Cea mai logevivă promoție ”“ Papiu 1951
Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian†din Târgu-Mureș a fost gazada unui eveniment inedit pentru mulți dintre tinerii de azi, vineri, 7 iunie, a avut loc întâlnirea de la 63 de ani de la absolvirea liceului a foștilor elevi Emil Baciu, Eugen Hașu, Gheorghe Denuța, Ioan Florea, Ioan Muntean, Eugen Mirion și Călin Ceontea. „La ora 11 fix, primii primii care au sosit au fost, ca de obicei, Baciu Emil și Hașu Eugen, unul din Baia Mare, iar celălalt din Bucureștiâ€, își amintește Călin Ceontea.
Emoția reîntîlnirii …
După momentele emoționante ale reîntâlnirii „în sala festivă, o sală ce arată cu totul altfel decât cum arăta cu 62 de ani în urmă, s-a desfășurat o jumătate de oră de „dirigențieâ€, în care fiecare dintre cei prezenți, inclusiv soțiile, și-au exprimat gândurile, cuprinși de emoțiile pricinuite de un astfel de eveniment. În final doamna directoare ne-a adresat calde cuvinte de apreciere în special cu referire la vârsta noastră, de invidiat, pentru faptul că iată la cei 80 de ani împliniți de fiecare, avem dorința și bucuria de a reveni în locașul de învățământ de unde fiecare a plecat cu gânduri și idealuri mărețeâ€, rememorează Călin Ceontea și subliniază „știu că vârsta, la un moment dat își spune cuvântul, dar pentru noi, cei care am absolvit liceul „Alexandru Papiu Ilarian†în anul 1951, nici măcar acest amănunt nu ne împiedică să participăm anual la o asemenea revedereâ€.
Generation gap
Întrebat dacă resimte o diferență între liceenii de acum 60 de ani și cei de azi, Călin Ceontea a răspuns: „Nu cred că se poate face o paralelă între ceea ce eram noi și ceea ce sunt azi copiii de liceu, asta din mai multe motive, s-ar putea ca eu să greșesc în ceea ce spun, dar mă refer la două aspecte. Primul, acela că fetele, în general vin deocheat îmbrăcate la liceu, un element care, nu știu dacă creează o stare prea grozavă în clase, cunoscând faptul că nu toate pot să-și permită eleganța cu care vin unele. Și al doilea, faptul că mai frecventez liceul și profesorii din liceu, și constat că e o lipsă sau mai bine zis un dezinteres față de acest important exercițiu de învățare, de cunoaștere a unor noi și multiple evenimente care se petrecâ€. Tot dânsul ne oferă și explicația: „Asta bănuiesc că este datorită unui aspect important, acela că toți se referă și se rezumă la ceea ce se numește internetul și în care ei, copiii de azi, elevii de azi își închipuie că au cucerit lumea, nu așa se cucerește lumea, lumea se cucerește învâțând fiecare materie în parte, geografia, istoria, de istorie nu cred că ei știu mare lucruâ€.
Încredere și optimism
„Acum vreo 30-40 de ani mai aveau ceva respect, dar acuma mă doare faptul că îi sfidează pe profesori și consideră că ei venind din fața televizorului și a internetului cunosc mai bine decât profesorii, asta e mare păcat și un mare inconvenient pentru ceea ce se întâmplă. Fiind un om foarte optimist, cred că transmițând o atitudine pozitivă, necesară în zilele noastre, generației tinere, va duce la o stare generală favorabilă depășirii anumitor situații care dăinuie de suficient timp și asta în vederea creării unui climat de liniște și bunăstareâ€, concluzionează Călin Ceontea. „Regretăm absența unor colegi din Târgu-Mureș care nu ne-au onorat cu prezența la un asemenea eveniment, deși erau apțiâ€, este mesajul celor prezenți la întâlnirea de la 62 de ani de la absolvirea Liceului Papiu.



