„Teoria tăcerii”, cu Iulian Tănase în sufrageria J’ai Bistrot
„Am simțit nevoia să trec de partea cealaltă a cuvintelor, să scriu în tăcere o carte despre tăcere”
J‘ai Bistrot (Piaţa Mărăşeşti nr. 6) primește vineri seara vizita scriitorului Iulian Tănase, prilej cu care își va lansa cea mai recentă carte a sa, „Teoria tăcerii”, apărută în acest an la Editura Herg Benet. Prezența scriitorului la Târgu-Mureș face parte din oferta TIFF Mureș (9-11 octombrie), lansarea cărții fiind precedată de o porție consistentă de scurtmetraje românești din cometiția TIFF 2015. Până să ne vorbească despre noul său volum în sufrageria J‘ai Bistrot (în jurul orei 21.00), i-am pasat câteva întrebări, returnate cu amabilitate în dialogul care urmează :
Reporter : De la lansarea volumului ”Iubitafizica” nu te-a mai văzut lumea pe la noi prin oraş. Ce-a mai făcut de atunci Iulian Tănase?
Iulian Tănase: Să știi că nici nu mai știu cînd a fost acea lansare, știu doar că era cald și purtam pantaloni scurți, există și documente fotografice în acest sens. Mie îmi place foarte mult orașul vostru și mereu am fost servit cu amabilitate atunci cînd am cerut, în românește, o pîine sau o bere, așa că mă bucur de fiecare dată cînd revin în Târgu Mureș. Ce-am mai făcut de atunci? Asta e o întrebare destul de grea, dar o să aleg o variantă de răspuns ceva mai simplă: am trăit, cu asta m-am ocupat.
Rep. : Între timp s-a cam prăpădit şi radioul cu doi de RR şi doi de LL. Ai vreun regret?
I.T. : Sigur că am un mare regret legat de povestea asta. Deși, la bază, sînt scriitor, mi-a plăcut foarte mult să fiu vorbitor la Radio Guerrilla, care a fost și va rămîne locul meu de muncă preferat. Din fericire, există șanse ca povestea să se reînnoade chiar din această toamnă.
Rep. : Cum a fost cu propunerea pentru a prelua preşedenţia Institutului Cultural Român?
I.T. : N-a fost nici o scofală, eu nu pun deloc preț pe conjuncturi de genul ăsta. Pur și simplu s-a întîmplat să mi se propună această funcție, inițial am refuzat, apoi o grămadă de prieteni au sărit cu gura pe mine, spunîndu-mi că sunt un mare prost dacă refuz. A fost OK că am acceptat în cele din urmă, căci a fost o experiență de viață foarte interesantă. Când am fost audiat în comisiile de Cultură și Politică Externă, reunite, ale Senatului, am avut senzația că aterizasem într-un film foarte străin de mine, și asta mi-a plăcut.
Rep. : A fost o pălărie chiar aşa de mare?
I.T. : N-a fost nici un fel de pălărie, nici mare, nici mică. Am fost mulțumit că, la audieri, nu m-am făcut de râs, ba din contră.
Rep. : Eşti mare pasionat de tenis, trăieşti intens fiecare meci al Simonei Halep. Ce are aşa special această sportivă?
I.T. : Trăiesc intens meciurile mai importante din turneele importante. Simona Halep este pe locul 2 în lume, iar aici nu se ajunge din întâmplare. Să fii pe locul 2 în lume la ceva, la orice, se cheamă că ai făcut ceva în viață. Cred că Simona Halep este o sportivă onestă, în primul rând. Îi admir voința și puterea de luptă. Nu întotdeauna câștigă, dar cine câștigă întotdeauna?!
Rep. : Noiembrie 2014. A însemnat ceva pentru tine?
I.T. : Da, a însemnat, sigur. A fost pentru prima oară cînd am simțit că pot și chiar că trebuie să fac ceva mai mult decît să votez. Și am făcut. Am fost foarte implicat emoțional în alegerile din noiembrie și mă bucur că a ieșit așa cum a ieșit.
Rep. : De toată povestea asta cu refugiaţi vs imigranţi ce părere ai?
I.T. : Părerea mea e că imigranții își caută o țară unde să trăiască mai bine, iar refugiații își caută un loc unde să trăiască, adică să rămînă în viață. Am toată înțelegerea și pentru unii, și pentru ceilalți.
Rep. : Revenind la cărţi şi la scris, cum s-a născut în mintea ta „Teoria tăcerii”?
I.T. : „Teoria tăcerii“ s-a născut de la o întrebare pe care mi-am pus-o cu mai bine de opt ani în urmă: „În câte feluri se poate tăcea?“
Rep. : De ce tocmai tăcerea şi nu altceva?
I.T. : Dacă ar fi fost altceva, m-ai fi întrebat același lucru. Există în carte trei introduceri în care explic de ce tăcerea și nu altceva. Foarte pe scurt: lucrurile importante se fac în tăcere, iar eu mereu am fost atras de acest teritoriu. Mai glosasem pe marginea tăcerii și înainte de a scrie această carte, chiar cu mulți ani înainte. Apoi, la Facultatea de Filozofie, am studiat câte ceva despre filozofia limbajului și am mai înțeles niște lucruri, care m-au ajutat să duc mai departe anumite gânduri și meditații personale. Am scris cartea asta și ca pe un act de penitență: în anii în care am lucrat la radio am vorbit atît de mult, încât, la un moment dat, am simțit nevoia să trec de partea cealaltă a cuvintelor și să scriu, în tăcere, o carte despre tăcere.
Rep. : Pun şi eu eterna întrebare: „În câte feluri se poate tăcea? Ai epuizat toate variantele în acest volum?
I.T. : Nu, n-am epuizat absolut nimic. Lista de tăceri e deschisă. Oricine poate adăuga la cele 173 de tăceri ale mele oricâte alte tăceri. Tăcerea e un teritoriu fertil și inepuizabil.
Rep. : Aceste tăceri fac parte din experienţa ta de viaţă?
I.T. : Unele, da, altele, ba. Pe unele le-am trăit, pe altele le-am presimțit, pe cele mai multe doar mi le-am imaginat.
Rep. : Cum au fost ele resimţite de cei care au citit cartea?
I.T. : O prietenă mi-a scris că, după ce a citit cartea, a avut senzația că tocmai a fost supusă unui examen ecografic. În general, reacțiile au fost bune și știu și de ce: există multă viață în cartea asta, și multe povești.
Rep. : Un motiv, două, trei, să cumpărăm această carte?
I.T. : Cred că e o carte bună, chiar dacă e scrisă de mine.
Rep. : Se nimereşte să poposească şi TIFF-ul pe la noi prin oraş. Care e filmul tău preferat?
I.T. : Nu am un film preferat, sunt multe filme care îmi plac foarte mult. Totuși, un film care m-a emoționat foarte mult a fost „Copilăria lui Ivan”, a lui Tarkovski. Acum, în ultima vreme, am revăzut de mai mult de zece ori Finding Nemo, filmul de animație făcut de Pixar.
Rep. : Dar în ce priveşte muzica, dacă tot vei face pe DJ-ul prin sufrageria J’ai Bistrot?
I.T. : Există o grămadă de muzicieni și trupe pe care le-am ascultat și încă le ascult: Laurie Anderson, Björk, David Bowie, Sigur Ros, Cocteau Twins, Talking Heads, Queen, Pink Floyd, Blonde Redhead, Radiohead, Nick Cave, Kate Bush, Michael Jackson, Morrissey, Beirut, Billie Holiday, Lena Horne, Etta James, Jan Garbarek, Art Lande, Ron Carter, Herbie Hancock, Miles Davis, John Coltrane, Tomasz Stanko, Trygve Seim, Louis Sclavis, Eberhard Weber, Carla Bley, Frode Haltli, David Darling și, nu în ultimul rând, Johann Sebastian Bach, care este tată la toți muzicienii din lume. Vorba aia: poți să nu crezi în Dumnezeu, dar nu poți să nu crezi în Bach. Eu cred în amândoi.
