Uncategorized

Cucuveaua, duhurile rele și norocul

De-a lungul vremii, biata bufniță n-a prea fost percepută cu simpatie de conștiința populară. și asta pentru că prezenței ei i s-au asociat tot soiul de efecte nefaste. Culminând cu îndeplinirea misiunii de mică publicitate mortuară în avanpremieră, pe la garduri și ferestre. Iar dacă luăm în seamă (desigur, ipotetic), o întâlnire neașteptată cu doi ochi bulbucați în noapte, înțelegem de ce săraca pasăre nu-i dintre cele mângâiate pe cioc.

Dar, după cum observăm, vremile se schimbă cu o rapiditate uimitoare. și o dată cu ele, percepțiile. Respectiv gusturile. Nu mică ne-a fost mirarea să aflăm, la sfârșitul săptămânii trecute numai lucruri bune despre numita cucuvea. A! nu, nu de la ecologiști și nici din gurile crescătorilor de păsări (mijlocii ori mici). Ci taman din gâtlejurile membrilor celui mai înalt organ legiuitor al țării. Opiniile au fost determinate de o prezență mai surprinzătoare (scuzați pleonasmul!) decât aparițiile înlăcrimate de sâmbătă seara, de pe tvr1. Va să zică, nu se știe de unde, dar pe holurile Senatului zbura bezmetică, joia trecută, o bufniță. Survolând aproape cu sictir generosul și luxosul spațiu. Interpretările n-au încetat să se arate. Președintele Senatului a declarat că o astfel de apariție (va să zică o cucuvea vânturându-se prin holurile fostei (intitulate) Case a Poporului, actualei Case a reprezentanților lui) “aduce noroc!”. La rândul lui, respectând linia opiniei șefului său, senatorul PSD V. Ungureanu a zis tot de bine despre pasărea în chestiune: “Cucuveaua este o pasăre folositoare. Păzește noaptea Senatul de duhurile rele”.

Ce concluzii utile putem trage din aceste afirmații, făcute de trimișii noștri la locurile cele mai de sus ale țării? Păi, mai multe! Întâi, că nu trebuie sub nici o formă să ne ferim sau să ne temem de cucuvea. Să fie, oare, această percepție a membrilor PSD determinată de o oarecare legătură cu numele de cod sub care era cunoscut fostul lor lider? Apoi, depinde cui îi este menită cucuveaua spre a-i aduce noroc pe holurile Senatului. Căci dacă, nouă, poporului, atunci ar trebui să antrenăm o divizie de cucuvele zdravene care să survoleze camerele, să participe la ședințe cu regularitate, să fie atente, să citească proiectele de legi, să le dezbată cu competență și seriozitate și să le voteze la timp. Iar, în plus, ar trebui obligate, dintru început, să deprindă bunele maniere (excluzând adormitul în fotoliul plușat de ales, în timpul ședințelor, scobitul în nas și/sau urechi, căscatul neprotejat, până în străfundurile ființei, etc.).

În fine, în ce privește misiunea de SPP-ist spiritual al cucuvelei, recunoaștem că am fost stupefiați. Va să zică, bulbucata cucuvea are abilitatea de a le fac de petrecanie duhurilor rele care bântuie încăperile Senatului pe timp de noapte. Să fie, oare, spiritele celor ce n-au fost trecuți pe locurile eligibile de propriile partide fiind privați, în acest fel, de covrigul senatorial? Sau, poate, umbrele împușcatului, în Casa cea mare?… Nu se știe! Oricum, important este că s-a găsit antidotul duhurilor necurate nocturne. Fără a fi din cale afară de cârcotași, o întrebare ne macină: ce ne facem, domule cu duhurile rele care bântuie ziua camerele organului legiuitor cu pricina? Nici președintele Senatului, și nici membrul intervievat nu ne-au dat vreo rețetă cu ocazia declarațiilor lor despre cucuvele.

Oricum, se pare că un soi de noroc tot a adus bufnița prin Senat. Sau măcar un soi de inspirație. Nou unsa senatoare PSD, Tomoioagă (care a ocupat locul lăsat vacant de proaspătul șef al SRI), s-a gândit că activitatea la organul făcător de legi se apreciază după eficiența nețărmurită. și, uite-așa, s-a apucat să voteze tot ce-a prins. Nu s-a limitat doar la dreptul ei de vot, ci l-a exercitat și pe cel al unor colegi absenți (cu siguranță motivat!). După care s-a repezit nonșalantă să fugă de microfoanele presei pe niște scări impracticabile. Dar și aici, hopa norocul! Prezența cucuvelei a ajutat-o pentru că nu și-a rupt gâtul! Totuși, noua apariție din Senat (de referim la Tomoioagă, nu la cucuvea) a apucat să spună că a votat și iar a votat numai și numai din bună-credință. Pentru că se discuta o lege despre cum să combatem grindina care ei îi era foarte dragă (legea, nu grindina…) lucrând în domeniu. La rândul lui, președintele Senatului a văzut gestul colegei ca pe unul de “puiul mamii”, spunând că, săraca nu-i instruită și de aceea a călcat în străchinile cartelelor electronice. Ceea ce nu ne împiedică să ne întrebăm: ce fel de instrucție-i trebuie unul ales (democratic) pentru a nu frauda (în fel și chip)? Deocamdată nu avem răspunsul. Poate la următorul zbor de cucuvea…

Andreea CIUCÄ‚

Show More

Related Articles

Back to top button
Close