De vorbă cu Maica Siluana (XXV)

Ziarul de Mureș a inaugurat o rubrică de dialog cu Maica Siluana, stareță la mănăstirea Jitianu și coordonator al Centrului de Formare și Consiliere “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Craiova. Grație unei experiențe de viață deosebite, Maica Siluana desfășoară o bogată activitate duhovnicească, cu un impact puternic mai ales în rândul tinerilor. Prin intermediul paginilor Ziarului, Maica răspunde întrebărilor cititorilor, trimise pe adresa http://www.sfintii-arhangheli.ro/maica-siluana-va-raspunde.php

Credeți că există un plan divin pentru fiecare? O predestinare? Și necazurile vin de la îndepărtarea de la Cale? Sau pur și simplu trebuie să suferim pentru că numai așa ne apropiem cu adevărat de Dumnezeu?

Nicoleta

Dragă Nicoleta,

Da, există un plan divin pentru fiecare om care vine pe lume, dar nu un “scenariu” gata scris care trebuie interpretat întocmai. Nu o predestinare. Altfel taina libertății umane ar fi o vorbă goală și cauza întregii tragedii a omenirii ar fi Dumnezeu și “planul” Lui.

Atunci, ce este acest plan pentru mine?

Mă bucur de întrebare pentru că și pe mine m-a chinuit cândva destul de puternic. Oricât aș fi citit, și oricâte răspunsuri aș fi primit de la cei din jurul meu, întrebarea mă sfredelea iarăși și iarăși cerând un răspuns personal, o atitudine clară dinlăuntrul meu. Atunci am ales, ca și în alte situații problematice, să fac un rezumat a tot ce știu și cred despre Dumnezeu și despre mine și să mă forțez să urmăresc firul unei logici existențiale, logicii care mă “mâna” la căutare și devenire în fiecare moment. Astfel am afirmat și mărturisit că eu cred că Dumnezeu este iubire, că Dumnezeu mă iubește și pe mine, că are un plan din veci legat de mine prin care voiește ca eu să mă bucur de mântuire, de iubirea Lui și a celor dragi și că îmi dă putere și pricepere, că Se dă pe Sine Însuși, ca eu să învăț să fiu, să iubesc și să devin așa cum m-a gândit El. Am crezut și am mărturisit asta pentru că numai acest răspuns mi-a adus lumina după care tânjeam și m-a făcut să spun DA vieții și să primesc Darul Lui în acest vas, în acest dat, viața mea concretă de aici și de acum.

Ce bucurie! Ce eliberare! Nu mai era nevoie sa-mi doresc să fi fost altfel, în altă parte, în alt timp.. Atunci am realizat, am “simțit” că acest plan mă privea pe mine, exact acea făptură pe care a chemat-o Dumnezeu Iubire la existență în clipa, în fracțiunea de secundă în care o sămânță din coapsele tatălui meu, una singură și anume aceea din care puteam să apar eu și nu alt-cineva, a fecundat sămânța mamei mele, aceea, din momentul acela, clipa mea. Dacă oricare altă sămânță din cele câteva mii prezente în îmbrățișarea părinților mei ar fi fecundat sămânța mamei, atunci, făptura care ar fi fost adusă de Dumnezeu pe lume nu mai eram eu. Era alt-cineva. Cu totul alt-cineva. Și am simțit și știut că planul lui Dumnezeu în privința mea atunci, în clipa zămislirii mele a început. Atunci, acolo, a “suflat Dumnezeu suflarea Sa”, “planul Lui cu mine”, în țărâna vie a acelor anume semincioare de viață omenească adusă de la Adam și Eva până la mine, prin tot atâtea miraculoase și uimitoare întâlniri de o clipă dintre vieți și Viață. Atunci, acolo, mi-a dăruit nu numai viața, ci și pe mine însămi, cea care spune acum eu cred și simt. Atunci m-am primit pe mine din Mâinile Lui și am primit binecuvântarea să fiu și “m-am apucat de treabă”! Ce minune! Ce onoare! Și ce răspundere!

Necazurile?

Durerile?

Suferința?

Iată câteva aspecte ale datului vieții pe care fiecare avem chemarea și primim puterea să-l transformăm în dar. Suferința este împotrivirea noastră la darul crucii, la durerea provocată de lepădarea felului de a trăi al omului căzut, al omului care încearcă să-și administreze independent, adică fără Dumnezeu, fără harul Lui, viața și puterile ei.

Eu, aici, în datul meu, Îl pot primi pe El, Viața mea și restul nu mai are nici o importanță. El, Viața cea adevărată mă primește, mă altoiește, mă înfiază și îmi face “loc” în sânul Său de Dumnezeu Iubire fără de margini. Ce-mi mai lipsește? Doar să încetez a mă “foi de colo-colo” pentru a iscodi cum “stau alții” și să mă afund în oceanul de odihnă și bucurie pe care mi-l dăruiește dacă accept să mor minciunii și să mă nasc Adevărului. El mă învață, El mă conduce, El mă hrănește, El mă mângâie.

E strâmtă calea până Acolo pentru că Acest Acolo e chiar Domnul din noi, Împărăția Lui din adâncul inimii noastre care s-a împietrit de ne-dumerire, de ne-auzire, de ne-ascultare, de ne-neacceptare, de Nu…

Când mă hotărăsc să spun DA, toată energia mea, toată inima mea, tot cugetul meu sunt îndreptate spre El și făgăduințele Lui în care cred, pentru care sunt gata să mă lepăd de toate și de tot!

Atunci totul se schimbă și durerea nu mai e decât efectul strângerii Mâinii care mă smulge din iadul în care mă zbăteam cu deznădejde, suferința devine taină de nepătruns altfel decât prin asumare împreună cu Cel ce pe toate le-a suferit pentru mine și le suferă împreună cu mine ca să fiu ACOLO unde este El și ca El, moartea nu mai este decât aruncare în brațele Lui de lumină… Totul se schimbă, dacă putem crede! Nu suferim pentru a ne apropia de Dumnezeu, ci pentru că ne împotrivim, nu știm, nu voim să intrăm pe singura ușă care transformă lacrima în bucurie: Pocăința. Și pocăința începe cu îndreptarea minții, a gândului către Domnul și întâlnirea cu El acolo unde este, în Biserica Lui. Acolo ne așteaptă, acolo ni se dăruiește după Sfânta Rânduială stabilită de mila Lui cea fără de margini. Numai acolo putem înțelege, pentru că numai acolo înțelegerea nu mai este o activitate a intelectului uman care întreabă, ci lucrare omenesc-dumnezeiască a omului “venit în sine” ca să răspundă la vechiul “Adame, unde ești?” cu “iată-mă Doamne! Fie mie după Cuvântul Tău!”.

Acolo, numai Acolo, în această îmbrățișare cu “dor dorită” și de om și de Dumnezeu, vom afla răspunsul la toate întrebările și nedumeririle noastre. Orice încercare de răspuns în afara acestei îmbrățișări nu poate fi decât o sfioasă mărturie a celui care “a gustat și a văzut că bun este Dumnezeu. Vino, copil iubit de Domnul! Vino și vezi!

Nu te rătăci ca Scufița Roșie, umblând după floricele, că lupul e nesătul și stă să ne înghită la tot pasul. Ascultă de Maica ta, Sfânta Biserică, și vei ajunge la Bucuria făgăduită și pregătită ție anume de mai înainte de toți vecii. Bucuria e din totdeauna și îți este predestinată! Dar o poți și refuza și chiar pierde dacă te abați de pe Cale.

Doamne, ieși în întâmpinare cu harul Tău, pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și ale Sfinților Tăi!

Cu dragoste și nădejde,

Siluana