A fi sau a nu fi licitație
Încep să mă întreb tot mai des la ce or fi servind licitațiile? Pentru a se aranja legal orice ban public? Pentru ca participanții să stea cuminți în banca lor și să nu conteste rezultatul unor aranjamente comisionate gras? Sau pentru ca niște funcționari să-și justifice salariul?
Pentru atâta lucru, nu știu dacă are vreun sens să se consume kilometri de hârtie, să piardă aranjorii și aranjații săptămâni de zile pentru a finaliza un caiet de sarcini, respectiv o ofertă. Care va avea oricum rezultatul dinainte știut, pierzându-se orice farmec al ineditului. Până și perdanții știu că vor pierde, dar continuă să creadă că poate-poate se va petrece vreo minune.
Acum am asistat la un trucaj ieftin la E.ON. Gaz România, a căror reprezentanți în ale achizițiilor și-au păstrat aceleași metehne ca și pe vremea când se aflau în totalitate în portofoliul statului. Mediatizarea aranjatei licitații s-ar putea să-i scoată din cărți pe cei de la Renania. De data asta. Data viitoare probabil va fi la fel de trucat.
Din păcate, fenomenul trucajelor de achiziții este răspândit, acceptat și promovat la scară largă.
La Ape câștigă mai tot timpul SOCOT pentru că au experiență, motivează cei care licitează lucările. Câteodată mai apare un MIF, EMIVAS și alte firme cu vechime în domeniul construcțiilor.
La Primăria Târgu Mureș, fondurile pe drumuri, spre exemplu, se duc spre firma care îi este mai dragă primarului. A fost odată Citadin. Apoi Valpet. Acum, pare-se că primarul se simte cel mai bine pe drumurile Aspharom, acea simpatică firmă româno – germană care ne-a dat o gaură încă nedemontată de 32 de miliarde. Cu complicitatea lui Florea, Gliga sau a câtorva consilieri locali.
În Consiliul Județean, cam aceleași proceduri. Acolo, de fapt, rareori vezi o licitație. Contractele sunt atât de mărunțele și mărunțite, încât nici nu mai ajung firmele la licitație. Se mulțumesc cu cererile de oferte și cu împărțeala câte un pic la fiecare, ca să nu se supere nimeni. Firmele nici nu mai are sens să le amintim. Ne-am încălzit prea des degetele pe taste pentru a le consemna, fără ca vreun organ de control să mai verifice ceva.
În deconcentrate când se repară ceva, banii se duc tot spre firmele agreate de șeful instituției și de cel de la achiziții și preferabil și de contabil. Probabil cu acceptul sau cu știința șefului mare desemnat în județ.
În marile primării din județ smulg contracte un Prescon, câte un concern austriaco-ungar sau german, în timp ce în comune foarte puțin au habar ce se întâmplă. Deși orice licitație pornește de la vreo 100 de mii de euro.
Exemplele ar putea continua, până am adormi repetând aceiași mușterii la regiile autome, societățile comerciale cu capital de stat, adică al nostru, etc. – gen Energomur, ATT, RAGCL și alte asemenea.
Și mă întorc la întrebarea mea, retorică, de ce ne-om mai consuma interesându-ne de licitații, când cei care ar trebui să le verifice, închid, în general, ochii cu lejeritate?
Ligia VORO
