Vă înjur printre dinți, domnilor!

Eu n-am învățat democrația la seral. Nici la fără frecvență. Mi-a fost de ajuns să aflu că sistemul democratic este cel mai puțin imperfect dintre toate sistemele politice ale lumii. Chiar dacă eram doar un copil mi-a fost dat să nu pot uita Piața Universității. Cântecele golanilor. Cum spuneam, eu n-am învățat democrația la seral. N-am uitat nici cum fostul, actualul și nelipsitul președinte Iliescu le mulțumea de mama focului minerilor care tocmai plantaseră cu ciomegele niște mimoze în capetele intelectualilor și bărboșilor. Nici imaginea Bucureștiului devastat de ortaci n-am uitat-o. Nici cum s-au devalizat sute și mii de întreprinderi de stat. Nici cum s-au falimentat bănci. Nici cum, de exemplu, FPS a refuzat în 1995 oferta grupului Hilton de a cumpăra hotelul Intercontinental din București, doar pentru că “acesta trebuia să rămână în proprietatea unor români”. Acei români erau frații Păunescu. Eu n-am învățat nici economie de piață la seral. Am văzut că trebuie să muncești pentru orice. Și că trebuie să plătești pentru orice. Ceea ce e un lucru cât se poate de normal. N-o să uit niciodată dimineața zilei de 18 noiembrie 1996. În seara de dinainte în Piața Universității clinchetele a mii de chei anunțau victoria CDR și a lui Emil Constantinescu în alegeri. Credeam atunci că o să se schimbe ceva. Oricât de penibil ar fi fost mariajul CDR-PD-UDMR, perioada 1996-2000 a reprezentat o turnură democratică esențială pentru viitorul țării. În 1997 am fost în cărțile NATO. N-a fost să intrăm în organizație pentru că ne-am ales prost aliații. Dar eram în cărți. În 1999 cu ocazia războiului din Iugoslavia am aluat decizia corectă. Iar în 2000 economia românească a dat primele semne de viață. În rest a fost un dezastru. S-a furat cât a încăput. S-a distrus aproape tot ce a rămas în picioare după PDSR. De aceste lucruri mi-e rușine. Și mi-e rușine că am sperat. Ca o pecete cu fier înroșit mi-a rămas în minte seara de 26 noiembrie 2000. Când am aflat că românii vor avea de ales în turul doi al alegerilor între Iliescu și Vadim. Eu n-am învățat să votez la seral. Eu n-am pus ștampila în dorul lelii. Îmi amintesc fețele tâmpe ale celor ce mă îndemnau să merg la vot în turul doi. Să votez cu Iliescu. Niciodată. Mi s-ar fi uscat mâna. Nici nu m-am dezmeticit bine că am și văzut fruntea lată și lucioasă a lui Năstase Curdefier pe toate canalele de televiziune românești. N-am scăpat de el nici acum oricât de mult Tix și DTT aș fi pus pe ecran.

Eu n-am învățat să gândesc la seral. Mi-am dat seama că întreaga țară devine o feudă. Și că județele sunt niște moșii. Iar în Mureș ne-au lovit biruri încrucișate. PSD s-a pus pe zeciuală și UDMR pe fumărit. Citiți cu atenție acest număr al ZIARULUI și veți vedea că totul se împarte pe bază de algoritm etnico-politic. Un drum mie, o școală de reparat ție. Unde “mie” reprezintă o firmă membră a grupului economico-financiar PSD iar “ție” reprezintă o societate cu răspundere limitată, membră a cartelului maghiar UDMR. Toate fondurile externe sau guvernamentale se leagă într-o inextricabilă țesătură din care doar dacă ești “pe felie” te poți înfrupta. Toate deciziile se iau la beție iar toate adevărurile se spun se spun la beție. Așa i-a cum a spus un membru al staff-ului lui Victor Ponta unui tânăr și promițător pesedist și om de afaceri: “Spune-mi pe cine vrei să f…em și în câteva zile îl scoatem de pe piață”. Așa se fac afacerile în România. Poți să te chinui tu ani de zile să ridici o firmă pentru ca un puțoi căruia i s-a umflat tărâța în cercurile înalte ale puteri, la gura sobei înțeleptelor precizări ale gurului Năstase, să te trimită la podea pentru totdeauna în urma unui control. Întâmplător. Numai că în România în timpul unui control trebuie să se găsească ceva. Dacă cineva vrea. Românii au un sentiment sud-american al puterii. Pentru unii membrii ai aparatului central a avea putere înseamnă a doborî pe cineva, nu contează cine, contează doar că ți s-a pus pata pe el, și a-i zdrobi dinții cu carâmbul cizmei. Pentru ca apoi să poți admira în tihnă fața lui schimonsită de durere. Să-i poți vedea gura năclăită de bucăți de dinți și de sânge.

Pentru toate cele de mai sus vă înjur printre dinți, domnilor! Pentru că nu ne lăsați țara în pace vă mai înjur o dată, domnilor! Pentru că nu vă puteți despărți de putere la fel cum un bolnav nu se poate despăți de cancerul lui vă înjur pentru a treia oară! Iar eu am învățat să înjur la seral.