Îngerul păzitor

De la puştii de 7-8 ani, până la bătrânii de peste 70, suporterii ASA-ului anilor 70 îţi spuneau pe de rost echipa ideală din acea vreme. Din formulă nu lipsea portarul Solyom, ale cărui prestaţii erau de multe ori un adevărat spectacol. Despre isprăvile portarului mureşean ar fi multe de povestit şi cel mai bine ar putea-o face chiar degetele lui, deseori fracturate, şi picioarele, pentru care ghipsul era un tovarăş “de nădejde”. Solyom Csaba se numără, fără îndoială, printre jucătorii autohtoni despre care merită să vorbim amănunţit.

Solyom s-a născut în 1942 la Târgu-Mureş. Înainte de a juca fotbal a bătut mingea pe terenurile de baschet.  Nagy Miki, un alt fost jucător la ASA, l-a văzut în câteva rânduri cum apară, la miuţe, în curtea şcolii, şi l-a dus la Mureşul (echipa care mai apoi avea să se transforme în ASA). Prima legitimare i s-a făcut la 15 ani. Trei ani mai târziu, făcea parte din lotul echipei mari, ca al 3-lea portar. Debutul la seniori s-a petrecut în 1962, la Reşiţa, într-un meci de Divizia B.
Cele mai frumoase momente din carieră, neîntrecute nici măcar de prezenţa în cupele europene (lucru care avea se întâmple după câţiva ani), au fost cele legate de prima promovare a echipei militare în Divizia A. S-a întâmplat în urma unui rezultat de egalitate obţinut de ASA, la Timişoara, 1-1. Şi acum, la 36 de ani de la acel eveniment, fostul portar povesteşte cu o oarecare emoţie despre cele întâmplate: “La gară a fost dus un tanc, iar antrenorul Tiberiu Bone i-a dat “raportul” unui ofiţer, spunându-i că “misiunea”, adică promovarea în Divizia A, a fost îndeplinită. Am fost îmbarcaţi într-un autobuz descoperit şi am făcut turul oraşului. În ziua aceea nu a lucrat nimeni în Târgu-Mureş. A fost sărbătoare pentru toată lumea. Erau zeci de mii de oameni pe străzi. Am fost purtaţi pe braţe de oameni. A fost ca un vis. Toată lumea era fericită. Nici un moment din cariera mea nu s-a putut compara cu acele clipe. Aşa ceva se întâmplă doar o dată în viaţă.

I-au furat titlul Rapidului  

După doi ani în prima divizie, lucrurile au început să scârţâie în echipă. Au plecat mai mulţi jucători, iar deciziile luate la nivel de conducere nu au fost cele mai fericite. La capătul unui sezon slab echipa mureşeană avea să retrogradeze în eşalonul II. Înainte de a pica, în chiar ultimul meci din campionat, echipa mureşeană, cu Solyom în poartă, avea să producă o mare surpriză, furându-i titlul Rapidului. Meciul se juca în Giuleşti, iar Rapid avea nevoie de victorie, pentru a termina campionatul pe locul I. ASA era deja retrogradată. Nimeni nu a putut anticipa ceea ce avea să se întâmple. Formaţia militară a reuşit să marcheze în prima repriză şi să-şi menţină avantajul până spre final. Abia în ultimul minut de joc cei de la Rapid au reuşit să egaleze. Pentru bucureşteni nu a fost însă suficient un rezultat de egalitate. Meciul s-a terminat 1-1, iar Rapid a pierdut titlul de campioană. Portarul Solyom a povestit că echipa mureşeană a fost nevoită să mai rămână încă o oră şi jumătate la stadion, pentru a se feri de furia galeriei giuleştene.
Tot în acel sezon, Solyom a trăit unul din cele mai amare momente din carieră. ASA juca la Steaua. Echipa era slăbită de plecarea mai multor jucători, iar cei din conducerea tehnică au alcătuit prost formula de joc. Deşi la pauză scorul era doar 2-1 pentru Steaua, echipa bucureşteană a reuşit o performanţă rar întâlnită. În 30 de minute a înscris încă 8 goluri în poarta formaţiei ASA. Solyom a apărat până la 7-1, după care a fost schimbat cu rezerva.   

Foarte bun cu echipele mari

Solyom a povestit că îi plăcea să apere în meciurile cu echipele bune ale campionatului, Steaua, Dinamo, Craiova, Rapid, etc. “Mă ambiţionam foarte tare în meciurile astea, mai ales când jucam acasă . Mă motiva faptul că trebuia să parez şuturile unor jucători foarte buni. Îmi amintesc chiar de un meci cu Universitatea Craiova, încheiat la egalitate 1-1, în care am apărat şi o lovitură de la 11 m, executată de Oblemenco. ”
Ziarele din acea vreme au semnalat în dese rânduri evoluţiile bune ale portarului mureşean. Într-un cotidian de sport, în 1976, Solyom apare pe locul doi, după Răducanu, într-un clasament al celor mai buni portari, cu doar 12 goluri primite în 13 meciuri.

Ca la orice fotbalist, momentele bune alternau cu altele mai puţin faste. La capitolul “întâmplări nefericite” Solyom îşi aminteşte de un lucru petrecut la un meci pe teren propriu. Ţăgeanu, un jucător de la CFR Cluj, a trimis un şut puternic de la 35 de metri, mingea a lovit bara, iar când Solyom s-a întors spre balon, acesta l-a lovit în faţă şi a intrat în poartă. Cu acel gol CFR Cluj avea să câştige respectiva partidă.
Solyom a apărat până la 37 de ani, când şi-a pus mănuşile în cui. În momentul în care a considerat că nu mai poate face faţă Diviziei A, a renunţat. A fost chemat la echipe din liga secundă, dar a refuzat. Din 1979, a muncit ca antrenor la centrul de copii şi juniori, până anul trecut, când s-a pensionat. Acum mai vine la Baza ASA pentru a pregăti doi copii talentaţi, care vor să-i calce pe urme. E vorba de Sergiu Moldovan şi de Mihai Şuteu. Le destăinuie cu mare bucurie secretele care pe el l-au propulsat acolo sus…

Meseriaş la 11 metri

Una dintre “specialităţile” lui Solyom Csaba era apăratul loviturilor de la 11 metri. Deşi nu a făcut o statistică a loviturilor parate, fostul portar susţine că apăra cel puţin o treime din loviturile de la 11m. Solyom a povestit cum reuşea acest lucru: “De cele mai multe ori încercam să-l determin eu pe jucător unde să tragă. Făceam mişcări din corp, pentru a-l păcăli. Mă făceam că merg spre dreapta, apoi spre stânga şi săream din nou spre dreapta. De multe ori funcţiona treaba asta. Era o mare plăcere să poţi apăra loviturile de la 11 metri, să vezi cum jucătorul îţi pică în plasă.

De 15 ori în ghips

Solyom era un portar cu reflexe bune, cu detentă deosebită. Ieşea bine la mingi şi avea mult curaj. Problema era că avea o constituţie fizică destul de firavă. Din acest motiv, se accidenta uşor. De-a lungul carierei a avut mai multe fracturi la degete (pe vremea lui se apăra cu mâinile goale, nu se găseau mănuşi de portar, iar mingile ude erau ca bolovanii), şi de 15 ori a fost nevoit să-şi pună picioarele în ghips. De două ori s-a ales cu comoţie cerebrală. Nici unul dintre accidente nu l-a făcut însă să dea înapoi şi nu i-a diminuat dragostea pentru fotbal.  

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close