
Filmări din drone şi mirese în aer, la nunta perfectă
Care ar fi vârsta ideală pentru căsătorie? Suntem noi, mureşenii, inovatori, curajoşi, sau mai degrabă conservatori în ce priveşte propriile nunţi? Ce să mâncăm, ce să bem şi desigur, cum să ne distrăm la o nuntă? La toate aceste întrebări, şi de fapt la cam orice întrebare am avea privitor la organizarea unei nunţi perfecte, au răspuns sociologul Claudiu Rusu care, împreună cu DJ-ul Tiberiu Pal, au realizat un sondaj realizat după toate rigorile statisticilor, din care putem afla tot ce ne caracterizează în materie de nunţi, precum şi care sunt tendinţele în materie. La chestionar au răspuns, timp de 6 luni, în mediul online, aproape 3000 de repondenţi, băieţi şi fete, căsătoriţi sau nu, din mediul urban sau rural, tineri sau mai puţin tineri. 83% dintre respondenţi au fost cu studii universitare şi 84% din mediu urban, 56 % femei, burlaci sau nu, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 40 de ani.
Sunt încurajate căsătoriile interetnice
Ce a justificat totuşi realizarea unui studiu atât de serios despre nunţi, în opinia realizatorilor a fost părerea destul de răspândită că succesul nunţii poate fi un reper pentru reuşita căsniciei. Cifrele, privite dintr-o perspectivă mai largă, pot conduce către concluzii surprinzătoare, o să las totuşi cititorilor libertatea de a le interpreta. “Una din primele concluzii la care am ajuns este faptul că 88% dintre respondenţi sunt de acord, iar unii chiar încurajează căsătoriile mixte interetnice, fapt îmbucurător. Procentul denotă până la urmă măsura maturităţii populaţiei tinere”, afirmă Claudiu Rusu. Par la fel de maturi în luarea deciziilor şi când, conform cifrelor, 69% dintre participanţi sunt de părere că mirii trebuie să se ocupe de organizarea evenimentului, 30% consideră că este nevoie de un maestru de ceremonii sau firmă specializată, şi doar sub 1% consideră că aceştia ar trebui să fie părinţii. Nimic surprizător la întrebarea referitoare la vârsta ideală pentru căsătorie, 83,8% consideră, în cazul femeilor, drept optimă perioada dintre 23 şi 28 de ani, 10,4% merg pe perioada 29-36 ani, doar 5 procente ar alege perioada 18-22 ani şi 0,8%, peste 37 ani. În cazul bărbaţilor, 74.2% merg pe perioada 27-32 ani, 13,8%, perioada 22-26 ani, 11,5%, perioada 33-40 ani şi 0.5% s-ar căsători peste 40 ani.
Invitaţiile, predate personal
Interesant ar fi de adăugat şi că într-o proporţie covârşitoare sunt de părere că este un avantaj ca mirii să locuiască o perioadă împreună înainte de oficializarea relaţiei, 92,1 % au răspuns afirmativ, afirmă Claudiu Rusu. “Restul de 7,9% bănuim că erau taţi de fete”, punctează sociologul cu umor. Încep deci pregătirile pentru nuntă. “Ştiu cazuri în care pregătirile de nuntă au început chiar şi cu 3 ani înainte, un an, un an şi jumătate este însă perfect justificat, dacă mirii ţin la o locaţie anume”, subliniază de data asta Tiberiu Pal, care din perspectiva DJ-ului are contact direct cu mirii. Din afirmaţiile acestuia reiese şi că tinerii nu sunt atât de superficiali cum s-ar putea crede, 72.7 % dintre repondenţi fiind de părere că este important ca invitaţia de nuntă să fie înmânată personal de către miri, şi nu trimise impersonal prin poştă. Când vine vorba de „mărimea” nunţii, mirii se gândesc la prieteni, părinţii în schimb se uită prin conturi şi la interesele de familie. “Am vrut să aflăm care este tendinţa generală de la prietenii noştri din mediul on-line. Răspunsul la această întrebare nu poate fi decât unul statistic cu valori apropiate, predominanţa hotărârii finale fiind evident una conjuncturală. Astfel 57,3 % au răspuns că preferă nunţile mari, cu peste 100 de invitaţi”, afirmă realizatorii studiului.
Ce ne duce pe noi, invitaţi, la nuntă? Să fie obligaţiile, sau din plăcere? „Din plăcere, este răspunsul majoritar dat la întrebarea de ce mergeţi la nunta unor prieteni apropiaţi. Doar 16.3 procente au declarat că merg din obligaţie, şi 11,3% merg pentru a socializa”, spune studiul. Nu ne miră însă că ziua preferată pentru participarea la o nuntă este în continuare sâmbăta, sau că majoritatea preferă nunţile de zi. Un vânt de modernizare bate însă dinspre locaţii. Deşi în continuare locaţia preferată de 54% dintre repondenţi este restaurantul, în top a intrat hotărât şi varianta organizării nunţii în aer liber, 23%, cort, 12%, şi foarte aproape, 11% văd nunta perfectă la un castel. Din analiza răspunsurilor reiese clar şi că în mediul urban prezenţa starostelui sau a maestrului de ceremonii devine tot mai importantă, reiese din procentul de 67% răspunsuri primite pe această temă. Poate şi pentru că diversitatea culturală de la oraş, ideile uneori năstruşnice ale mirilor sau ale naşilor, preferinţele contradictorii ale nuntaşilor trebuie cu dibăcie echilibrate pentru a avea o nuntă atractivă şi distractivă. Asta pentru că se preferă obiceiurile tradiţionale cu furatul miresei, darul cu strigare, aruncatul buchetului în 14,2% din cazuri, 16,6% preferă nunţile moderne cu dar simbolic, cu furatul jartierei miresei de către naş legat la mâini şi ochi, iar 69,2% preferă obiceiurile combinate. În ce mă priveşte, am fost curioasă de cea mai năstruşnică întâmplare de la o nuntă. “Mirii tind să prefere, în ce priveşte distracţia, metodele mai convenţionale, probabil din teama de a nu cădea în penibil”, arată Tiberiu Pal. Am aflat însă că întâmplările deosebite nu lipsesc totuşi, o mireasă fiind furată de-a binelea şi plimbată cu avionul, cel care a furat-o transmiţându-şi online din aer doleanţele. Iar vântul schimbării a intrat şi în modalitatea de filmare a nunţilor, din ce în ce mai des acestea fiind făcute cu ajutorul dronelor, adeseori acestea fiind conduse de piloţi cu licenţă.
Se preferă cvartetul de coarde?
Distracţie să fie. Dar nu doar pentru miri. Întrebaţi despre ce apreciază în special la o nuntă, majoritatea s-au orientat spre locaţie, muzică şi vestimentaţia nuntaşilor. Muzica ocupă, deci, un loc esenţial în reuşita unei nunţi. Dacă locaţia, mâncarea, băutura, desertul, sau numărul de participanţi, sunt lucruri relativ uşor de stabilit, este puţin mai dificil să facem alegerea bună şi inspirată în ceea ce priveşte muzica, susţin realizatorii. Calitatea muzicii contribuie astăzi decisiv la reuşita unei nunţi fapt uşor remarcat din 98% din răspunsurile primite. Însă, cine să se ocupe de muzică, ce genuri de muzică să alegem, vom avea muzică live sau apelăm la un DJ profesionist, muzică populară sau simfonică? Cine ne dă răspunsuri, cine ne ajută să facem alegerea corectă, cine are grijă să nu aruncăm în banal poate cel mai frumos eveniment din viaţa oricui? “Doar 18 % preferă un interpret sau formaţie live, 26% preferă muzica mixată de un DJ, specializat pe astfel de evenimente, şi 54% preferă o combinaţie între cele două”, afirmă realizatorii. Iar în ce priveşte gusturile, care nu se discută, se desprinde preferinţa dominantă la nuntă pentru muzica clasică şi pentru vals. Urmează în topul preferinţelor muzica dance şi muzica populară, rock’n’roll-ul fiind ultimul pe lista preferinţelor.
Întrebaţi însă despre divertismentul preferat, pe loc fruntaş a fost un cvartet de coarde, pe doi un ansamblu de dansatori, urmat de un DJ năstruşnic, un interpret inedit şi în coada listei, show de karaoke. “Un bun organizator de nunţi ştie că la unele nunţi se păstrează obiceiurile tradiţionale iar la altele, se doresc altele noi, fapt care însă nu este în directă corelare cu meniul tradiţional sau cel axat pe diverse specialităţi culinare. Pentru reuşita unei nunţi aceşti factori trebuie îmbinaţi armonios deoarece în studiul nostru reiese că 52,3% preferă păstrarea obiceiurilor tradiţionale în timpul nunţii”, precizează realizatorii studiului.
Tradiţionalişti la mâncare
Ne-am distrat şi, sperăm, ne vom mai distra. Dar nu merge pe stomacul gol, nu-i aşa? 50% dintre repondenţi preferă specialităţile culinare, 47% preferă un meniu tradiţional şi doar 3 procente preferă preparatele cu specific. Iar de băut, se ştie că la o nuntă sunt de toate. “Este interesant că tăria ocupă un prim loc în preferinţele noastre, justificabil dacă ne amintim ce pălincă şi cognac bun avem în zonă. Urmează pe lista preferinţelor noastre vinul, sucurile, berea şi koctailurile pe ultimul loc”, subliniază cei doi. E bine de ştiut, când facem aprovizionarea cu băutură. E bine să fim pregătiţi şi cu deserturile, ştiind că nuntaşii preferă în special prăjiturile şi torturile, 27 % ar mânca îngheţată iar 20 % salată de fructe. “Şi dacă nu suntem interesaţi doar de cadourile primite la nuntă, ne dăm seama că un maestru de ceremonii sau staroste profesionist este ieftin pentru plusul de calitate şi organizare pe care îl aduce în desfăşurarea întregii ceremonii, în fluenţa secvenţelor din timpul nunţii sau depăşirea elegantă a unor situaţii critice care mai tot timpul apar la astfel de evenimente. Un DJ cu experienţă, specializat în nunţi contribuie decisiv la atmosfera pe care doriţi să o aveţi la propria nuntă, la armonizarea preferinţelor nuntaşilor, ştie cu dibăcie să completeze minusurile unui interpret sau a unei formaţii care evident nu poate acoperi toate gusturile invitaţilor. În plus el se ocupă de lumini, de fum, sau de diferite efecte speciale”, subliniază specialiştii. Avem deci toate răspunsurile referitoare la nuntă. Nu ne rămâne decât să ne găsim perechea ideală şi “Casă de Piatră”.