Maşini de trecut bacul

În general, şcoala mureşeană este recunoscută pentru seriozitatea care îi caracterizează pe elevi, dar şi pe profesori. Se pare însă că în preajma momentelor decisive, critice, cum sunt examenele, rigiditatea impusă de-a lungul anilor este foarte dăunătoare pentru psihicul tinerilor. Dintr-o dorinţă extraordinară de a nu dezamăgi, aceştia fac eforturi foarte mari, ale căror rezultate se văd doar pe moment: se iau note mari la examene, însă în cele din urmă foarte mulţi dintre cei care şi-au impus să fie “the best” clachează.

Ceea ce este şi mai grav, insesizabil pe moment, reprezintă modificările majore care se produc în psihicul lor. Specialiştii compară acest efort cu un motor superturat, care reuşeşte să scoată maşina dintr-o groapă, dar care ulterior este foarte afectat, dă dese semne de oboseală şi în cele din urmă cedează. Presiunile la care sunt supuşi absolvenţii vin atât din partea familiei, cât şi a profesorilor. Aceste presiuni nu trebuie să se manifeste neapărat prin impunerea a ceva, este suficient ca tânărul să dorească neapărat să se ridice la nivelul pretins sau aşteptat.
Foarte mulţi dintre tineri cred că pot să răsplătească eforturile făcute de părinţi, prin rezultate foarte bune la şcoală. De multe ori acest lucru vine în contradicţie cu ceea ce îşi doresc ei de fapt, dar pentru a nu produce o dezamăgire se conformează dorinţelor lor: se duc cu conştinciozitate la meditaţii, învaţă pe rupte, însă toate aceste eforturi sunt doar reacţii mecanice. Desigur, această situaţie nu trebuie generalizată; sunt şi tineri dezinvolţi, care ştiu să îşi aleagă singuri drumul şi care au fost crescuţi în spiritul gândirii şi deciziei libere. Mai există desigur categoria care nu este interesată nici de propriilor dorinţe (poate că nici nu le au), cu atât mai puţin ale celor din jur. Pentru a ilustra cât mai bine starea prin care trec aceşti tineri, vă prezentăm câteva poveşti de-a dreptul impresionante. Sunt reacţii ale unor tineri care ştiu ce vor sau sunt de-a dreptul debusolaţi.

“Am tot ce vreau, dar nu ce-mi doresc”

Alina este o fată a cărei apariţie impresionează: foarte sigură pe ea, frumoasă şi deosebit de spontană. Pare a nu duce lipsă de nimic, material vorbind. Părinţii nu au fost nevoiţi să facă eforturi foarte mari, iar ea nu a crezut nici o clipă că i se cuvine totul. ” De când eram mică am făcut doar ce au vrut ei. Îmi amintesc că la grădiniţă aveam cele mai frumoase şi îngrijite hăinuţe. Tocmai de aceea grădiniţa a fost o teroare pentru mine. Ştiam că trebuie să ajung acasă fără nici o pată pe haine. Îmi doream mult să mă joc cu colegii mei, să mă murdăresc. O dată am şi făcut-o şi nu pot uita nici acum privirea plină de mustrări a mamei. Nu mi-a spus nimic, doar m-a privit. Însă asta a fost suficient pentru a nu-mi mai dori niciodată să mă joc; aşa că stăteam ca o păpuşică de porţelan şi-mi priveam colegii. Important era să ajung acasă cu hainele imaculate. Apoi a venit perioada şcolii şi nu mi-am dorit nici să mă joc, nici să plec în excursii. Prima mea ieşire s-a întâmplat anul acesta. Am fost la discotecă şi am întârziat o jumătate de oră. Când am ajuns acasă, părinţii mei erau în alertă maximă; foarte speriaţi, palizi m-au întrebat cu voce tremurândă dacă am păţit ceva. Am evitat să mai ies, iar când făceam acest lucru aveam grijă să ajung mai repede decât anunţam. Nu am prieteni, drumul meu se împarte între şcoală, casă şi meditaţii. Ei vor să fac Dreptul, deşi mie nu-mi place, dar pentru a nu-i dezamăgi, am ales să fac ce vor ei. De altfel asta aş putea spune, că toată viaţa am făcut ce au vrut ei, nu ce mi-am dorit. Nu, nu mă simt iubită de ei, mă simt o prizonieră. Şi cred că niciodată nu voi reuşi să scap de acest sentiment, care efectiv mă sufocă”. Aceasta este confesiunea unei tinere care la 18 ani nu a apucat să simtă gustul libertăţii.
O altă tânără, Lari, are toate motivele să-şi dorească să facă pe placul mamei ei. Care a crescut-o singură şi a făcut multe sacrificii. Preţul pe care tânăra trebuie să-l plătească este să devină doctoriţă, deşi ei i-ar plăcea să se îndrepte către jurnalistică.
“Când tatăl meu a murit, în urmă cu opt ani, eram cu mama la spital, lângă patul lui şi atunci m-a pus să-i promit că mă voi face doctoriţă, pentru a-i salva pe alţii. Uram încă de pe atunci mirosul de spital şi totul mi se părea că aduce a moarte. Dar n-am uitat nici o clipă promisiunea făcută mamei şi am apreciat mereu sacrificiul ei. Ştiu că nu şi-a refăcut viaţa, pentru mine, de ani de zile o văd în aceleaşi haine, de multe ori renunţă chiar şi la cea mai mică plăcere, pentru a-mi putea plăti meditaţiile. Poate că într-o zi voi ajunge să-mi placă această meserie, dar nu cred. Sunt pasionată de literatură şi mi-ar plăcea să lucrez în presă. Dar nu trebuie să trec peste ceea ce i-am promis mamei, nu m-ar putea ierta niciodată.”-spune Lari foarte convingătoare, dar în ochii ei se citesc multe regrete.
Un alt caz este cel al lui Andrei. Este pasionat, ca mai toţi tinerii de astăzi, de informatică. Însă părinţii lui nici nu vor să audă despre aşa ceva. Dar nici nu-i pot da o alternativă, ei fiind mult prea preocupaţi de afacerile lor.
Acestea sunt doar câteva exemple obţinute cu ajutorul psihologilor şcolari. Exemple de copii care fac ceea ce vor cei din jur sunt zeci. Specialiştii sunt de părere că această atitudine este total greşită şi deosebit de nocivă. Este total îngrădită libertatea de a opta pentru ceva, ceea ce nu face decât să creeze frustrări . Mulţi dintre aceşti tineri, forţaţi să facă o meserie pe care nu o agreează, nu se vor împlini niciodată.
Un caz special se întâlneşte la liceul Bolyai, unde o parte dintre elevi se simt nedreptăţiţi de profesorul de matematică. În general, în această perioadă a examenelor şi pregătirilor pentru admitere, mulţi profesori sunt mai toleranţi faţă de elevi. La Bolyai, profesorul de matematică nu dovedeşte aceeaşi înţelegere, mai mult, elevii consideră că le pune piedici inutile. El le-a promis că le va trece notele de la simulare în locul celor de la teză, dar în final nu a vrut să le treacă deloc.