29 IUNIE – ZIUA DUNARII
Dunarea – al doilea mare fluviu al Europei dupa Volga, atât ca lungime (2857 km) cât si ca debit (aprox. 5600 mc/sec la intrarea în România)- reprezinta o adevarata axa a Europei Centrale, pe care o leaga de Marea Neagra. Izvoraste din Muntii Padurea Neagra din Germania prin doua izvoare (Brege si Brigach) si se varsa în Marea Neagra prin cele trei brate: Chilia, Sulina si Sf. Gheorghe. În drumul sau strabate teritoriul a 10 tari si 4 capitale. Bazinul hidrografic al Dunarii este împartit de 19 state europene. Are o suprafata de 801.463 kmp (10 % din Europa continentala) si o populatie de 81 milioane de oameni. Principalii afluenti ai Dunarii sunt: Inn, Morava, Tisa, Drava, Siret, Prut.
97,4% din suprafata României este situata în bazinul hidrografic al Dunarii, ceea ce reprezinta 29% din suprafata bazinului Dunarii, fiind tara cu cea mai mare suprafata în acest bazin. De asemenea 37,7% din lungimea Dunarii (1.076 km) se afla pe teritoriul României. Delta Dunarii este cea mai mare zona protejata a Europei.
8 Pe data de 29 iunie 1994, 11 dintre statele situate în bazinul Dunarii, precum si Comisia Europeana au semnat la Sofia (Bulgaria), Conventia privind cooperarea pentru protectia si utilizarea durabila a fluviului Dunarea, aducând în atentia opiniei publice necesitatea protejarii acestui fluviu. Comisia Internationala pentru Protectia Fluviului Dunarea (ICPDR), cu sediul la Viena (Austria), coordoneaza toate activitatile desfasurate în cadrul Conventiei privind cooperarea pentru protectia si utilizarea durabila a fluviului Dunarea. Misiunea sa este aceea de a promova si coordona activitatea de management durabil si echitabil al apelor, inclusiv conservarea, îmbunatatirea, si utilizarea rationala a apelor în beneficiul tarilor din bazinul hidrografic al Dunarii si locuitorilor acestora. Pentru anul acesta mesajul ICPDR la nivel bazinal – “Apa si Cultura” – semnifica legatura întra apa si traditiile culturale ale popoarelor riverane Dunarii.
8 În data de 22 ianuarie a.c. , România a preluat oficial, pentru un an, presedintia ICPDR.
8 Activitatile organizate cu prilejul sarbatoririi Zilei Dunarii, sub auspiciile ICPDR, acorda o importanta deosebita constientizarii si participarii cetatenilor la eforturile de protejare si conservare a fluviului Dunarea si implicit a afluentilor sai. Cu acest prilej autoritatile guvernamentale, organizatiile neguvernamentale, institutiile de învatamânt, cultele religioase si întreaga societate civila sunt încurajate sa se implice si sa-si aduca aportul la pastrarea si conservarea surselor de apa, la protectia calitatii apelor.
8 Dunarea, alaturi de Muntii Carpati si Marea Neagra reprezinta una din emblemele majore ale cadrului natural, fata de care definim asezarea României pe continent si dezvoltarea civilizatiei românesti pe aceste meleaguri. Marele savant Grigore Antipa a definit Dunarea ca fiind “cea mai mare comoara cu care natura a înzestrat tara noastra”.
8 Dunarea – punte catre viitor, trebuie mentinuta vie si curata pentru copiii nostri, prin efortul nostru comun!
Calin Fokt
Purtator de cuvânt
Directia Apelor Mures



