Educație

Serafim Duicu, celebrat de elevi și dascăli

A poeziiElevii Școlii Gimnaziale „Serafim Duicu” din Târgu-Mureș l-au sărbătorit în această săptămână pe profesorul şi demnitarul Serafim Duicu, părintele spiritual al instituției de învățământ, prin momente lirice emoționante, dar și prin creații proprii menite să exprime admirație și prețuire celui care care a trăit iubind arta, cultura și neamul.

 Un omagiu adus lui Serafim Duicu

Directoarea Școlii Gimnaziale „Serafim Duicu”, prof. Irina Vidrăsan, a transmis că la mijloc de octombrie, când toamna îşi serbează auriu şi plumburiu banchetul, elevii şi dascălii s-au reunit pentru a celebra personalitatea luminoasă a distinsului om de cultură, critic şi istoric literar, profesorul şi demnitarul Serafim Duicu. „Acum, la mijloc de octombrie, când toamna îşi serbează auriu şi plumburiu banchetul, ne-am reunit, din nou, elevi şi dascăli, deopotrivă, pentru a celebra personalitatea luminoasă a distinsului om de cultură, critic şi istoric literar, profesorul şi demnitarul Serafim Duicu. Întâlnirea de azi a fost un omagiu adus celui care a trăit iubind arta, cultura, neamul căruia i s-a dedicat cu pasiune şi jertfă. A trăit pentru noi, toţi, şi va trăi şi în viitor, cu fiecare generaţie a şcolii care îi poartă numele, pentru că a fost un om demn de iubire şi stimă, de care ne aducem aminte cu admiraţie şi preţuire. Din complexa sa personalitate culturală, am evidenţiat-o astăzi pe cea a poetului Serafim Duicu, şlefuitor, deopotrivă, al versului cult, dar şi al celui de inspiraţie folclorică. Într-un moment liric, încărcat de profundă emoţie, elevii noştri au recitat versuri din volumul Ochi de veghe, având o tematică variată, au lecturat expresiv creaţii proprii şi au interpretat prelucrări populare de Timotei Cipariu. Momentul omagial a culminat cu versurile poeziei Descântec la temelie, de Serafim Duicu, versuri doinite dulce, “trăgănat”, într-o simţire autentic românească, de doamna profesoară Suciu Dana. Într-o plastică definiţie aparţinându-i lui Emil Cioran, lirismul reprezintă o pornire a subiectivităţii, căci el indică o efervescenţă a vieţii în individ, care nu poate fi stăpânită, ci pretinde necontenit expresie. Avem certitudinea că cei mai sensibili şi talentaţi dintre noi vor continua să-şi pună condeiul în slujba exprimării sinelui creator, transmiţând vibraţii lirice menite a face ca sufletele noastre, la rându-le, să vibreze. Îi apreciem şi îi încurajăm pe elevii gimnaziului nostru, participanţi, în anul şcolar trecut, la prestigioase concursuri de creaţie şi interpretare literară: Hancu Serafim, Boaru Camelia, Gorea Diana, Archiudean Sorina, Suciu Mălina”, a precizat prof. Irina Vidrăsan.

Ceremonie dedicată lui Serafim Duicu, la Recea

B excursieElevii Școlii Gimnaziale Serafim Duicu din Târgu-Mureș s-au aflat luni, 20 octombrie, la Mănăstirea Recea, la o ceremonie dedicată lui Serafim Duicu, unde și-au umplut sufletele de liniște într-o priveliște de toamnă. Copiii s-au arătat impresionați de priveliștea de la lăcașul sfânt. „Este 20 octombrie şi nu apucă să se facă miezul zilei că ne regăsim în apropiere de Mănăstirea Recea unde Serafim Duicu, părintele nostru spiritual îşi odihneşte sufletul. Aici, la Recea, poţi veni oricând, poarta e mereu larg deschisă. Măicuţele înclină discret capul în semn de salut, iar liniştea şi frumuseţea curţii mănăstirii este impresionantă. O mulțime de flori de toate culorile întregesc priveliștea superbă și decorează fațada lăcaşurilor sfinte. Pare a fi un mic colț de rai. Ne umplem inimile noastre de mulțumire sufletească grație faptului că am participat la o ceremonie dedicată, parcă, unei rude dragi. Acesta este un loc sfânt unde îți poți limpezi gândurile și te poți ruga. Am plecat de acolo cu linişte în suflet și multe gânduri bune”, a transmis prof. Irina Vidrăsan, directoarea Gimnaziului.

 

 

Show More

Related Articles

Back to top button
Close