Între porcăria ţiganilor şi paradisul investitorilor
Gorneştiul este una din comunele cele mai bine situate strategic în judeţul Mureş, făcând parte din categoria localităţilor vânate de investitori. Am participat la o şedinţă de Consiliu Local, am stat de vorbă cu toată conducerea comunei, şi în mare am aflat cam tot ce mişcă în Gorneşti.
Marţi ora 12:00. Ar trebui să înceapă şedinţa de Consiliu Local de la Gorneşti, dar preşedintele de şedinţă, primarul, vicele şi câţiva consilieri au depăşit cu mult sfertul academic. „ Eu nu voi mai veni la 12 la şedinţă. Adică ne lăsăm toate treburile şi stăm aici degeaba. De acum înainte să votăm ca şedinţele să înceapă la ora 16”, a declarat consilierul Sipos Atilla din Periş. Într-un târziu lumea se adună şi începe şedinţa. Primul punct pe ordinea de zi este rectificarea bugetului. La acest punct am aflat că s-au cheltuit 600 de milioane de lei pentru repararea Căminului Cultural din reşedinţa de comună şi circa 300 de milioane pentru reparaţii de şcoli, aproape toţi banii fiind cheltuiţi pe şcoala din Gorneşti. De aici a început scandalul. Consilierul Sipos a apostrofat-o pe directoarea Goia Iulia pentru faptul că toţi banii alocaţi în 2003 pentru repararea şcolilor au mers doar într-o singură direcţie. „ Nu aţi ţinut cont de cei care ne-au ales. Vreau să vă reamintesc că satul Periş are doar cu vreo 30 de copii mai puţin decât Gorneştiul”, a declarat consilierul Sipos. De asemenea, pentru că darea de seamă a directoarei a fost foarte lungă şi lipsită de substanţă, Sipos i-a adus aminte lui Goia Iulia că asemenea prelegeri se făceau în timpul comunismului şi că de atunci au trecut 13 ani.
Realitatea e puţin diferită dar directoarea şcolii a părăsit sala
Asociaţia „Prietenia” din Periş, fondată în parteneriat cu olandezii şi condusă de consilierul Sipos Atilla, a construit o şcoală nouă, poate cea mai frumoasă din judeţ, fiind investiţi bani serioşi. Este vorba de aproximativ 3,5 miliarde. Problema este că din aceşti bani nu s-au putut finaliza lucrările fiind nevoie de un ajutor financiar şi din partea primăriei, bani care anul acesta n-au venit. Şcoala funcţionează foarte bine şi în aceste condiţii aşa că cei de la primărie împreună cu directoarea au hotărât că trebuie renovată şcoala din Gorneşti. În final din discuţii a reieşit faptul că Sipos s-a supărat pentru modul în care s-a acţionat, nici un consilier nefiind întrebat sau anunţat de faptul că banii vor merge doar într-o singură direcţie. Cert este că directoarea a părăsit sala de şedinţă întorcându-se după o jumătate de oră să anunţe faptul că cineva din consilieri a dat telefon la inspectorat şi că aceştia, în urma sesizării, vor efectua un control pentru a vedea cum au fost administraţi banii. Şedinţa s-a încheiat prin constatarea că au mai rămas în jur de 60 de milioane la buget, lucru fără precedent la Gorneşti.
Gorneştiul, una din comunele vânate de investitori
Aflat între două oraşe cheie ale judeţului, Gorneştiul este o comună care nu e deloc ocolită de investitori. Cele mai puternice firme de producere a asfaltului se află în satul Periş. Este vorba de balastiera lui Kapusi, care mai deţine şi o benzinărie şi un motel-restaurant, şi de Multiprod Impex SRL a consilierului judeţean Balogh. „Împreună cu cei de la Drumuri şi Poduri aceste firme ne-au ajutat foarte mult, reuşind să punem piatră pe cei 70 de kilometri de drum neasfaltat pe care îi deţine comuna”, a declarat viceprimarul Savu Aurel. Aceste balastiere lucrează şi în ture de noapte oferind locuri de muncă la peste 100 de oameni. Un alt ajutor important pe care l-au oferit cei de la Drumuri şi Poduri Mureş a fost un pod peste râul Mureş construncţie care lipsea localităţii. Majoritatea terenurilor agricole sunt dincolo de râu, oamenii fiind nevoiţi să înconjoare pe la Glodeni pentru a trece Mureşul. Astfel transportul unei căruţe de cereale se ridica la ordinul sutelor de mii. Printre firmele care activează în Gorneşti putem aminti de SC Farmex (unde lucrează cca 80 de persoane), Energostar, Mark Prod Holds care este şi unic reprezentant al vopselelor Tikkurile. Şi Remington are ateliere la Periş.
O porcărie!
Fosta crescătorie de porci este în faliment. Consilierii susţin că ţiganii din Gorneşti fac afaceri cu mortăciuni!!!
AgroFlip, una din cele mai mari crescătorii de porci din judeţ, este în faliment. Doar către primărie au datorii de peste 300 de milioane, reprezentând impozitul pe clădiri. Până acum toate cerealele localnicilor erau cumpărate de crescătorie, acum angajaţii fiind trimişi să „cerşească” cereale din alte judeţe pe care aceştia nu le plătesc. Singurii care au de câştigat din treaba aceasta sunt ţiganii. Potrivit localnicilor aceştia conduc „Mafia mortăciunilor”. Iată nişte lucruri care au loc sub ochii noştri.
Ţiganii de aici, în frunte cu şeful lor Tito, fac geşeft (Geschäft în germană) cu mortăciuni. Mortăciunile de la crescătorie sunt aduse de un camion la gropa de lângă calea ferată, amenejată special pentru asta. Din câte se pare, şoferul care transportă „marfa”, îşi i-a ciubucul de la Tito şi descarcă unde îi spune acesta. Alţi ţigani, cu şase – zece caravane, (care sunt anunţaţi prin telefonul mobil de către Tito) plătesc, încarcă şi „marfa” se îndreaptă spre Târgu Mureş. Din ce au declarat localnicii şi chiar angajaţii de la Agro Flip, mortăciunile ajung pe grătarele din pieţele mureşene chiar sub formă de mititeii. Pe care cetăţenii îi consumă cu mult drag în fiecare duminică. Şi pentru că nu sunt doar poveşti, viceprimarul împreună cu trupe de jandarmi a participat la acţiuni de depistare a ţiganilor care au luat şi câteva bătăi zdravene, dar conform spuselor lui Savu Aurel bătaia nu-i ţinea acasă mai mult de o săptămână. Ne îndoim de faptul că s-a format o întreagă reţea doar pentru consumul propriu al acestui „ produs”. Rugăm cu această ocazie autorităţiile competente să urmărească fenomenul şi să-l depisteze. Nu e de joacă!



