Serviciile secrete din România, umilite de anglo-americani

Surse confidenţiale din cadrul Serviciului de Informaţii Externe (SIE) ne-au pus la dispoziţie documentele compromiţătoare care au dus la expluzarea, pe 22 martie 2003, a întregului personal al Ambasadei Irakului de la Bucureşti. Cu o lună înainte de incident, spun aceleaşi surse, şeful SRI Dej, Pavel Pop, umbla cu xerocopiile acestor documente în servietă, neştiind ce să facă cu ele. Astfel, Pop a făcut “cadou”, din “neglijenţă/incompetenţă”, Serviciului Român de Informaţii (SRI) şi Ministerului Afacerilor Externe (MAE) un scandal internaţional de proporţii.

Aceleaşi surse ne-au informat că serviciile de informaţii anglo-americane (MI 5, respectiv CIA) ştiau de faptul că în ambasada Irakului de la Bucureşti au fost introduse o serie de documente compromiţătoare pentru “regimul lui Saddam”. Documentele cu pricina reprezentau două oferte şi documentaţiile aferente privind achiziţionarea de tehnică militară rusească şi de substanţe radioactive. Evenimentele se desfăşurau pe fondul disputei dintre ONU şi SUA privind demararea campaniei militare ce a vizat îndepărtarea lui Saddam Hussein. SUA şi aliaţii săi aveau nevoie de probe concludente care să certifice legăturile dintre regimul Saddam şi organizaţiile teroriste islamice (inclusiv Al Qaeda), precum şi încălcarea embargoului impus de ONU Irakului încă din 1991, privind înarmarea şi exportul de petrol. Probele urmau a fi folosite de SUA pentru a-şi justifica intervenţia militară din Golf.

Jocuri operative

Cum s-a văzut, chiar dacă probele prezentate de americani Consiliului de Securitate al ONU au fost catalogate drept neconcludente, războiul a fost de neevitat. Strategia serviciilor de informaţii anglo-americane, pusă la cale încă din vara anului trecut, era de a obţine informaţii şi documente pentru a dovedi opiniei publice internaţionale pericolul regimului lui Sadamm. În acest joc mediatic, SUA şi partenerii săi au speculat informaţiile mai vechi din care reieşea că Rusia a furnizat tehnică militară irakienilor, în special în timpul războiului dintre Iran şi Irak, respectiv primul război din Golf. Ceea ce era extrem de greu de dovedit. Ar fi trebuit ca documente secrete de la Kremlin şi Bagdad să intre pe mâna americanilor. Dovezile clare ale traficului de arme au întârziat să apară, aşa că serviciile occidentale s-au lansat în jocuri operative de anvergură. Cu sprijinul ofiţerilor irakieni fugiţi şi cu concursul serviciilor de informaţii “prietene” trebuiau să dovedească faptul că ambasadele şi consulatele irakiene funcţionează ca antene ale spionajului irakian.

SRI se-ncurcă în chestiunea traficului de armament

Cert este că ambasada irakiană de la Bucureşti era o ţintă perfectă pentru a regiza o “lovitură” de zile mari. Pe 7 decembrie 2002, consulul irakian de la Bucureşti, Muhammad Abdal Razzaq, a fost expulzat din România. Serviciile de informaţii româneşti, SRI şi SIE, susţin că au găsit probe că Razzaq avea legături cu grupări teroriste finanţate cu bani proveniţi din activitatea unor societăţi fantomă (active pe teritoriul României). Respectivele societăţi aveau, la rândul lor, legături cu Mukhabarrat, serviciul de informaţii irakian. În perioada 1999-2001, reţelele de societăţi fantomă ale Mukhabarrat au dirijat prin România traficul de arme dinspre fostele ţări CSI. În mod curios, într-un comunicat de presă din 5 februarie 2003, SRI susţine că România nu a fost implicată în traficul cu arme şi în transferul a milioane de dolari unor organizaţii teroriste din Irak, Egipt, Liban şi Siria. Atunci, de ce l-au expulzat oficialităţile române pe consulul irakian Razzaq? Pe informaţii culese după ureche (puţin probabil –  n.red) sau la comanda directă a serviciilor anglo-americane?

Provocare sub pretinsa tutelă a Kremlinului

Aşadar, ambasada irakiană de la Bucureşti fusese deja implicată într-un scandal internaţional privind traficul de arme ruseşti spre Irakul prins în “laţul” embargoului! Ceilalţi diplomaţi irakieni, în frunte cu ambasadorul Saad H.Majid, erau cu certitudine monitorizaţi. Chiar dacă ar fi fost şi ei implicaţi în traficul de arme, logic ar fi fost să-şi sisteze activitatea, având în vedere situaţia belicoasă în care se afla la începutul acestui an regimul lui Saddam. Totuşi, pe fondul iminentului război, irakieni vroiau să se înarmeze cât mai bine, pentru ca să facă faţă viitoarei confruntări. Surse confidenţiale din cercul unor oameni de afaceri arabi susţin că serviciile de informaţii anglo-americane au plantat la Bucureşti o “cârtiţă otrăvită” care să intre în jocul irakienilor. Respectiva persoană este de origine rusă şi a activat ca diplomat al CSI în România, spun surse avizate. Acesta a venit la Bucureşti pozând în om de afaceri. În primă fază a luat legătura cu o serie de oameni de afaceri apropiaţi lojelor masonice. Invariabil, rusul se recomanda în dreapta şi-n stânga ca reprezentant al guvernului rus şi delegat al unei firme ruseşti de stat ce se îndeletnicea cu exportul de armament.

Documente compromiţătoare în ambasadă

Pe data de 6 februarie 2003, omul de afaceri slav a participat la o întâlnire în restaurantul hotelului Intercontinental. Total întâmplător, partenerul de discuţie era de origine irakiană. Rusul şi-a etalat o ofertă oficială de tehnică militară şi, neoficial, o ofertă de materiale radioactive, plutoniu, uraniu, mercur etc. În discuţie, acesta a precizat că a plasat astfel de oferte şi altor persoane interesate, printre care şi ambasadei Irakului la Bucureşti. El susţinea că a reuşit acest lucru prin intermediul unui om de încredere de origine română. În continuare, viitorii parteneri l-au încredinţat că există o piaţă dornică de astfel de “materiale”, în special în Africa-Centrală. Pentru a-i verifica buna credinţă, partenerii de discuţie i-au solicitat recomandările din partea guvernului rus, precum şi din partea societăţii invocate de acesta. Rusul a refuzat, după care a părăsit ţara.

Pop nu poate, fiindcă nu ştie

Lovitura de graţie, despre care puţini ofiţeri români de informaţii au auzit, este că şeful SRI Dej, Pavel Pop, a intrat pe la mijlocul lunii februarie, prin intermediul unei surse, în posesia documentelor rusului. Mai exact a pus mâna pe “miezul informaţiilor”, adică pe documentaţia privind tehnica militară şi materialul radioactiv. Textul documentaţiei este redactat în limba rusă. Nu ştim dacă Pop, fost lucrător al Securităţii, îşi aduce aminte limba lui Stalin. Descumpănit şi neştiind cum să utilizeze informaţiile, Pop nu le-a dat mai departe la Bucureşti, cum ar fi dorit, de exemplu, şeful său, Radu Timofte. Din discuţia telefonică avută cu Pop am înţeles că acesta a verificat respectivele informaţii, dar că acestea nu s-au confirmat, neavând, în viziunea lui Pop, nici cap, nici coadă. Mai voalat – spunem noi – Pop nu a ştiut ce să facă cu ele, sperând ca alţii să-i facă munca, în speţă sursele. În loc să discute la subiect, Pop ne-a atras atenţia să nu scriem ceva pentru că ar fi păcat “să ne supărăm unii pe alţii”. Noi nu ne vom supăra dacă Pop va fi găsit incompetent de către şefii de la Bucureşti. În schimb, inginerul chimist ne-a promis că se va supăra pe noi dacă va fi cazul chiar şi cu un proces de presă. Legitimitatea demersului nostru este următorul: dacă informaţiile încă deţinute la fişet de Pop sunt reale sută la sută şi ar fi fost remise centralei SRI de la Bucureşti i-ar fi scutit pe oficialii români de un scandal mediatic internaţional, precum şi de o serie de frustrări profesionale.

Nici SRI şi SIE nu au ştiut de unde să o apuce

De fapt, oficialii americani ştiau de documentele introduse în ambasada irakiană de către “cârtiţa rusă”, dar i-au lăsat pe români, “gazdele”, să-şi facă meseria. Cum ar veni, au dat doar capătul de informaţie. Pe 7 martie, Departamentul de Stat al SUA a solicitat Guvernului Năstase şi încă altor 59 de state expulzarea a 300 de irakieni. În mod normal, partea americană nu şi-a deconspirat sursa în cazul Ambasadei Irakului la Bucureşti. Chiar parteneri, românii nu trebuiau să ştie toate jocurile americanilor. Aşa că, doar pe baza asigurărilor verbale că există ceva compromiţător pe seama Ambasadei Irakului, SRI şi SIE i-au “lucrat informativ” pe diplomaţii irakieni. Dovezile compromiţătoare existau, aşa cum am relatat, urma ca ofiţerii români de informaţii să le găsească. Ce au făcut însă sereiştii lui Timofte ţine de paranormalul muncii de informaţii.

Ambasadorul Majid denunţă SIE

În acest contex, pe 10 martie, ambasadorul Irakului la Bucureşti, Saad H. Majid, a avut o întrevedere cu Radu Onofrei, şeful Direcţiei Asia şi Orientul Apropiat din Ministerul Afacerilor Externe. La discuţie a participat şi un ofiţer SIE, fapt confirmat mai apoi de MAE. Joi, 13 martie, Majid a organizat o conferinţă de presă în care a acuzat SIE că a încercat să-l racoleze. A urmat un adevărat război al declaraţiilor, în care MAE l-a declarat pe Majid “personna non grata” şi a afirmat că acesta a încercat o manevră propagandistică. După cinci zile, Majid a părăsit România, fiind chemat de oficialităţile de la Bagdad. Bineînţeles, din context nu poate fi exclusă varianta MAE. Ciudat este faptul că MAE a refuzat să dezvăluie numele ofiţerului SIE suspectat că ar fi încercat să-l racoleze pe Majid şi nici ce căuta acesta în biroul lui Onofrei.

Chimistul a ratat celebritatea

Dacă, într-adevăr, Majid a fost victima unei racolări, singura explicaţie poate fi dată de disperarea servicilor române care până la acea dată nu găsiseră documentele compromiţătoare. Teoretic, după gândirea ofiţerilor noştri moştenită pe tiparel Kominternului, Majid ar fi trebuit să le pună pe tavă ofiţerilor SIE şi SRI documentele, după ce în prealabil l-au strâns cu uşa. Abordarea pe stil KGB a provocat un scandal internaţional. Cert este că până la urmă documentele privind tehnica militară şi substanţele radioactive au fost găsite. De cine, nu prea contează. Pe 22 martie, MAE a expulzat în bloc ceea ce a mai rămas din legaţia diplomatică irakiană de la Bucureşti. Între timp, la Dej, profesorul chimist Pop tăcea chitic. Probabil nici până în ziua de astăzi Pop nu ştie că a pierdut şansa vieţii de a pune mâna pe “bastonul de mareşal” şi a scăpa din biroul său prăfuit din Poliţia Dej, interior 107.
Pentru modul defectuos în care au gestionat această criză, solicităm demisia directorului SRI Radu Timofte şi a directorului SIE Gheorghe Fulga.
Alin POPA

Precedentul maghiar
Singurul caz similar de expulzare a unor diplomaţi acreditaţi pe teritoriul României s-a petrecut la Cluj. În 1988, ofiţerii de informaţii Pamfil Gorcea, Ioan Medan şi Ioan Pop, activi în cadrul UM 110, unitate informativă special înfiinţată pentru a depista spionajul ţărilor din blocul de Est (prietene) în detrimentul României, au deconspirat o reţea de spionaj maghiară. Membrii reţelei ungare ocupau funcţii de diplomaţi maghiari acreditaţi pe lângă consulatul maghiar de la Cluj. Au fost identificaţi ca făcând parte din reţea consulul Laszlo Alfodi şi secretarul Rudas Erno. Aceştia au fost surprinşi în flagrant difuzând informaţii secrete unor ofiţeri de informaţii externe ungari. După acest incident, Nicolae Ceauşescu a dispus desfiinţarea Consulatului maghiar de la Cluj.