Uncategorized

Efectele incercarii marii cu degetul

Am fost (nu o data) încurajati sau chiar ajutati sa ne punem pe picioare, cu texte insistente de genul “încercarea moarte n-are”. Faptul ca respectiva zicala are unul sau mai multi sâmburi de adevar (a caror existenta depinde de ochii privitorului) nu înseamna ca, bunaoara, ne apucam sa mergem ca orbetii la pescuit în vârf stâncos de munte, încurcându-ne firul unditei printre conifere. Totusi, unii dintre noi forteaza tâlcul zicerii crezând ca piatra seaca se poate transforma în mamaliga (din faina superioara 000). Însa, ca orice iluzie, pâna la urma se releva a fi ceapa degerata.

Iata un exemplu din justitia contemporana care dovedeste la micro-scara cum ca principiul “cu spirala prin istorie” nu-i de ici de colo. Va sa zica, respectivul principiu glasuieste ca toate se repeta, pe o treapta superioara de evolutie. Adica, ce-a fost va mai fi si ce este iar va veni. Faptul ca aceeasi faza revine dupa o vreme, în care se considera ca individul în doua picioare a evoluat negresit, nu înseamna, automat, ca mentionata faza va fi superioara celor dinainte.

Învârtirea în jurul scaunul de presedinte al Curtii noastre pare a fi prins forma de spirala. Daca la începutul lunii iunie 2003, dl. jud. Artenie Cordos îsi exercita mandatul de presedinte în curs, hopa-hop!, dupa ce si-a dat drumul la gura în dezacord cu fosta conducere de partid si de stat a Ministerului, a fost scos din peisajul bucolic al justitiei noastre de atunci (de deplina si indestructibila coeziune), cât ai zice “peste împutit”. Cine s-a urcat saltând pe scaun, nu-i nevoie sa va mai spun. De fapt, pe doua scaune consecutive, de la tribunal si de la curte, într-o luna. Performanta, nene!

Presedintele nejustificat tratat cu sictir a considerat, pe buna dreptate, ca-caterinca la lege era prea mare si a actionat în consecinta. Adicatelea, a atacat în justitie hotarârea prin care a fost înlaturat. Procesul si-a parcurs etapele binecuvântate, ajungându-se la instanta suprema. Iar aici, nici mai mult, nici mai putin, presedintelui înainte de vreme debarcat (cu vreo 2 ani si 5 luni înainte de termen) i s-a dat dreptate, pe buna dreptate! Deci, a intrat în fericita posesie a unei hotarâri irevocabile care le confirma tuturor cum ca degraba descaunare a fost una fara capatâi. Orice om de bun-simt ar crede ca povestea se sfârseste aici. Ca doar vorbim de insi pusi sa aplice legea si, în consecinta, ei n-ar nesocoti (nu le fie de deochi!) o hotarâre a instantei supreme. Dar, principala adrisanta a efectelor hotarârii era chiar presedinta suita pe scaunul cald dupa întreruperea intempestiva a mandatului presedintelui în drept.

CSM-ul a primit hotarârea Înaltei Curti, a chibzuit, a convocat partile în cestiune si a hotarât cum ca, în mod normal si juridic, fostul presedinte trebuie sa-si continue mandatul. Iar acum, rasturnare de senzatie (vezi “cazul Elodia”, elocvent în materie de rasturnari, scurmari, extrasistole si aritmii). Suflecare de mâneci si punere pe treaba. Presedinta în functie si-a exercitat dreptul de acces la justitie (ca orice cetatean…) si a atacat “nevolnica” hotarâre a CSM (care, potrivit hotarârii instantei supreme, zicea cum ca Cordos e bun de stat pe scaun), tot la Înalta Curte. si pentru ca procesul sa aiba bomboana de pe coliva, a formulat si-o exceptie de neconstitutionalitate (care, dupa cum stim cu totii, daca nu se admite, macar duce la amânarea procesului). Dar, fir-ar sa fie, n-a fost sa fie! Dupa luni de procedura, Curtea Constitutionala a respins exceptia presedintei care, culmea!, între timp îsi terminase în pace mandatul de 4 ani (deci nu mai era presedinta), dar tot continua sa se judece pentru scaunul lui Cordos. În fine, vineri a trecut o saptamâna de când Înalta Curte a respins mirobolantul demers juridic al fostei presedinte, confirmând (a câta oara???) cum ca dl. Cordos a fost înlaturat într-un mod mârsav. Va sa zica, dupa 4 ani si 5 luni de la momentul nelegiuirii, iaca alta hotarâre care-i da dreptate fostului presedinte. Numai ca pâna s-a ajuns la terminarea tevaturii juridice (înadins prelungite de partea înscaunata interesata…), uite ca mandatul presedintei intempestiv suite s-a derulat ca uns (cu ce?).

P.S.: De ziua Sfântului Nicolae dl. jud. Cordos si-a primit cadorul: o hârtie continând hotarârea CSM de reasezare pe functia de presedinte, începând cu 6 decembrie. Dupa aproape 54 de luni de lupta…

Andreea CIUCA

Show More

Related Articles

Back to top button
Close