Nadia Șandor, adjuncta lui Someșan
Noul inspector școlar adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Mureș este Nadia Dinuța Rață, cunoscută de mureșeni sub numele de Nadia Șandor. Aceasta a fost prezentator în cadrul televiziunii locale TTM. “Eu am cunoscut-o ca educatoare, în primă etapă, absolventă a Liceului Pedagogic, după care și-a făcut studiile de psihilogie. E titulară acum pe psihologie la Liceul Pedagogic, are gradul didactic I, ceea ce îi asigură, să zic așa, calitățile profesionale pentru accederea la o asemenea funcție iar vechimea corespunzătoare la gradul I este de minim opt aniâ€, a declarat Ștefan Someșan, inspector școlar general. Acesta a confirmat numirea în funcție, care a sosit la ISJ Mureș în data de 17 august. Noul inspector școlar general adjunct va intra în funcție începând de luni, 20 august. “Vreau să spunem și colegilor de la Inspectorat, un cadru didactic sau un om care intră într-o funcție de conducere întotdeauna trebuie să înceapă de undeva. Eu am început la o școală de prelucrare a lemnului, aveam 34 de ani la vremea respectivă și mi s-a încredințat o funcție de conducere, fiind cel mai tânăr director din județul Mureș. Experiența în management se câștigă din mers, intră într-o echipă, eu îi voi acorda întreg sprijunul de care va avea nevoie și o consider binevenită în echipa noastrăâ€, a adăugat Ștefan Someșan.



