Sănătate

Muncă pro bono din respect pentru sănătatea pacienților

Începând din trimestrul II, al acestui an, medicii de familie sunt plătiți de DSP-uri pentru vaccinările efectuate, înainte plata acestora fiind inclusă în serviciile decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. „Sunt unele lucruri care sunt puse dintr-o greșeală, cum ar fi obligația de a avea autorizație de operator de date cu caracter confidențial. Prin specificul profesiei și printr-o decizie a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal medicii și personalul medical nu au obligația de a deține o astfel de autorizațieâ€, a declarat dr. Remus Șipoș, președintele Asociației Medicilor de Familie Mureș. 

Forma actuală a contractelor cu DSP pentru realizarea Programului Național de Imunizări prevede ca „pentru desfășurarea activităților prevăzute în programele naționale de sănătate publică finanțate din bugetul Ministerului Sănătății, din fonduri de la bugetul de stat și din venituri proprii, unitățile sanitare au următoarele obligații: să dețină autorizație pentru prelucrarea datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, emisă, în condițiile legii, de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personalâ€.

Vaccinările continuă

„Programul Național de Imunizare nu a fost blocat, copiii beneficiază de aceste vaccinuri, iar contractul de la DSP este analizat atât de Consiliul Director al Asociației cât și de juristul nostru. Iar o formă adaptată specificului medicului de familie care respectă prevederile legale o vom supune Direcției, pentru că noi suntem medicii care facem inocularea, de fapt, nu suntem o autoritate sanitară care să calculăm costul și necesarul, indicatorii realizațiâ€, a explicat medicul de familie. 

În ședința care a avut loc în data de 7 iunie cu medicii de familie din județ s-a stabilit ca activitățile în cadrul Programului Național de Imunizări să fie continuate, însă sunt necesare niște precizări la modelul de contract propus prin DSP care să fie în conformitate cu prevederile legale, dar care să permită medicilor de familie să rămână medici practicieni și nu contabili, epidemiologi sau medici cu “supraspecialitatea sănătate publică†impusă printr-un contract.

„Suntem dispuși să facem această vaccinare și gratuitâ€

„Noi suntem dispuși să facem această vaccinare și gratuit, pentru că, să fim sinceri, vorbim de o sumă neglijabilă: 10 lei pe inoculare. Și după ce plătim tot, CAS, impozit etc, suma cu care rămânem este derizorie. Iar dacă ești obligat să faci acte care îți mănâncă o jumătate de zi, o zi sau două zile chiar nu merită pentru banii aceia. Însă din respect față de sănătatea pacienților noi vom desfășura acest program de imunizare chiar și gratuit. Însă sperăm că vor accepta o formă juridică legală a contractului, care să ne permită medicilor de familie să facem o activitate curativă și preventivă nu birocrați, contabili, medici de sănătate publicăâ€, a conchis dr. Șipoș.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close