“Memoriile nesalvate” regăsite pe pânză de Andrei Varga
Reghin, Barathi, Liceul de Artă, Cluj…
Povestea lui Andrei se leagă de Reghin, de şcoala de artă mureşeană şi clujeană, care l-au pregătit să facă pasul spre lumea care să-i ofere mult dorita inspiraţie. “M-am născut la Târgu Mureş apoi părinţii mei m-au “transportat” la Reghin unde am făcut şcoala. Tata a început să vadă că am o înclinaţie spre arta plastică şi m-a îndrumat să dau la Şcoala de Arte. Aici am urmat clasele V-VIII cu profesorului Barathi Adam şi aşa mi-am început cariera artistică. Fiind un elev destul de tânăr profesorul a observat că am un pic de talent. Eu mi-am văzut de treabă, am încercat să-mi etalez toate ideile şi să avansez în această carieră. După clasa VIII-a am urmat Liceul de Artă din Târgu Mureş şi după 4 ani am reuşit să intru la Cluj, la Universitatea de Arte şi Design. La Cluj am făcut patru ani după care am terminat şi masterul. M-am oprit atunci cu studiile și mi-am zis atunci că e momentul să intru în viaţa reală, să las deoparte visele de studenţie şi să încep jocul adevărat”, povesteşte Andrei Varga.
Din dragoste pentru Francis Bacon
Şcoala, studiul, munca…. Lipsea însă ceva şi acel ceva urma să fie descoperit în urmă cu patru ani când Andrei a făcut pasul spre exterior, spre o altă cultură, destinaţia aleasă fiind Dublin. “Fiecare acumulează un bagaj necesar pentru a merge mai departe. Eu am decis să ies in ţară, să văd lumea, să absorb diferite culturi. Astfel am ales Dublinul, nu ştiu exact de ce, ceva m-a fascinat la el. Ulterior mi-am dat seama că acolo e şi atelierul lui Francis Bacon, stau practic la 10 minute de atelierul unde a lucrat, şi aşa s-a format istoria mea legată de Dublin. Pot spune că mă inspiră aerul din Dublin. E unul ceva mai rece, dar lumea e veselă şi plină de evenimente”, a mai spus Andrei.
Tandemul spaţiu-timp pe retina memoriei
Reîntoarcerea acasă a lui Andrei s-a numit “Memorii nesalvate””, un concept care l-a tot obsedat ani de zile și care vede acum botezul pânzei şi al privitorilor mureşeni. “Memorii nesalvate” este un concept dezvoltat de când eram mic. Ajungând la pragul maturizării am decis să-l “public” în sens figurativ. M-a fascinat de mult relaţia spaţiu-timp şi ce influenţă are asupra memoriei noastre. Am o memorie vizuală destul de bună şi m-a fascinat cum timpul modifică memoria respectivă, cum o readucem, dar cu o schimbare. Acea schimbare aduce şi o lipsă care încearcă să fie completată de sistemul uman, să fie echilibrată. Experimentăm acest joc şi lipsa respectivă o completezi din tine însuţi, parcă ai lipi cu ceva din tine. E acel real incomplet pe care l-ai văzut atunci, care apoi îl definitivezi cu ceva din tine. Unele personaje din lucrări sunt reale, altele fictive. La început m-am inspirat din surse proprii, foarte comune cum ar fi ziare vechi, poze foarte mici care necesitau o recompunere. Era interesant acest joc al recompunerii, pentru că practic puneam ştampila mea, făceam să fie imaginea mea. Sunt anumite picturi în care personajele sunt reale dar necunoscute de mine. De exemplu există o lucrare care se găseşte în Dublin, un portret cu mustaţă al unui tip, jongleour, un iluzionis pe străzile Dublinului care mişca o bilă transparentă de acril care făcea tot felul de iluzii. M-a fascinat personalul, mă uitam la bila respectivă şi parcă am rămas izolat în timp şi spaţiu, lucru perfect pentru proiectul care vroiam să-l fac. L-am fotografiat şi apoi l-am interpretat ca şi exprimare plastică”, spune Andrei Varga.
O viziune neacademică a portretului
Portretele semnate de Andrei reunite în cadrul “Memorilor nesalvate” pot plăcea sau nu, cert este că vor isca întrebări despre cineva de undeva, cândva readus în actualitate, schimbat pe alocuri cu ajutorul proriei imaginaţii. “În seria “Memorii nesalvate” Andrei Varga propune o viziune neacademică şi deloc obedientă asupra portretului. Expresionistă prin mijloacele picturale uzitate, dar păstrând totodată o moderaţie cromatică, abordarea sa este cu atât mai complexă cu cât tema portretului stă sub semnul deconstrucţiei şi se subordonează unui concept acaparator: cel al memoriei. Aşadar, portretul rămâne doar un pretext pentru investigarea mecanismelor estompării şi elucidării prin care memoria se manifestă, modul în care aceasta îşi excavează drumul înspre vizual. Întregul demers are ca scop analiza câtorva aspecte esenţiale pornind de la relaţia uitare-rememorare. Ce anume conservă mintea umană dintr-o imagine de ansamblu? Cum se coagulează şi cum se recompun frânturile de figuri a căror precizie timpul tinde să o altereze? Unde intervine jocul hazardului în tot mecanismul acesta complex al reactivării afective a trecutului? “, afirmă criticul de artă Maria Orosan-Telea.
