Stop cadru în Ceuaşu de Câmpie

Pentru majoritatea localnicilor vârstnici, cea mai palpitantă trăire după al doilea război mondial a fost un film. Un film care s-a realizat în satul lor. Este vorba de filmul istoric ” Doi bărbaţi pentru o moarte”. În anii ‘60, să fii animator alături de mari actori ai filmului şi teatrului românesc nu era ceva de neglijat. Iar apoi să te vezi pe marile ecrane jucând pe meleagurile natale, atunci când tu n-ai ieşit din raza judeţului şi de la coada vacii, poate fi numită o trăire. Aşa s-antâmplat cu bunicii din Ceuaşu de Câmpie.

Niciodată nu m-a impresionat un sat aflat la “drumul mare”. Poate pentru că sunt obişnuit. Dar aici, în Ceuaşu, e altceva. Găseşti turn de biserică reformată din 1570 (religia luând fiinţă în 1517), găseşti şi centru de sănătate care echivalează oricând cu cele din Europa occidentală. Cu alte cuvinte e un sat care te marchează. Dar s-o luăm încet, în caracteristicul stil ardelenesc.

Administraţia

La intrarea în reşedinţa de comună, te aşteaptă o tăbliţă inscripţionată în mai multe limbi, avertizând drumeţul că aici e “zonă turistică”. Este vorba de o fundaţie româno-franceză care prin fonduri PHARE a organizat, până în anul 2000, mai multe excursii cu scopul unor schimburi de experienţă, mai ales în domeniul agricol. Astăzi a rămas doar acea tablă, francezii nemaivizitând satul din 2000. Au început să construiască şi un sediu al acestei fundaţii, fără ca lucrările să fie terminate. Conform maximei “În orice rău este şi un bine”, Primăria îşi va construi acolo un nou sediu. După spusele funcţionarilor, clădirea în care îşi desfăşoară actualmente activitatea, lasă de dorit. Înţelegerea între administraţia locală şi fundaţie a fost următoarea: vă dăm imobilul şi ne daţi şi nouă un birou. Zis şi făcut. Mai au nevoie de vreo 800 de milioane şi construcţia e gata. Dacă tot am început cu Primăria, să vedem cum stăm şi cu funcţionarii. Primarul, Togănel Augustin, se află la cârma acestei comune de 28 ani. Primar pe viaţă. Poate e un caz unic în judeţ, dacă nu pe ţară. Vicele este şi el de 8 ani, amândoi fiind independenţi. Consiliul este unul colorat, dar executivul nu se plânge de vot politic. Mai au din când în când nevoie de consultaţie juridică, dar important este că se votează pentru binele comunei.

Credinţa

Romano-catolicii lipsesc cu desăvârşire. Un mănunchi de  greco-catolici au revenit la vechea credinţă, dar fondurile pentru construirea lăcaşului de cult nu vor putea fi colectate. Biserica reformată are în acest sat o clopotniţă care datează din anul 1570. Este construită imediat după înfiinţarea acestei religii. Pe când se năpusteau tătarii în Ţara Românească, bisericuţa a fost arsă, rămânând doar clopotniţa care avea nevoie şi ea de reparaţii. Această restaurare a rezistat până în 1970 când a suferit prima renovare mai consistentă şi distrugere a originalului. Până în ‘70 acest monument nu conţinea nici un cui de fier. Dar, din păcate, industria siderurgică era prea în vogă. Majoritatea enoriaşilor sunt ortodocşi.
învăţământul

Şcoli găseşti la fiecare pas. Acum se pun bazele unei şcoli particulare pentru copiii enoriaşilor “Adventişti de ziua a şaptea”. Sunt opt şcoli în comună, suma alocată de consilieri fiind de un miliard. Directorul şcolii ne-a spus că aceşti bani nu ajung nici pentru plata întreţinerii. Am auzit de cursuri pentru diferite meserii, la Voiniceni dându-se şi burse de merit. Cea mai importantă activitate se desfăşoară în sala de sport. Copiii de la Ceuaşu obţin primele locuri pe ţară la judo. Aceste rezultate se datorează lui Sandor Cornel, un jandarm care reuşeşte din pasiunea pentru acest sport să facă performanţă cu copiii din sat.
Economia

Faptul că e aproape de oraş provoacă o altă impresie investitorilor. Primul indiciu care arată că economia comunei este una de invidiat sunt locurile de muncă. În afara câtorva romi, toţi localnicii activi au locuri de muncă. Să începem cu Voiniceniul. Fostul prim-secretar, Florea Ioan, are o întreprindere de mobilă unde lucrează 300 de oameni. PRESCOM-ul lui Ioan Nicolae, cunoscut mai mult ca sponsor al echipei de fotbal FCM Braşov, a preluat livada şi via de la Câmpeniţa, respectiv Săbed. Dar oare cum s-a ajuns ca această livadă să dea roade şi să arate din ce în ce mai bine, atunci când ştim cu toţii că majoritatea au fost distruse? Răspunsul este unul simplu. A existat un om care să explice oamenilor, imediat după revoluţie că nu trebuie distrus un bun gata făcut. Aşa a rezistat atât livada cât şi via până la privatizare. Acum arată ca o bijuterie. Există şi trei fabrici de panificaţie precum şi o microîntreprindere de mobilă cu vreo 10 angajaţi. În curând va apărea şi un investitor din Ungaria, care doreşte să înfiinţeze o fabrică de răcoritoare.
Societăţile agricole nu stau nici ele prost, cea mai puternică fiind SC AgroBenţa SRL. În satul Herghelia s-a înfiinţat şi un centru de sănătate, poate unic în judeţ. Tratamentele se fac pe bază de plante, foarte mulţi mureşeni vindecându-se deja în această oază de sănătate.

Drumuri proaste

Desigur, ca în orice comună românească, sunt şi probleme. Aici problema cea mai acută o reprezintă drumurile. O dată cu încadrarea şoselei spre Râciu ca drum naţional, oamenii au sperat o îmbunătăţire a acestuia. Dar din păcate s-a distrus şi mai mult. Drumurile comunale, din cauza altor priorităţi, au fost neglijate în ultimii ani. Astfel, în satul Culpiu, iarna nu se mai poate intra cu maşina. Între Săbed şi Bozeni, pe o rază de 5 kilometri , e aceeaşi situaţie. O altă nemulţumire a oamenilor e faptul că lucrările de introducere a telefoanelor automate nu au fost ncă încheiate. Cu introducerea cablului TV nu se grăbesc pentru că, cele patru posturi pe care le vizionează gratis, sunt de ajuns.
Am auzit că Voiniceniul şi Porumbeniul vor să se constituie într-o comună. Cei din Ceuaşu afirmă că nu le-ar părea rău, deoarece sunt sate sărace. Toţi vor separarea, şi totuşi, consiliul n-a aprobat bani pentru un referendum. Cu 150 de milioane împăca şi capra şi varza. Se aşteaptă următoarea şedinţă de Consiliu. Poate atunci.