Pipa și pălinca te duc la 106 ani

De sute de ani oamenii au căutat un leac împotriva îmbătrânirii, sau au scris sute de cărți cu sfaturi și diete spartane care să ajute oamenii să ajungă măcar la vârsta de 100 de ani. Pe baza unor statistici, a unor medicamente sau substanțe, cercetătorii au încercat să înțeleagă ce se întâmplă la nivelul organismului uman, ce să consumăm și ce să evităm pentru a ajunge la vârste înaintate. Părerile sunt împărțite între doctori, geneticieni, gerontologi și preoți dar nimeni nu a putut deocamdată să creeze o pastilă anti-îmbătrânire.

Mihail Marton, din Gurghiu, a împlinit în 28 februarie 106 ani. Din 1941 fumează dintr-o pipă pe care și-a confecționat-o singur, pe front. A avut trei copii, din care mai trăiesc doi, are 6 nepoți și 7 strănepoți. Chiar și medicii sunt uimiți de vârsta și de starea de sănătate a lui Mihail, născut în anul 1903 în Glăjărie și martor al celor două războaie mondiale. A crescut într-o familie modestă, a făcut patru clase la Gurghiu și a fost un tânăr curajos dar foarte ascultător. A prins al doilea război mondial pe front, în armata română, la Ilva Mare, după care a fost concentrat la Nistru în Basarabia. A scăpat cu viață fiindcă un basarabean l-a sfătuit să nu se apropie de apă, deși Mihail avea de gând să pescuiască în Nistru unde rușii stăteau la pândă și împușcau orice persoană vroia să treacă apa. Mihail Marton se mândrește că pe când avea 20 de ani a avut ocazia să îl cunoască personal pe regele Ferdinand, care a fost venit într-o vizită la fabrica de porțelan din Gurghiu. „Venise de la o vânătoare, împușcase un urs foarte mare și un șarpe vroia să îi facem un tablou în care să îi pun amprenta ursului și să îi pictăm șarpele și ursul …L-am făcut și a fost foarte mulțumit i-a spus șefului meu să îmi dea cinci kg de carne, drept mulțumire. Regele vorbea foarte prost românește. A doua oară m-am întâlnit cu regele la biserica noastră greco-catolică, când s-au mâniat foarte tare preoții ortodocși că nu a trecut și pe la ei, dar regele ne-a spus că asta e credința lui și aici trebuie să fie” își amintește, cu nostalgie, bătrânul.

Pipa și pălinca

În 1965, pe când lucra la CAP, aflat la pășune cu animalele, Mihail a avut nenorocul să se accidenteze, după ce i-a sărit o țandură dintr-o creangă în ochi, chiar în ziua morții lui Gheorghe Gheorghiu Dej. „Știu, că am urmărit mormântarea lui la televizor, era în 1965. Am fost operat și ar fi trebuit să merg la un control după trei luni, dar nu aveam timp și am ajuns la doctor abia după trei ani” susține Marton. Deja era agravată situația și în 1967 a fost nevoie de încă o intervenție chirurgicală, la celălalt ochi. Era prea târziu, doctorul i-a spus că i-a fost afectat de albeață. Astăzi poartă ochelari, dar nu mai vede nici măcar la un metru distanță, în schimb are un auz foarte bun. Cea mai mare dorință a lui Marton este să strângă bani să-și poată o operație care să îi redea vederea. Să mai poată vedea măcar o zi înainte să părăsească această viață pe care a iubit-o atât de mult. „Am o pensie de 100 de lei după 30 de ani de muncă, niciodată nu am fost pasionat să cresc prea multe animale, dar am muncit toată viața, am început la o fabrică de porțelan din Gurghiu, am fost și la exploatări forestiere, am lucrat ca șef de tren, apoi președinte de bancă, vicepreședinte la comitetul provizoriu și ultima oară ca președinte de sindicat în Gurghiu. Am făcut de toate în viață și nu regret nimic din ce am trăit” explică bătrânul.

Povestește cu drag multe întâmplări prin care a trecut, știe să dea povețe și sfaturi… După o întâlnire cu nea Marton înțelegi că omul înțelept nu se pune în evidență și de aceea nu strălucește. „Nu am visat niciodată să ajung la vârsta asta, era să mor de două ori și nu știu cum naiba nu am nimic, că în tinerețe nu era zi să nu beau un litru de pălincă. O dată am băut trei mii de lei într-o noapte că mi-au plăcut muzica și femeile. Când am venit acasă m-a întrebat nevasta unde-s banii? I-am spus că i-am băut dar lasă că facem alții că noi îi facem nu ei ne fac pe noi” își amintește bătrânul râzând.

Neamul Marton merge mai departe

Fiica sa Katalina l-a luat în grijă din 1996, de când a rămas văduv.

Chiar dacă vârsta îî macină trupul, bătrânul nu se desparte de pipă și de porția zilnică de pălincă. Mihail Marton nu știe cum a ajuns la această vârstă… spune că e mâna lui Dumnezeu. „E greu că nu mai văd, nu pot să lucrez și mi-e urât să stau toată ziua, pe vremuri mergeam cu căruța până la Mediaș să vând ceapă că aveam 30 de ari de ceapă, erau vremuri frumoase” mai spune bătrânul cu o tristețe nemărginită. Își aminteșe că în 1940, a facut muncă voluntară pentru armată. A săpat tranșee în Basarabia pentru a împiedica tancurile rusești în două rânduri, muncă pentru care nu a fost plătit nici până în ziua de azi. A treia oară a fost solicitat să facă pândă în zona Lăpușna, pentru a raporta telefonic la Reghin ce avioane survolează spațiul românesc. A fost căsătorit cu o secuiancă din Remetea, pe nume Katy, de care s-a îndrăgostit la prima vedere în plină stradă. A știut pe loc că aceasta îi va deveni soție și după doar cinci luni și-a luat inima în dinți și-a cerut-o de de nevastă. El avea 27 de ani și ea 18. ,,Nu am făcut nuntă mare, dar i-am luat inele nevestei și am fost fericiți, ne-am iubit mult și am făcut trei copii frumoși, un băiat și două fete. Azi mai trăiesc doar fetele” spune bătrânul. Mihail a rămas văduv în 1985, dar are o bucurie care îi mai alină bătrânețea: neamul său va merge mai departe; cei șase nepoți și șapte strănepoți îi poartă numele de Marton.

Robert MATEI