care opereaza în România, se procura numai prin Guvernul Român…†Cu foarte mult curaj si demnitate, acesta mai specificase fara echivoc, faptul ca: „…se vor trimite în judecata Curtii Martiale, totii ofiterii si ostasii care nu vor apara pâna la ultima picatura de sânge bunurile statului ce au fost date în paza si îngrijirea lor…†Era un avertisment voalat pentru armata sovietica care comitea multe si revoltatoare abuzuri. Evident, ca acestia nu s-au „împiedicat†de ordinul generalului. Generalul însa, pentru curajul dovedit atunci, dar si ulterior, în raporturile cu rusii, a platit cu 12 ani de închisoare. În octombrie 1944, relatiile dintre militarii români si cei sovietici devenind foarte tensionate, Generalul Anton, inspector general al Jandarmeriei, atragea si el atentia asupra  unui aspect tot mai des întâlnit, aratând ca „s-au observat cazuri când militari sovietici în stare de ebrietate, au fost loviti de patrule militare sau de civili.†Pacifist, generalul Anton ordona sa nu se recurga la asemenea procedee, dar specifica „…cei în vina – dupa ce vor fi prinsi si pusi în imposibilitatea de a folosi armamentul – sa fie trimisi la Comandamentele Sovietice.†si generalul Anton a platit cu câtiva ani de puscarie curajul de a nu fi obedient.        

D-na Pol din Pogaceaua, o gazda (prea) „ospitalieraâ€
Pe data de 5 noiembrie 1944, seful postului de jandarmi din Pogaceaua, adresa un raport esalonului superior aratând faptul ca doi militari sovietici, un capitan si un soldat, veneau des în localitate, unde „culeg informatii cu ce nemultumiri are populatia. Noaptea poposesc pe la diferiti locuitori cerând sa li se gateasca bine hrana necesara….Controleaza cazanele de fiert tuica si unde se face vin si tuica, ei ridica cantitati mici…†Jandarmul nu uita însa sa arate si un aspect mai aparte, pentru ca, oameni si ei, poate chiar sensibili la anumite farmece, rusii „locuiesc mai des la d-na Pol.†seful postului de jandarmi Suseni, raporta în noiembrie 1944, un abuz foarte des întâlnit si în alte localitati muresene. „…Locuitorii (din Suseni – n.a.), scria jandarmul, sunt foarte nemultumiti ca nu pot sa-si care recolta (…) cu putinele vite pe care le mai au, sunt luati de armata sovietica la corvoada, la distante mari si pâna fac un transport, trec 6 pâna la 7 zile.†Abuzuri grave se petreceau si la Miercurea Niraj. seful postului de jandarmi Neaua, arata în raportul sau din data de 6 noiembrie 1944, faptul ca „…populatia este nemultumita de cum procedeaza domnii ofiteri rusi de la Spitalul (de campanie – n.a.) din Miercurea Niraj. Vin prin comuna si colecteaza mere, oua, faina de grâu si pasari…intra însa si în domiciliile oamenilor si le cer carutele, caii, hamurile.†Cu demnitate si curaj, seful de post a încercat sa intervina aratând ca „m-am prezentat în fata domnului sublocotenent care stia putin româneste si l-am întrebat daca are ordin sa faca aceste colectari cu forta…mi-a spus ca ei au dreptul sa ia cât voiesc, pentru ca ei au luat acest teritoriu si nu noi, jandarmii…† Un raspuns brutal, dar care reflecta perfect mentalitatea soldatului rus, deghizat în eliberator.

Informatia care da (prea multa) putere
În absolut toate zonele eliberate, inclusiv în Mures, rusii erau interesati de existenta numarului de basarabeni si bucovineni, fosti cetateni sovietici. Doreau sa-i repatrieze, indiferent ca acestia îsi manifestasera sau nu optiunea în acest sens. Sfâsietoare tragedii urmau sa se consume în urma acestor repatrieri fortate, pentru ca acestia, români de fapt, odata ajunsi în URSS, aveau sa cunoasca grozaviile gulagului sovietic. Din nefericire, la cele mai multe din aceste tragedii si-au dat concursul – volens, nolens – si autoritatile române. Rusii erau foarte interesati – si faceau acest lucru prin organele specializate de informatii – sa culeaga date cu caracter divers asupra zonei, a populatiei, a componentei etnice, a numarului de întreprinderi aflate în stare de functionare. Însa trebuie spus ca niciun domeniu nu se afla în afara sferei lor de interes. Totul îi interesa. În decembrie 1944, generalul de jandarmi Anton, atragea atentia unitatilor subordonate printr-un ordin circular, asupra faptului ca „unele Comandamente Sovietice pretind institutiilor publice sa dea tabele nominale cu functionarii respectivi, cu indicarea atitudinilor lor politice….†Generalul Anton mai arata ca „…întrucât cererile de mai sus nu se încadreaza în niciun text din Conventia de Armistitiu, autoritatile locale nu trebuie sa le dea curs.†Rusii însa nu au tinut seama de aceste interdictii si de cele mai multe ori au reusit sa-si procure informatiile de care aveau nevoie. Rusii au ajuns pâna acolo încât sa ceara chiar si adunarea si retragerea unor publicatii aflate în circuitul bibliotecilor sau în posesia unor persoane particulare. Asa s-a întâmplat si în Mures. La cererea rusilor, generalul Anton a dat ordin sa fie confiscata si distrusa brosura „Staliniadaâ€, a jurnalistului Ion Vasiliad si având desene si caricaturi realizate de Ion Anestin.