Sanatate

Medicină de urgență la cel mai înalt nivel, la Târgu-Mureș

Sistemul medical de urgență din Târgu-Mureș și din România a ajuns la un alt nivel. Medicii, asistenții, paramedicii, pompierii și toate categoriile de personal care intervin în situații de urgență au, începând de ieri un nou centru de pregătire, un loc care le oferă cele mai performante dotări și simulatoare de urgență pentru a interveni în cazurile de urgență. Centrul de simulare de aproape 1, 5 milioane de euro a fost inaugurat de către dr. Raed Arafat, Martin Harris, ambasadorul Marii Britanii la București și Inaki Berroeta, CEO Vodafone România.

Un centru pentru toată țara

Centrul de simulare se află în fosta unitate de primiri urgență. Dr. Raed Arafat a precizat că doar cu sprijinul Ministerului Sănătății, al banilor obținuți prin fonduri europene și al Fundației Vodafone s-a reușit înființarea acestui centru, investițiile ridicându-se  la zeci de mii de euro. Cursurile de aici se vor ține atât pentru medicii din Târgu-Mureș, cât și pentru cei din țară. „Renovarea clădirii a fost de 310.000 euro, din care 270.000 suportate de Fundația Vodafone și diferența de Fundația pentru SMURD, dotarea a fost de 930.000 de euro care include toate echipamentele și sistemele din interior, și asta este dacă vorbim de simulatorul virtual și absolut toate echipamentele de instruire, plus o sumă care a fost pentru crearea platformelor de învățământ la distanță – dotarea a venit de la Fundația pentru SMURD, din fondurile europene cel mai mult, și de la Ministerul Sănătății pentru partea de manechine, care a fost un program. Ca și cost de a-l pune la punct se apropie de 1,5 milioane de euro, cu tot ce este în el. Ca și concepție, ca și mod de dotare cred că este cel mai avansat din Europa și poate unicat în zona noastră Centrul pe care îl deschidem este fosta unitate de primiri urgență. Este un loc unde am pus tot ce înseamnă pregătire la nivel înalt. Apelând la prietenii noștri de la Fundația Vodafone, am reușit să găsim sprijinul ca să putem renova clădirea și să ajungem să o dotăm prin varii surse financiare ca să arate cum arată acum. Zeci de colegi s-au implicat pentru a realiza lucrurile din acest centru. Cursurile de aici nu se vor ține numai pentru colegii din Târgu-Mureș, ci și pentru alți colegi din țară. O echipă întreagă a reușit să facă acest lucru cu ajutorul fondurilor europene, al Ministerului Sănătății și al Fundației Vodafoneâ€, a afirmat dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Cel mai important centru din România

Prezent la inaugurare, șeful Vodafone România, Inaki Berroeta, a subliniat ideea că acest centru este cel mai important centru de pregătire pentru sistemul de urgență din România. „Acest centru a devenit cel mai important centru de pregătire pentru sistemul de urgență din România. Trebuie să-i mulțumesc domnului Raed Arafat pentru că datorită lui acest centru a devenit realitate. Începând de astăzi, întreg personalul care lucrează în medicina de urgență vor putea să beneficieze de traininguri de înaltă calitateâ€, a precizat Inaki Berroeta, CEO Vodafone România.

Același lucru l-a amintit și președintele Consiliului Județean Mureș, care a vorbit despre cum a reușit medicina de urgență din județul Mureș să fie cea mai bună, iar acest lucru i se datorează dr. Raed Arafat. „Faptul că Târgu-Mureșul a reușit într-un timp scurt să devină intervenția și medicina de urgență înseamnă implicarea 100% a domnului Raed Arafat. Cred că astăzi aniversăm un lucru foarte important pentru medicina de urgență din România. În primul rând, astăzi s-a inaugurat primul curs internațional al SMURD cu colegii din Republica Moldova și un alt lucru de subliniat este evenimentul de astăzi, când reușești să implementezi la nivel național acest centru de simulare, unul dintre cele mai moderne din Europaâ€, a precizat Ciprian Dobre.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close