Eveniment

Măsuri anti-Ebola la Aeroportul „Transilvania”

1 aeroport ebolaConducerea Aeroportului Internațional „Transilvania” Târgu-Mureș a solicitat joi, 16 octombrie, colaborarea Direcției de Sănătate Publică Mureș și a secției de boli infecțioase a spitalului care deservește zona geografică în care se află Aeroportul, în vederea stabilirii unui plan de măsuri pentru prevenirea transmiterii infecției cauzate de virusul Ebola.

Zonă de carantină

Conform recomandărilor Autorităţii Aeronautice Civile Române se va efectua instruirea personalului aeroportuar care intră în contact cu pasagerii, pentru a recunoaște această afecțiune, încă de la primele simptome. „Totodată, planul de măsuri va conține lanțul de alarmare, pozițiile cheie în acest lanț și responsabilitățile fiecăruia, respectiv modalitatea de colaborarea cu Direcția de Sănătate Publică și cu secția de boli infecțioase din aria geografică deservită de Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu-Mureș. Potrivit acestuia, manipularea bagajelor de către personalul aeroportuar se va face cu mănuși de unică folosință, se va desemna, în interiorul aeroportului, o zonă ce poate fi folosită la nevoie drept zonă de carantină, pentru pasageri suspecți de a fi contactat virusul, care să fie izolată de ceilalți pasageri, să dețină grup sanitar propriu. De asemenea, va fi identificată o zonă pentru izolarea și dezinfecția aeronavei precum și a bagajelor”, a precizat Luminiţa Gherendi, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului „Transilvania” Târgu-Mureş.
Totodată, împreună cu autoritatea de sănătate publică, se va elabora un model de card cu informații pentru pasageri despre simptomatologia și transmiterii bolii, precum și acțiunile ce trebuiesc luate de pasageri dacă suspicionează o posibilă infecție cu virusul Ebola. „În conformitate cu recomandările Autorității Aeronautice Civile Române în cazul identificării unui caz suspect de infecție cu virusul Ebola, controlul asupra conduitei terapeutice și a procedurilor de debarcare a pasagerilor după aterizare, este deținut de autoritățile de sănătate publică din aria geografică în care se află aeroportul”, a mai arătat Luminiţa Gherendi.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close