Uncategorized

Consilierii judeţeni îşi bat joc de noi

Marţea trecută, aleşii judeţului au amânat cedarea clădirii Clinicii de Fizioterapie II către SEIP. Clădirea a fost dezafectată odată cu restructurarea activităţii sanitare şi este nefolosită. Oficial, consilierii şi-au argumentat votul pe un artificiu procedural.

Pe când credeam că ultima şedinţă a Consiliului Judeţean a fost relativ anostă, exceptând circul funcţiilor, am dat peste o altă făcătură a consilierilor. În şedinţa de marţea trecută, punctul opt a fost amânat, spun sursele noastre, din motive oficiale puerile, care ascund niscaiva trocuri de culise. Dar să vă lămurim despre ce este vorba. Consilierii judeţeni reuniţi în plen au amânat proiectul de hotărâre privind darea în administrarea Serviciului de Evidenţă Informatizată a Persoanei a clădirii în care funcţiona Clinica de Fizioterapie II.

Clădirea…

Situată în strada Sportivilor nr. 2, lângă Parcul Municipal, Clinica a trecut în domeniul public al judeţului şi în administrarea Consiliului Judeţean în urma semnării Protocolului nr. 1 din 10 martie 2003 între CJ şi Spitalul Clinic Judeţean. Potrivit ciudatelor trocuri între cele două autorităţi, Clinica a ajuns din nou în admnistrarea Spitalului. În vara aceasta, în urma restructurării activităţii sanitare, clădirea a fost dezafectată. Conducerea Spitalului a transmis că renunţă la administrare, iar în acelaşi timp SEIP solicita încredinţarea acelui spaţiu. Cererea SEIP a fost motivată prin “lipsa acută de spaţii corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţii în condiţii civilizate şi evitarea supraaglomerărilor la ghişeele din sălile de primire a publicului”.

Argumente

Consilierii au votat amânarea punctului opt deoarece ar fi nevoie de parcurgerea anumitor etape legale, în speţă solicitarea către Primărie a schimbării destinaţiei clădirii. Dar dacă ne amintim, copiii cu handicap sever de la Brâncoveneşti au fost mutaţi fără ca să fie măcar iniţiate aceste demersuri. Ceea ce nu credem că se întâmpla cu SEIP, mai ales că nu s-ar fi mutat într-o săptămână. Iar Florea se lăuda că nici o cerere de autorizaţie nu stă mai mult de o lună la urbanism…

Interese…

Înainte cu o zi de şedinţa CJ a avut loc întrunirea ATOP. Din cei 13 membri, şase fotolii sunt ocupate de consilieri judeţeni, printre care Emil Groza – PSD, Ioan Grozea – PRM, Mihai Antonie – PNL sau Csomoss Benedict – UDMR. În timpul întâlnirii, consilierii şi-au reafirmat sprijinul pentru transferarea SEIP în imobilul de la Polivalentă. Doar că până a doua zi şi-au schimbat radical optica, c-aşa-i în politică. Consilierii PSD au primit ordin să folosească spaţiul ca monedă de schimb pentru a obţine alte spaţii, UDMR şi-a dat seama brusc că acolo poate funcţiona un centru de recuperare pentru sportivi, iar celelalte partide reprezentate nu prea au multe de spus. Iar votul s-a văzut.

Variante

Cert este că SEIP funcţionează într-o clădire de toată jena, pe deasupra şi revendicată, iar până acum clădirea fostei Clinici de Fizioterapie II era varianta optimă. Mai rămâne clădirea BANCOREX, preluată de Ministerul de Finanţe, dar unde funcţionează Trezoreria, nu pentru că nu ar avea loc destul în clădirea BCR de pe Gh. Doja, dar nu se ştie când se iveşte vreun cumpărător larg la pungă. Şi ar mai fi o variantă, sediul ANCONA, de lângă IMATEX, ipotecat şi scos la vânzare de BCR Mureş. Însă costurile implicate trec de opt miliarde de lei şi nu prea vedem care din administraţiile locale vor aloca aceste fonduri.

Întrebări…

Iar în final, avem câteva întrebări pentru consilierii acţionaţi la comandă politică şi pentru stimabilii care au avut în grijă Clinica. Stimaţi consilieri, ce le răspundeţi contribuabililor care v-ar întreba de ce nu s-a aprobat cedarea în administrarea SEIP a acestei clădiri? Nu se poate? Ce aţi făcut, domnilor Oşanu şi Copotoiu, pentru a preveni degradarea clădirii? Investiţiile alocate Clinicii au atins 1 la sută din bugetul destinat unităţilor sanitare? Dacă medicii nu erau de acord cu dezafectarea Clinicii, de ce aţi renunţat imediat la ea, după restructurare? Cu ce a sprijinit UDMR cluburile sportive mureşene? Sau campania electorală v-a trezit brusc interesul pentru sănătatea sportivilor? De ce vă plângeţi, domnule Virag, de dificultăţile întâmpinate în administrarea clădirilor, cu preponderenţă spitaliceşti, dacă colegii Dvs. refuză cu obstinaţie transmiterea dreptului de administrare? Administrare şi nu proprietate!!! Suntem curioşi care va fi poziţia ministrului de Interne şi al Administraţiei, Ioan Rus, cu toate rezervele de autonomie.

comisar-şef Ioan Megheşan, şef SEIP: “M-am interesat şi eu, se pare că din interese oculte, cineva l-a scos de pe ordinea de zi a şedinţei din data de 16 septembrie. Iarăşi s-a amânat, dar nu este firesc ca publicul să fie primit în mizeria asta de clădire, şi noi să lucrăm în condiţiile acestea. Ne e şi ruşine să primim oamenii la ghişee. E o bătaie de joc, pur şi simplu. E o treabă destul de urâtă”.
Adrian Iancu, medic primar în cadrul Policlinicii Sportive Târgu Mureş: “Având în vedere numărul de sportivi din judeţ şi nivelul de performanţă deosebit de scăzut, nu văd sensul unui centru de recuperare”.

Ordonanţa nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor
Art. 4 al. 1) Se înfiinţează, în subordinea consiliilor locale ale …municipiilor, servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor,…, prin reorganizarea compartimentelor de stare civilă din aparatul propriu al consiliilor locale şi a formaţiunilor locale de evidenţă a populaţiei din structura Ministerului de Interne.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close