259 de petiții în 2012 la CJ Mureș
În cursul anului 2012 au fost adresate Consiliului Județean Mureș de către cetățeni și organizații legal constituite un număr de 259 de petiții. “În funcție de domeniul sesizat, petițiile au fost repartizate spre soluționare compartimentelor de specialitate din aparatul propriu și serviciilor publice județene. Petițiile au vizat următoarele domenii de interes: social – 39, administrație publică și juridic – 110, buget și finanțe – 2, servicii publice – 12, avizare autorizare și urbanism – 32, drumuri și poduri – 30, investiții și reparații – 9, resurse umane – 23 și protecția mediului – 2â€, a precizat Ciprian Dobre, președintele Consiliului Județean Mureș, în raportul de activitate al instituției prezentat joi, 31 ianuarie, în ședința Consiliului Județean Mureș.



