Uncategorized

Sinecuriștii de lângă noi

Conform DEX, „sinecura” este acea slujbă bine retribuită care cere muncă minimă sau nu cere nicio muncă.

De câte ori nu ați intrat într-o instituție publică și ați găsit angajații relaxați, la cafea, sau chiar moțăind, din lipsă de activitate? În ultima vreme se tot vorbește despre restructurarea personalului bugetar, cifrele vehiculate oscilând dramatic între câteva mii și 100.000 de persoane. De câți astfel de funcționari avem, efectiv, nevoie? Cine se face vinovat de supradimensionarea acestui sistem? Specialiștii spun că la sfârșitul anului 2006, ponderea în PIB a cheltuielilor cu personalul bugetar a fost de 6.3%, procent care s-a păstrat aproximativ același și la sfârșitul lui 2007 (6.5%), acest nivel fiind unul normal pentru o țară europeană. Anul 2008 va rămâne însă unul de pomină în această privință, cheltuielile urcând spectaculos la 8,4% din PIB (la nivelul lunii decembrie). Alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008 au declanșat o întrecere între partide în ceea ce privește initiațivele de creștere a salariilor din sectorul bugetar, cu consecințe dezastruoase. În 2009, deși economia a scăzut, cheltuielile cu personalul bugetar au crescut la aproximativ 9% din PIB. Măririle de salariu propuse în 2008 de PSD, acceptate tacit de PD-L și puse în practică de PNL, plus miile de angajări în sectorul public efectuate de liberali își arată astăzi roadele. Sistemul scârțâie din toate încheieturile și numai o incizie prin care peste 100.000 de funcționari vor fi cădea peste bord îl va readuce la o dimensiune normală.

De unde să tăiem, însă? Guvernul trebuie să stabilească, însă o opinie putem avansa și noi, în calitate de simpli cetățeni.

I-ați văzut, deci, pe acei funcționărași preumblându-se de pomană prin instituții? Aceia de prin ministere și instituții subordonate, din Parlament, din deconcentrate, consilii județene sau locale, din primării? Aceia care poartă valiza șefului, care îi dau binețe dimineața, care îi duc mașina la spălătorie și nevasta la cumpărături, care umblă înarmați cu o ștampilă pe coridoare, cu un zâmbet tâmp pe față, pentru că nu știu încotro să meargă ca să pară ocupați? Aceia care îți deschid ușa, îți dau drumul la lift? Aceia care îi consiliează pe șefi pe diverse domenii, de la integrarea europeană, până la culoarea trandafirilor de pe Aleea Clopoțeilor? Acei PR-iști care nu au nimic de comunicat, acei soldăței de la diverse compartimente gen “relația cu Parlamentul”, “Strategii și proiecte europene”, “Unitatea pentru afaceri europene”, “Biroul pentru informații turistice”, “Protecția mediului”, Resurse umane”, Audit public intern”, “Cancelarie”, “Informatizarea administrației publice”?

Toți aceștia, zeci de mii la număr, muncesc “nimic”, sau mai “nimic”, și se mulțumesc, de regulă, cu salarii minime pe economie, garnisite însă cu două-trei sporuri, dacă tot sunt prevăzute de lege… Câți bani s-ar economisi dacă Guvernul ar curața mâine sistemul, așa cum hornarul curăță hornul unei case? Ar rămâne surprins până și Sebastian Vlădescu…

Există însă și sinecurile adevărate, acolo unde niște oameni, numiți politic, evident, câștigă lefuri uriașe pentru simplul motiv că fac parte dintr-un partid sau altul. Cât de normal e ca șeful Eximbank (instituție a statului), Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, să câștige aproape 21.000 euro lunar? Cât este de normal ca șeful Fondului Proprietatea, Ionuț Popescu, să aibă salariu de la stat de peste 10.000 euro pe lună? Să ne răspundă cei care vor întocmi strategia de reducere a cheltuielilor cu personalul bugetar.

Cum s-ar putea face însă eficient această strategie? În opinia mea, și am auzit-o și din gura unor specialiști în economie, statul român ar trebui comande, în premieră, un audit privind cheltuielile cu personalul bugetar. Un audit care să fie făcut de o firmă din străinătate, care să ne arate cu degetul unde se scurg bani aiurea și unde mai trebuie pompați. Oare ar fi o soluție?

“I-ați văzut, deci, pe acei funcționărași preumblându-se de pomană prin instituții? Aceia de prin ministere și instituții subordonate, din Parlament, din deconcentrate, consilii județene sau locale, din primării? Aceia care poartă valiza șefului, care îi dau binețe dimineața, care îi duc mașina la spălătorie și nevasta la cumpărături, care umblă înarmați cu o ștampilă pe coridoare, cu un zâmbet tâmp pe față, pentru că nu știu încotro să meargă ca să pară ocupați?”

Alin BOLBOS

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close