Povestea ZIARULUI de Mureş – la un an de la prima apariţie

După un an de zile se poate spune că am spart piaţa şi dacă le-am dat unora bucurii sau frisoane, înseamnă că le-am dat cititorilor singura posibilitate de a afla şi altceva decât materiale terne, din publicaţii conduse de manageri ce lucrează după politica struţului. De altfel, nu este surprinzătoare o asemenea atitudine într-un oraş în care, pe faţă, toată lumea periază, însă pe dedesubt, toată lumea sapă pe oricine. În accepţiunea unor mai mari ai oraşului, apariţia unei noi publicaţii a fost considerată drept opera unui grup cu interese obscure, mai ales că iniţiatorii nu sunt mureşeni. Dacă erau mureşeni cu siguranţă totul s-ar fi transformat într-un eşec lamentabil.

La un an de zile cititorii au decis că ZIARUL de Mureş este singura publicaţie care le reprezintă onest interesul lor suprem: dreptul la informare. Datorită conţinutului şi aspectului, ziarul este acum în portofoliul celei mai puternice agenţii de publicitate din România.
Din exterior, totul pare extrem de simplu: ai bani, aduci profesionişti şi activitatea unui ziar poate să înceapă. În realitate, nu este chiar aşa, iar formarea echipei are un rol determinant în obţinerea succesului scontat. În mod eronat, unii consideră că fiecare  ziarist se ocupă de felia lui, fiecare îşi scrie porţia şi cu asta gata. Ba mai mult, unii îşi concep activitatea de gazetar ca pe un job obişnuit de opt ore, după care merg acasă, îşi pun şoşonii şi se uită la televizor. La ZIARUL de Mureş nu ai acest “confort”. “Echipa s-a conturat pentru că s-a omogenizat, pentru că i-am convins să fie alături de noi, cei mai buni presari mureşeni şi pentru că novicii care au luat concursul au învăţat ce înseamnă să fii pătimaş într-o meserie care presupune o doză mare de adrenalină în sânge. Am reuşit pentru că era nevoie de noi, eram aşteptaţi. Am început ziarul într-o cafenea, iar astăzi, dacă George Soros ar veni în vizită, ar vedea că între redacţia noastră şi Fundaţia Soros nu există nici o diferenţă. Doar de salarii.”, spune Aurelian Grama, directorul ziarului, fără al cărui curaj aproape inconştient, acest ziar nu ar fi existat. “Eram sigur că voi reuşi, sunt optimist (la Cluj i se spune “Vizionarul” sau “Zmeul”). M-au dezamăgit profund jurnaliştii şi politicienii locali. Dar şi câţiva prieteni care, datorită notorietăţii mele, au ales calea de a-şi păstra relaţiile profesionale în locul cultivării prieteniei”, spune Aurelian.
Povestea formării echipei a început cu propuneri, întâlniri şi o oarecare doză de neîncredere, firească de altfel. Desigur că începutul a fost marcat de mult entuziasm, dat în egală măsură de teama de a nu începe cu stângul, deoarece se ştie foarte bine că prima impresie contează. Că a fost aşa, s-a văzut încă de la primul număr al ziarului, care a provocat o stare de perplexitate, multora. Chiar şi numai teama “oare cine urmează?”, vehiculată în toate mediile, reprezintă un compliment adus muncii, în special departamentului investigaţii. Cine sunt cei ce şi-au pus aproape tot timpul lor la dispoziţia mureşenilor care consideră că presa este într-adevăr o putere, nu doar o vorbă vehiculată de dragul vitrinei pentru comunitatea europeană?
Noi suntem ZIARUL

Din obişnuinţă, sau ca un exerciţiu de flatare şi demonstrare a subordonării, toate prezentările încep de sus în jos, cap de afiş fiind fără discuţii şeful. Aşa ca noi vom începe prezentarea în mod elegant, aleatoriu, cu reprezentantele sexului frumos din redacţie.
Dacă Emma nu ar fi, probabil că multe dintre căile ziarului, din tipografie pe tarabe, ar fi mult mai greoaie. Fulop Emoke este o femeie deosebit de energică, e genul de persoană care nu se fereşte de nici un fel de responsabilitate, nici de la muncă, nici de la distracţie. Ferească Sfântul să încapi în gura ei, nu te mai spală nici Mureşul, nici Dunărea! Este spirituală şi cinică, dacă este cazul.
Directorul departamentului de publicitate, Codruţa Podar, continuatoare de succes a muncii începute de Ioana Moldovan, are toate calităţile pe care le impune această funcţie: frumoasă, cu carismă, inteligent-agresivă, persuasivă. Prezenţa ei este o încântare pentru redacţie, în special printre bărbaţi. Pe lângă arta de a aduce publicitate, ştie şi să scrie, pentru a vinde marfa clienţilor ei, şi este o împătimită a schiului; asta şi datorită prietenului ei, care o duce pe culmile sinuoase ale pârtiilor.
Laura Câmpean este factorul de echilibru în această redacţie; nu este o simplă secretară, ci o parte coagulantă a familiei de aici. Are suficientă diplomaţie pentru a avea puterea să spună zâmbind şi ceea ce nu-i convine, dar mai ales ştie să-i facă pe ceilalţi să zâmbească. Este la fel de fermecătoare şi de când este însărcinată.
Diana Săcărea se ocupă de cultură, dar are destule relaţii pentru contracte importante în publicitate. La început chiar se credea că este definitiv pierdută cauzei jurnalisticii, limitându-se doar la o prezenţă intelectuală, plină de sensibilitate. Pe rând, a dovedit că ştie când trebuie să fie fermă, şi când maleabilă; a crescut mult şi are perspective atât de mari, încât ar fi păcat să rămânem fără ea.
Marton Gabriella este de departe cea mai interesantă combinaţie de pasiuni şi meserie din redacţie. Pe vremea când şi-a început munca era doar o studentă la medicină şi o frumuşică răsfăţată a podiumurilor de modelling. Cine a pariat însă pe ea, că se va descurca şi în presă ca pe scenă, a câştigat. Este o persoană foarte tenace, care tace şi face, extrem de conştiincioasă şi cu un bun simţ aproape nefiresc femeilor conştiente de frumuseţea lor. Având în vedere pregătirea, este firesc ca ea să se ocupe de departamentul de sănătate.
Vedeta incontestabilă, dar şi controversată a ziarului, este Ligia Voro, care a reuşit să demonstreze că dincolo de aparenţele “cu capul în nori” se ascunde o persoană extrem de analitică, cu un simţ al dreptăţii bine dezvoltat. Când a început să lucreze în anchete-investigaţii nu a făcut prea mult caz de vastele ei cunoştinţe în materie de drept. Dar când a trebuit să combată sau să motiveze o anumită situaţie a demonstrat că este “beton” la carte. Ligia are o evoluţie absolut fulminantă, însă stresul generat de implicarea pasională în ceea ce face, o determină ca din când în când să explodeze. Se calmează însă repede.
Alina Ceuşan se ocupă de corectarea greşelilor noastre. Gramaticale. Este o prezenţă discretă, elegantă şi plină de farmec. În plus este şi soţia consilierului juridic Ilie Ceuşan, cel care face tot posibilul pentru a evita contactul ziariştilor cu instanţele. Dacă totuşi incidentul nu poate fi evitat, el este cel care aleargă pe la instanţe şi încearcă să-i determine şi pe “inculpaţi” să dea pe acolo. Un jurist cu o asemenea pregătire este deosebit de util la casa omului, doar că din când în când i se cer prea târziu sfaturile.
Florin Marcel este bine tocit în presa mureşeană, dar şi cea centrală. A lucrat în mai toate mediile jurnalistice: presă scrisă, radio, televiziune. Acum, că s-a şi însurat, s-a hotărât să-şi stabilizeze relaţia cu ZIARUL; în afară de sport este un pătimaş al undiţei, nu pierde nici o ocazie de a merge la pescuit. Este puţin tipicar, dar datorită acestui lucru, în redacţie mai este din când în când ordine şi disciplină. Fiind şi editor, devine uneori stresant, pentru că îi bate la cap pe oameni, să predea materialele la timp.
Ovidiu Morar, tehnoredactorul ziarului este dotat în primul rând cu exagerat de multă răbdare; nimeni nu l-a văzut până acum să-şi iasă din fire, indiferent de motiv. Dar găseşte o altă formă de a-i sancţiona pe cei care încearcă să-i amărască viaţa: are o ironie pe cât de fină, pe atât de înţepătoare. Cum ironia este apanajul oamenilor inteligenţi, celelalte comentarii sunt de prisos.
Molnar Csaba este un fel de Zoli, adică fotoreporterul pe care-l hăituiesc toţi: colegii, subiecţii, tehnoredactorul, plus conducerea. El se străduieşte mult să împace pe toată lumea, iar dacă nu reuşeşte sub nici o formă, îşi vede de Adobe Photoshopul lui. Nu trebuie minimalizată contribuţia lui; fotoreporterul unui ziar este, în general, mai important decât reporterul.
George Lupea a fost descris deosebit de plastic de către o cititoare, care nu credea că un tânăr poate fi atât de profund în ceea ce scrie. Este genul de om liniştit care are din când în când erupţii chiar mai puternice decât un vulcan. Deşi este mult prea ocupat cu partea lui de responsabilitate, aceea de editor, s-a “sacrificat” şi şi-a făcut timp pentru a le intervieva pe toate fetele care au apărut la pagina 31. Lucrează de mult timp în presă şi este chiar un profesionist.Deşi este atât de tânăr.
Marius Libeg este singurul dintre candidaţii care au încercat marea presei cu degetul şi a fost atât de fascinat de această lume încât a rămas în mass-media.
Cristian Teodorescu, redactorul şef, are meritul incontestabil de a fi format această echipă; nu are orgolii mărunte de şef, dar ştie să se impună atunci când este neapărat nevoie. De cele mai multe ori, merge pe principiul că “vorba dulce mult aduce”, iar şansele lui de reuşită sunt mult mai mari. Ocupându-se tot de domeniul ingrat al investigaţiilor, Cristi nu se bucură de mari simpatii printre subiecţii lui; dar pe un ziarist nu trebuie să-l iubească lumea, ci să-l respecte şi să-l aprecieze. Sau, să se teamă de el.
Directorul executiv, Rareş Mureşan, pare visător uneori, dar nu este aşa. Clujean fiind, nu prea cunoaşte lumea de aici şi atunci preferă să adopte o poziţie ofensivă, ceea ce-i asigură câştigarea de teren. Ori el s-a pliat după noi, ori noi ne-am obişnuit cu el, important este că avem o “coabitare” paşnică; el cu finanţele, noi cu scrisul. El a adus bani cu sacul, noi subiecte cu duiumul.
Despre Aurelian Grama s-au vehiculat multe, aşa cum îi stă de altfel bine unui ziarist. Ceea ce, probabil, o mică parte din acest oraş cunoaşte despre el este că dincolo de aparenţele de “dur” se ascunde un om deosebit. Ştie să asculte şi nu rămâne indiferent la problemele colegilor. Niciodată nu a uitat de cei care trag greul şi multe dintre eforturile lui au fost făcute pentru confortul nostru.  
Mai trebuie să amintim cele trei tinere speranţe, Monica Andrei, Maria Moldovan şi Monica Măerean, aflate de puţin timp în preajma noastră. Despre ele putem spune deocamdată că se străduiesc şi au perspective. Le mulţumim şi următoarelor persoane care sunt alături de noi: Ciprian Rad, director de producţie, avocatului şi contabilei noastre (două persoane discrete), doamnei Maria Friciu.
Amănunte pe larg despre cum am sărbătorit la Club Jo, alături de invitaţii noştri, cele 52 de numere, veţi putea afla în ediţia următoare a ZIARULUI de Mureş.
Nu în ultimul rând trebuie să o prezentăm pe Cora Muntean, colega noastră care ne-a pictat în această pagină şi care ne bombardează cu VIP-isme. De fapt, ea nici nu prea are nevoie de prezentări. Vechimea în presă şi varietatea subiectelor abordate  au făcut din colega noastră o ziaristă cunoscută. În rest …o persoană cu simţul umorului, harnică, atunci când nu stă, şi calmă atunci când nu se enervează.  E o tipă OK, altfel nu ar fi de-a noastră !

Au fost unii care nu au rezistat. Au fost unii care au ales să plece la alte publicaţii, sau la alte instituţii mass-media. Cu toţi însă am rămas prieteni. Printre cei care ne-au fost colegi o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp îi menţionăm pe: Iulian Haba (actualmente angajat MacMillan România), Nicu Alecu (Paneuro), Dragoş Bardoşi (Evenimentul Zilei), Ovidiu Maior (Radio Târgu Mureş), Virgil Mercean (Ziarul Clujenilor), Florin Mailat, Ioana Moldovan, Luiza Vizitiu, Nicu Mihoc, Oana Luca, Simona Baratosi, Galna Zoltan.