Lifestyle

Vestea Nașterii Domnului adusă la Reghin

Colindătorii din Reghin și localitățile din jur și-au dat întâlnire în cadrul Festivalului datinilor de iarnă „Vin colindătoriiâ€, joi, 19 decembrie, primul popas fiind la Muzeul Etnografic din Reghin.

Simfonia  bucuriei prin colind

Peste 200 de colindători, 15 ansambluri din Dumbrava, Uila, Urisiul de Sus, Hodac, Dedrad, Solovăstru, Șerbeni, Morăreni, Reghin, Sânmihaiu de Pădure, Pietriș Vale și Solovăstru au ținut să cinstească și în acest an vestea Nașterii Mântuitorului prin frumoasele colinde, acestea răsunând atât la muzeu cât și la primăria Reghin, continuate apoi la Casa de Cultură „Eugen Nicoară†din Reghin. „Sărbătoarea Crăciunului are o taină și o frumusețe aparte. Acum este începutul unei ere noi, de creație. Acum Dumnezeu coboară pentru a rezidi lumea genererând o simfonie a bucuriei exprimată prin colinde. Această simfonie a bucuriei o simte și muzeul de 14 ani pentru că în luna decembrie, din satele Văii Mureșului, Văii Gurghiului, Valea  Beicii și din zona de câmpie vin sute de colindători care ne cheamă să ne rugăm, să ne închinăm alături de magi și păstori și să lăudăm împreună cu oștile îngerești pe Mântuitorul Nostru Isus. De aici de la muzeu se pleacă apoi într-o paradă a colindătorilor spre oraș, se colindă autoritățile și apoi colindele vor continua în Casa de Cultură în cadrul unui spectacol maraton de câteva ore. Pentru noi, oamenii din muzeu este o datorie să salvăm acest repertoriu, acest tezaur de viață creștină și spirituală exprimată prin colinde. Nu putem acest lucru  decât împreună cu cei care sunt păstrătorii și purtătorii acestui tezaur minunat, colindătorii din lumea satului. Dorim ca prin colindă să aducem veștea Nașterii Mântuitorului, să urăm la fiecare reghinean sănătate, prosperitate, bucurii, multă, multă iubire și pace în suflet. E nevoie înainte de Crăciun să simți această simfonie a bucuriei exăprimată prin colindă pentru că te pregătește sufletește. Trupește ne-am străduit fiecare cum am putut pentru aceasă mare bucurie a Nașterii Mântuitorului Isus Hristosâ€, a precizat Maria Borzan, directorul Muzeului Etnografic din Reghin.

Colindători din Dumbrava

Cu mic cu mare, tineri, bătrâni, femei, bărbați, colindătorii au adus bucuria veștii Nașterii Domnului, adevărați păstrători ai tradițiilor populare din zona Reghinului. „Venim din satul Dumbrava, comuna Vătava și am prezentat câteva obiceiuri de Crăciun, țurca și cel al colacului și binențeles colinde. Suntem un grup de 20 de persoane, bărbați și femei, grupul nostru este unul destul de vechi, s-a înființat în 1960, cu o echipă de fluierași care cu trecerea anilor au mai dispărut. Noi încercăm să menținem tradiția pentru a o lăsa și generațiilor viitore, aceste frumoase tradiții de la poalele Călimanilor, prin port, prin cântec și prin tot ce este frumos la noi în sat. E un sat plin de tradiții și obiceiuri pe care încercăm sp le promovăm mai departeâ€, a afirmat Mărioara Popovici din localitatea Dumbrava.

Uila și Batoșul, la înălțime

Valea Luțului nu putea lipsi din festival, fiind prezent atât cu colindătorii din Batoș precum și cu cei din Uila și Dedrad. „Venim de la Uila, comuna Batoș, cu două frumoase colinde, În cetatea împărtească și Viflaime, Viflaime. Grupul nostru de colindători este format din tineri iubitori de folclor, iubitori de tradiții, de tot ce e frumos. La Uila tradițiile se mai păstrează, la Uila încă se mai colindă, de cum se lasă seara satul răsună de colindeâ€, a spus  Anișoara Bercea din Uila. „Sunem grupul Dăscălițele de la Școala Generală Batoș, cu colindători din toate cele patru sate ale comunei, Dedrad, Goreni, Uila și Batoș și am venit cu două colinde tradiționale. Ideea unui astfel de festival de colinde este una extraordinară pentru că adună la un loc oameni care colindă, oameni care duc mai departe tradițiaâ€, a afirmat Olivia Maria And one.  

„Colindăm cu toată inimaâ€

Printre colindătorii prezenți s-au numărat și cei din Urisiul de Sus cu vechi colinde specifice zonei, aceștia făcând și o invitație reghinenilor să simte farmecul sărbătorilor acasă la ei la Urisiu. „Noi venim de la Urisiul de Sus, comuna Chiheru de Jos și aducem colindul nostru din străbuni, foarte vechi. Nu în multe părți se găsesc așa colinde vechi. Venim cu tot dragul și cu toată inima să colindăm reghinenii, să vadă ce obiceiuri frumoase avem la noi la Urisiu și îi poftim să vină și la noi în sat, să ne vadă acasă la noi cum colindăm cu toată inima, cu tot tineretul alături de bătrânii satuluiâ€, au precizat Dan Grigore și Pop Maria.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close