Cultură

Tabăra Națională de Pictură ”Sfântu Gheorghe” la final

F 1Aflată deja la a V-a ediție, Tabăra Națională de Pictură ”Sfântu Gheorghe” din Sângeorgiu de Mureș, și-a făcut bilanțul artistic printr-un reușit vernisaj ce a avut loc în urmă cu cinci zile. A fost o săptămână prolifică, în care cei 18 artiști plastici prezenți în tabără – veniți din toată țara – au creat inspirații fiind de ambientul de excepție oferit de natura sângeorzană.

”O activitate reușită care se impune a fi continuată

 F 2Vernisajul, ca de altfel și cazarea participanților, s-a desfășurat la pensiunea ”Gemini” din Sângeorgiu de Mureș, lucrăriile fiind apreciate de profesorul Vasile Mureșean, director artistic al taberei, artist profesionist, precum și de Nicolae Băciuț, director al Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Național Cultural Mureș. Tot cu această ocazie, publicistul Ilarie Gh. Opriș, președintele Asociației Artiștilor Plastici Mureș, unul dintre inițiatorii taberei, prezent și el la vernisaj, a ținut să remarce interesul tot mai ridicat din partea participanților, dar și al altor artiști plastici, tabăra de pictură bucurându-se an de an de tot mai multe solicitări. Vasile Mureșean, ca de altfel și Nicolae Băciuț, au remarcat progresele deosebite realizate într-un timp relativ scurt, de către participanți, unii dintre ei – destul de puțini ca număr – aflați încă la început de drum. ”A fost o activitate reușită care se impune a fi continuată în aceeași manieră destinsă, dar de profundă, elevată și prolifică inspirație”, a ținut să remarce la final Ilarie Gh. Opriș.

 

 

Show More

Related Articles

Back to top button
Close