Lifestyle

Veaceslav Istrati, moldoveanul adoptat de Reghin, nu își uită frații din Feteși

Prima vizită în anul 2010
Excursia este organizată cu sprijinul Primăriilor Reghin și Batoș.  Demersurile colaborării interculturale au început în anul 2007 pe vremea președintelui Vladimir Voronin, dar au fost imposibile schimburile culturale între o țară cu o dictatură comunistă și o țară cu o republică semi-prezidențială. Atunci a fost  imposibil să se aducă cărți din Reghin în satul Fetești, dar profesorul Istrati a nu a renunțat la visul său și, după căderea comunismului, a reușit în anul 2010 să facă prima vizită cu un autocar, au fost 24 de persoane în frunte cu Sorina Bloj directorul Casei de Cultură a Tineretului din Reghin, pe atunci, și două ansambluri folclorice, cu care au prezentat un spectacol folcloric pentru frații de peste Prut. Au dus cu ei și un transport de cărți donate și diferite bunuri, produse ceramice, gresie și faianță pentru modernizarea grădiniței din satul său natal.

1.000 de cărți și o donație de 4 viori, două viole și trei chitare
„Cărțile au fost primite cu mare bucurie, de locuitorii din Fetești, deoarece biblioteca din sat mai deținea pe inventar la vreme aceea, doar cărți în limba chirilicăâ€, își amintește profesorul Istrati. „Anul acesta, delegația din Reghin va fi compusă din 27 de persoane și vom merge la frații noștri cu o serie de cadouri, printre care avem circa 1.000 de cărți și o donație de 4 viori, două viole și trei chitare, instrumente muzicale primite prin amabilitatea directorului Fabricii de Instrumente muzicale „Horaâ€, Nicolae Bâzgan, cu ajutorul cărora să putem să reînfințăm taraful din Fetești, care a fost desființat la începutul anilor 1990 din lipsă de fonduri. Acolo sunt mulți elevi talentați care ar putea să cânte și pe aceste instrumente, pentru că singurele care le-au mai rămas lor din vechiul taraf e un contrabas și un țambalâ€, a mai adăugat Istrati Veaceslav. Delegația reghineană pe toată perioada schimbului intercultural va fi cazată la familii din satul Fetești, unde vor simți direct de la sursă pulsul vieții de azi într-un sat din Republica Moldova. 

Cum a ajuns în Reghin Istrati Veaceslav
Profesorul de istorie Istrati Veaceslav a venit în România în vizită, prima oară, în 1987, la unchiul său din Reghin, Nicolae Patron, profesor de matematică în cadrul Gimnaziului „Alexandru Ceușianuâ€. I-a plăcut foarte mult județul Mureș, oamenii, tradițiile, obiceiurile și  clima din zonă, dat fiind că acesta suferea și de o serie de afecțiuni respiratorii, s-a decis să vină în România la tratamente și refacere unde a descoperit proprietățile miraculoase ale salinoterapiei de la Salina Praid, hidroterapiei cu apă sărată și a tratamentelor balneare de la Sovata. După ce a conștientizat efectele și avantajele pentru sănătatea sa personală, a făcut un pas mare, a cerut cetățenia română în 1996 și s-a stabilit, cu soția Tatiana, în „orașul viorilor†după pensionarea din învățământ. La scurt timp a venit și satisfacția deciziei pentru că, odată cu mutarea, a scăpat și de internările în spitale. Dar la Reghin profesorului nu i-a priit doar pentru sănătate ci și mediul de afaceri și oamenii de caracter și de înaltă conduită morală care i-au devenit prieteni adevărați. Veaceslav Istrati are și doi copii, un băiat și o fată, de care este foarte mândru: Radu are 22 de ani student în București și Maria are 20 de ani și este studentă în cadrul unei facultăți de management turistic din Danemarca.      

Show More

Related Articles

Back to top button
Close