Vrei să fii parlamentar?

Dincolo de vorbe bine ticluite şi de imagini măiestru colorate, în cele două camere ale Parlamentului există o realitate pe care nimeni nu o poate ascunde. Mulţi dintre cei aleşi şi-au cumpărat locurile, mulţi au fost împinşi pe liste pentru că se pricep foarte bine să dea din cap afirmativ la orice pretenţie a şefilor, iar cei mai puţini au ajuns în Parlament pentru că vroiau să facă ceva treabă. Dintre aceştia cei mai mulţi fac treabă pentru ei înşişi, iar cei mai puţini pentru prostimea care i-a ales. Dacă toţi munceau “pentru popor” ne-ar fi mers mult mai bine tuturor.

E de-a dreptul ruşinos şi penal să ajungi parlamentar ca să te căpătuieşti. Este şi mai teribil atunci când recunoşti acest lucru şi râzi în nas celui ce te-a ales pentru că nu are ce să îţi facă. Cum altfel poate fi descrisă nesimţirea cu care un parlamentar mureşean (numele lui l-am uitat, pentru că nu e important, decât pentru el însuşi), care declara senin că averile nu pot fi făcute publice pentru că ar atrage hoţii. (Apropo, domnilor hoţi, dacă tot îi era frică respectivului, citiţi-ne pentru a-i afla averea şi adresa. Vedeţi că are sistem de alarmă!)

Nu facem apologia sărăciei, ci doar a bunului simţ. Nu e nici o ruşine să fii bogat. Important e să declari deschis, în faţă, celui ce te-a ales, cum ai ajuns avut. E mai important să fi fost deja bogat când ai ajuns în Parlament, iar dacă ai afaceri, acestea să nu prospere datorită funcţiei pe care o ai. Exemplele unor baroni precum Triţă Făniţă sau Culiţă Tărâţă sunt concludente. La fel şi nesimţirea acestora.

În Mureş însă, nu prea avem baroni. Sau sunt puţin mai discreţi. Senatorul Frunda provine dintr-o familie extrem de bogată şi a avut grijă ca de-a lungul anilor să îşi înmulţească arginţii. Kelemen Attila nu a fost nici el prea sărac, şi acum îşi permite să pozeze într-un boiernaş de ţară. Borbely Laszlo şi Marko Bela au urcat vertiginos pe scara valorii materiale. Marko Bela, de exemplu, a trecut de la un apartament şi o Skoda, la un apartament, o casă în cartierul Răsăritului din Sâncrai şi două maşini. Am luat exemplul lui pentru că presa maghiară se cam codeşte să scrie despre cel ce rămâne un guru al politicii minorităţii maghiare din România. În plus, omul şi-a tras şi o nevastă mai tânără şi dornică de mărire, că deh, aşa se cuvine. Visa el în urmă cu 12 ani unde o să ajungă?

Peremistul Dumitru Pop a moştenit de la părinţii lui vitregi o mare avere, astfel că a devenit şi el un adevărat burghez. Tiberiu Sbârcea, a fost unul dintre tartorii agriculturii mureşene şi s-a aflat mereu în preajma cercurilor de putere, indiferent de regimul politic. Are o avere bunicică.

Cei mai “săraci” sunt Adrian Moisoiu, un om care n-a dat niciodată dovadă de apetenţă pentru bani, Kerekes Karoly, care din ’90, de când e parlamentar, nu a reuşit să strângă mai mult decât a făcut Marko într-un an, şi Makkai Gergely, un anonim până şi în ceea ce priveşte averea.

Liberalul Eugen Nicolăescu face parte dintr-o altă categorie. E în plină ascensiune şi mai are timp să îşi umple conturile. Mai ales că ni se pare prea sărac pentru un expert contabil şi auditor financiar extern. În aceeaşi situaţie se află şi fostul sindicalist Pavel Todoran. Doar ban la ban trage.

Cam toţi aleşii sunt bogaţi. Cei care nu sunt bogaţi ori nu mai au motiv să o facă ori mai au timp berechet. Atunci stau şi mă întreb, de ce naiba nu lucrează mai mult? Nu pentru ei, pentru noi. Răspunsu-i vânare de vânt…