Pierdut pavaj din granit. Găsitorului recompensă?
Nicidecum. Din bârfele care circulă în ultima vreme prin oraș s-a desprins una mai frumușică. Calupurile de granit scoase din pavajul străzilor din Târgu Mureș nu mai ajung decât în proporție de 80 la sută la locul lor. Cei care susțin acest lucru spun că lucrările de reamenajare a drumurilor face ca o parte din granitul de cea mai bună calitate care a rezistat zecilor de ani de tropăială continuă pe ele, le-a făcut cu ochii unor bănoși din oraș, care au jinduit la culoarea lor galbenă, cică perfectă pentru aleea de la poartă, la vila personală proaspăt construită în cele mai neașteptate locuri ale județului. Explicația pentru care lipsa granitului nu este observată ar fi faptul că până acum nimeni nu se uita la bordura drumurilor, care bordură era tot gălbioară, plus că la orice asemenea lucrări există rubrica pierderi. Acum seamănă cu trotuarul, pentru că, nu-i așa, ne modernizăm și oricum poate să fie granitul de cea mai bună calitate, banii de cheltuială sunt public.



