REEA, powered by Dan Mașca
Mulți s-au încumetat să pornească o afacere în zona IT, văzută de toți specialiștii ca un El Dorado al viitorului. Puțini însă au căpătat deja consistență pe o piață în care lucrurile se schimbă de la un minut la altul. Un caz fericit este Dan Mașca, a cărui firmă, denumită dintr-o eroare simpatică REEA, prinde puteri și așează Târgu Mureșul pe harta globală a companiilor IT cu potențial.
Pornită într-un apartament, în urmă cu zece ani, afacerea REEA, avându-l la tastatură pe Dan Mașca, a devenit un nume important în IT-ul autohton, dar și-a câștigat deja recunoaștere și în străinătate. După ce a vândut o vreme calculatoare și software pentru Electro Orizont și Cumputer Center, Dan Mașca s-a gândit că ar fi timpul să-și deschidă propriul business. Cele câteva experiențe eșuate cu parteneri de afaceri din afară l-au descumpănit puțin dar nu l-au făcut să renunțe.
“Decizia de a pleca de la Computer Center, pe atunci cea mai mare firmă locală de IT, a fost mai mult de ordin personal. Soția mea avea o sarcină foarte grea și am ales să aloc mai mult timp familiei” povestește Mașca. A urmat apoi colaborarea cu o firmă din Statele Unite, pe baza relației de prietenie cu doi români ajunși peste Ocean, care s-a dovedit din nou ratată. Firma americană a fost înghițită de o companie mare, care nu a dorit continuarea colaborării. “Experiența aceasta a fost un eșec, dar tocmai ea m-a condus la decizia de a mă orienta spre zona de servicii offline, offshore, în cazul REEA, oferite pieței americane, astfel încât să nu fac concurență neloială foștilor mei șefi”, spune Mașca, subliniind că etica în afaceri este foarte importantă.
Lungul drum al succesului
Pentru că nu auziseră de zeița Rhea, cei de la Registrul Comerțului au decis ca numele firmei lui Mașca să fie REEA și așa a rămas. Când a aflat, era deja târziu pentru Dan ca să mai schimbe ceva. A pornit la drum cu trei oameni, într-un apartament din spatele Finanțelor, pe Tudor Vladimirescu. Norocul l-a lovit din start: firma care oferea internet de mare viteză în zonă a uitat vreo șase luni să factureze consumul firmei REEA și băieții au profitat din plin de asta. Fără cheltuieli prea mari, REEA a început să ofere clienților servicii de administrare de servere, care nu puteau fi oferite offline decât de puține firme la acea vreme. “Acea perioadă ne-a ajutat foarte mult să câștigăm încrederea unor clienți din afară. Afacerea a fost orientată înspre două piețe, speciale din punctul meu de vedere la acea vreme, valabile și în ziua de azi: piața nord-americană, cea mai variată din punct de vedere al aplicațiilor pe internet și având cele mai mari firme de IT, și piața elvețiană, o țară extrem de importantă la nivelul Uniunii Europene”, spune Dan Mașca. O vreme, firma a folosit tehnologii open source, pentru că nu avea bani să cumpere licența de la Microsoft. Totuși, motiv de mândrie pentru Mașca, REEA nu a făcut niciodată piraterie, nu a folosit nici măcar o zi astfel de programe contrafăcute.
Pas cu pas, compania și-a diversificat serviciile și a reușit, după zece ani, să devină ceea ce în jargonul IT se numește One Stop New Media Shop. “Am pus accent pe serviciile de new media, pe prezența digitală pe internet și pe CD-uri, DVD-uri, multimedia, combinate cu aplicații software de comerț electronic, găzduire, consultanță, care să acopere toate categoriile mari de servicii din zona new media și strategia noastră s-a dovedit a fi una inspirată. Partenerii noștri au menținut relația cu noi în decursul anilor” povestește Mașca.
De ce acasă și nu în Sillicon Valley?
Dan Mașca nu regretă faptul că a rămas acasă să-și dezvolte afacerea, deși tentația Occidentului a fost una imensă. Este conștient că ceea ce a reușit REEA într-un deceniu în Târgu Mureș se putea realiza mult mai ușor afară. Chiar și tipurile de servicii oferite de companie în Târgu Mureș, dacă ar fi ajuns într-un oraș mult mai bine pus la punct pe zona de tehnologie, ar fi dus la aplicații mult mai complex dezvoltate și la o echipă mult mai bine pregătită. “Am rămas acasă, în Târgu Mureș, în principal din două motive. Unul ține de un concept de tradiție în familie, acela de a rămâne aproape de părinți, de a-i ajuta atunci când au nevoie, la bătrânețe și de a te bucura de această viață care oricum nu este ușoară. Celălalt motiv pentru a rămâne în România a fost faptul că am fost învățat la școală de niște oameni, care între timp au ajuns profesori pensionari și mă gândeam că ar fi frumos să încerc să le ofer ceva înapoi, măcar un leu din pensia lor să vină din contribuția REEA, pentru că, în decursul anilor, și-au pierdut nervii cu mine, în profesia lor de zi cu zi” povestește Mașca.
Lucrul cel mai prețios: valoarea umană
Un merit uriaș la dezvoltarea REEA îl au angajații și Dan Mașca nu se sfiește să-i laude. Firma a adunat sub cupola ei tineri din Târgu Mureș, dar și din Reghin, Bistrița, sau Toplița, veniți ca studenți la Universitatea “Petru Maior”. Unii dintre angajați au terminat facultatea la Cluj. Absolvenții de Arte, de exemplu, se ocupă de partea de ilustrație, de animație. Partea de creație este completată și de cei care au terminat designul industrial la “Petru Maior”. “Un lucru deosebit de important, într-o piață foarte concurențială cum este cea de IT, cel puțin până la începerea crizei, îl reprezintă mobilitatea oamenilor. Se pleca de la o firmă la alta foarte repede. Noi am reușit ca echipa care a pornit la drum acum aproape zece ani să rămână aceeași. Oamenii nu au plecat, deși au avut oferte de-a lungul anilor. Cei puțini care totuși au plecat s-au întors la un moment dat în firmă” a precizat Mașca.
Dovadă că REEA își respectă angajații este faptul că firma se îngrijește și de anumite aspecte care sunt adiacente muncii lor. De ceva vreme, Dan Mașca a închiriat fostul restaurant Asteri din Târgu Mureș și l-a transformat într-un local cu circuit închis, pentru cei 90 de angajați ai REEA. “Plecând de la faptul că aici luam masa pe vremea când eram doar trei-patru oameni în firmă, am decis să preluăm spațiul atunci când a devenit disponibil și să le oferim zilnic oamenilor noștri o masă consistentă, gătită de colegele noastre bucătărese. Apoi, să nu uităm că sunt colegi care au diferite evenimente în familie, stare civilă, botez, și acum au posibilitatea folosirii acestui spațiu, la niște prețuri foarte avantajoase. Aceasta este de fapt o altă formă de a-ți stimula angajații și de a-i respecta, oferindu-le niște lucruri care se practică de-o viață în marile companii din afară” spune omul de afaceri mureșean.
Servicii diversificate marca REEA
Din punct de vedere al serviciilor, activitatea de bază a firmei REEA rămâne consultanța IT, în principal programarea orientată web, dar și aplicațiile stand alone, care pot să fie dezvoltate atât pe sisteme de operare Windows cât și Linux, sau pe cele de la Apple. În decursul timpului, REEA și-a dezvoltat un departament de creație și unul de multimedia și servicii de video, audio și foto. Toate acestea, puse cap la cap, au dat posibilitatea firmei să ofere comunității locale, în special pe partea de cultură, proiecte de susținere pro bono. “Am realizat în decursul anilor, de la creație, până la programare, aplicații folosite pe internet de Teatrul Ariel, Teatru 74, dar și pentru dramaturgi foarte cunoscuți din țară, din lumea teatrului, cum ar fi Ștefan Caraman, Florin Răzălescu, sau Dan Lungu, unul din cei mai traduși autori din România la ora actuală. De asemenea, am reușit să dezvoltăm niște proiecte de comunitate, care au fost dezvoltate nu pentru a scoate profit, ci pentru a încerca să creăm o platformă online de comunicare, de a influența în mod transparent, vizavi de domeniile de educație, sau cele de vizual, cum este revista Tuș, alături de portalele binecunoscute educatie www.inmures.ro ș www.cultura inmures.ro” spune Mașca.
Deși mulți se înghesuie să lucreze cu statul, REEA a avut până recent o singură afacere cu instituții bugetare și anume cu Primăria Reghin. A doua a fost demarată de curând, în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților din Târgu Mureș.
“Eu am lucrat în hardware în urmă cu 12 ani și am hotărât de curând extinderea acestui department în cadrul REEA. Să reușim să fim o firmă de IT completă, nu doar pe zona de soft, dar și de hard. Chiar dacă din punct de vedere financiar se pierd foarte mulți bani pe această componentă de hardware, vom încerca să vindem și către instituțiile publice, dar fără să ajungem să ne batem joc de vreun leu plătit din banul public” a menționat Mașca.
IT-ul, businessul viitorului
Piața IT este extrem de concurențială la ora actuală. O oricine are acces la internet și are cunoștințe de graphică, administrare de servere, aplicații de software, poate fi considerat un posibil concurent. Specialiștii IT din China, care nu sunt puțini, Rusia, America de Sud sunt concurenți puternici. Nu trebuie omisă nici piața locală, care este concurată atât de firmele românești, cât mai ales de filiale ale firmelor străine. “Este clar, un proprietar de firmă românească 100%, care nu are acționariat, este greu să facă față concurenței firmelor din țările dezvoltate din Europa de Vest sau Statele Unite. Noi avem un punct de lucru la Iași de vreo 6 ani, care a atras, ca și punct de lucru, sediul pentru România al Amazon, una din cele mai mari companii multinaționale care se ocupă de vânzări online. Este foarte greu să ajungi să generezi profituri precum ale celor de la Amazon și să plătești angajaților tăi salariile pe care le poate plăti o asemenea companie.”, a precizat Mașca.
Mureșeanul este conștient că nivelul la care a ajuns REEA este doar unul intermediar. Compania poate mult mai mult, deși nu-i va fi greu să păstreze echipa unită, să o extindă chiar, să-și diversifice și mai tare produsele și serviciile, sub presiunea grozavă a concurenței din afară.
de Alin ZAHARIE