Satul cu chibrituri

După revoluția din 1989 au apărut o serie de firme, conduse de oameni care au lucrat în Gaz și care au pornit la drum pe cont propriu, promițând oamenilor că, în cel mai scurt timp, vor putea da “chibrit” gazului din propriul cămin. Unii s-au ținut de cuvânt, alții… au ajuns la Moșuni.

Și de atunci oamenii stau cu cutia de chibrituri în buzunar, dar de dat foc, tot lemnelor dau. “A venit o comisie de la firma de gaz și într-o ședință organizată în sat ne-au promis că în schimbul a 100 de mărci de arzător de gaz, adică în banii de atunci 700.000 de lei, ne vor face proiectele și vor introduce gazul în sat. Nu știu dacă au fost câteva familii care au spus “Nu” acestui proiect. După un timp au venit oamenii de la firmă, au intrat în fiecare casă, au măsurat suprafețele caselor, au stabilit pe unde va trece rețeaua, au stabilit chiar și locul în care va fi montat în casă arzătorul de gaz și duși au fost. Dar înainte au primit și un vițel din banii adunați de la oameni, cadou pentru efortul lor. Problema nu e asta. Problema e că am dat banii și nu am primit nicio chitanță. Comisia care a întocmit tabelul cu cei care doresc racordarea la gaz, spuneau atunci că există o chitanță pentru suma totală pe undeva pe la Primăria Miercurea Nirajului. Dar acolo s-au schimbat mai mulți primari de atunci și nimeni nu mai știe nimic. Dar cea mai mare problemă e că nu știm nici numele firmei și nici numele patronului care ne-a luat câte 100 de mărci pentru un desen”, ne-a spus Mihai Trifan.

Necazul cel mare al localnicilor e exact acesta. Îi râcâie pe undeva și banii pierduți. Dar incapacitatea de a-l identifica pe cel care a păcălit un sat întreg e mai sâcâitoare.

“Eu am plătit pentru trei arzătoare 2.400.000 de lei. O căruță de bani, munciți din greu. În 1995 te puteai considera avut dacă aveai banii ăia. Au venit, au măsurat și, după ce au dispărut, mă uitam zile întregi la locul în care îmi spuseseră că va fi contorul de gaz. Vedeam cum se învârte ceasul în fața ochilor. Unii oameni spun că firma era de prin Mediaș, dar nimeni nu știe sigur. Au fost tot felul de povești după aia, spuse de oameni la necaz”, ne-a spus Radu Mihai, un alt localnic din Moșuni.

Investiție pe încredere

Sătenii își mai amintesc vag că imediat după ce au fost făcute măsurătorile în gospodăriile lor, oamenii din comisia care umbla prin sat i-a mai chemat la o întâlnire și le-au spus că cele 100 de mărci au fost doar un avans pentru că grosul banilor urmau să îl dea de atunci înainte pentru aducerea conductelor în sat și pentru instalațiile interioare. Despre ce sumă a fost vorba însă, nimeni nu mai știe. “Eu am fost la întâlnirea despre care spuneți. S-a vorbit chiar despre banii care trebuie dați în plus, dar au adus vorba doar atunci despre sume de bani pe care nimeni din sat nu le avea. La prima întâlnire însă ne-au spus că cele 100 de mărci sunt suma pentru care ne aduc gazul la poartă și de acolo trebuie să plătim noi conducta și instalația. Aproximativ încă atâta. Lumea s-a enervat și a ieșit cu un pic de gălăgie. Au plecat toți de la firmă și noi ca proștii nu i-am întrebat nici măcar atunci cine îs ei. Oameni de la țară proști, care gândesc că toți îs cinstiți. Na, lasă că am văzut noi cum îi să fii cu banii dați la hoți”, ne-a spus Vasile Moga.

Mintea românului cea de pe urmă îi îndeamnă să gândească acum că probabil cei de la firma respectivă or mai fi înșelat și alți oameni din alte sate. Nu știu nimic sigur, însă rețeaua de gaz care se oprește la vreo trei kilometri de satul lor, în Șardul Nirajului, îi face să mustăcească. Cum de s-a putut acolo și la ei nu se poate? Cum de acolo a ajuns o firmă serioasă și ei au fost păcăliți? Altfel cum să numească ce s-a întâmplat cu ei, țeapă? La un calcul sumar, 140 de fumuri rămase tot pe lemne, au plătit în total, doar pe câte un arzător, o sută de milioane de lei. Dar cum majoritatea localnicilor doreau două sau chiar trei arzătoare, suma e mai mult decât dublă. În 1995, acești bani erau o mică avere. Chiar și azi sunt pentru majoritatea dintre noi.

Timpul a trecut, oamenii spun că s-au învățat să trăiască cu ideea că au rămas și fără bani și fără gaz. Dar intensitatea la care ridică povestea de acum mai bine de zece ani spune altceva. Unii dintre ei și-au construit case noi, și-au cumpărat chiar și calorifere și erau pe punctul de a-și cumpăra centrala termică. Foarte mulți și-au cumpărat arzătoare și sobe noi. Investiții care acum ruginesc prin grajduri sau prin camere rămase la temperatura înghețului pe timp de iarnă. Visul de a duce o viață mai bună, de a sta la căldură fără a mai fi nevoiți să iasă prin viscol zi de zi pentru a aduce în casă butucii de lemn pentru foc s-a destrămat. Dar cel mai devastator efect pe care l-a avut asupra satului, minciuna numită “gaz” a fost îndepărtarea tineretului. Multe familii tinere obișnuite să trăiască în confortul unui apartament de bloc s-ar fi întors acasă odată cu prima pâlpâire a gazului în sobă. N-au mai făcut-o. “Noi suntem obișnuiți cu focul de lemne cu traiul la țară, așa cum l-am moștenit de la bătrânii noștri. E greu, e ușor, e viața noastră și în fiecare zi știm ce avem de făcut. Și facem pentru că așa trebuie. Am crezut că democrația va scoate la suprafață tot ce avem noi mai bun. Am avut încredere oarbă în cei care au venit să ne propună o viață mai bună și uite unde am ajuns. Azi adunăm fânul și-l ducem acasă, iar peste câteva zile o să cărăm tot cu căruța și calul lemnele pentru focul de la iarnă. Am fost păcăliți, asta e”, ne-a spus Aurel Moga, un localnic în timp ce aranja o stivă imensă de fân în căruța care de sub povară era imposibil de localizat.

Am lăsat în urmă un sat cu 140 de familii păcălite nici ei nu știu de cine. Un sat de oameni care pe unicul drum de ieșire către oraș, privind la conductele de gaz care intră în casele din satul vecin lor, regretă că nu au fost la fel de norocoși și se întreabă cu ce or fi greșit de au fost păcăliți. Și spun că cine va mai fi vreodată la fel de credul ca ei, ca ei să pățească!

Andreea BUCUR

Mintea românului cea de pe urmă îi îndeamnă să gândească acum că probabil cei de la firma respectivă or mai fi înșelat și alți oameni din alte sate. Nu știu nimic sigur, însă rețeaua de gaz care se oprește la vreo trei kilometri de satul lor, în Șardul Nirajului, îi face să mustăcească. Cum de s-a putut acolo și la ei nu se poate? Cum de acolo a ajuns o firmă serioasă și ei au fost păcăliți? Altfel cum să numească ce s-a întâmplat cu ei, țeapă? La un calcul sumar, 140 de fumuri rămase tot pe lemne, au plătit în total, doar pe câte un arzător, o sută de milioane de lei.