Nașul Zahan aruncă vina pe administrator
Horja Pompei, administratorul judiciar desemnat în cazul Wilcom Târnăveni, pare a deține cheia care ar putea lămuri ițele încurcate ale vânzării autogării TAR, proprietate aflată până în ianuarie acest an în patrimoniul Wilcom, și vândută prin selecție de oferte către Electroserv Târnava Exim. Cumpărătorul, de bună credință, după cum ne-a declarat, dorește doar să își poată amortiza investiția prin intrarea pe proprietatea sa.
“Considerăm că SC Coreli Consult SRL Târgu Mureș obstrucționează cu bună știință și nu dorește să ducă la bun sfârșit tranzacția deoarece nu a avut nici o inițiativă prin care să solicite prin instanță clarificarea problemelor ivite în această cauză, chiar dacă a beneficiat de acest drept și avea și obligația să o facă”, au afirmat reprezentanții Electroserv Târnava Exim când au întocmit memoriul depus în instanță și în care sesizau tergiversările cărora trebuie să le facă față atât din partea administratorului judiciar desemnat cât și a judecătorilor care au tot amânat reglementarea proprietății autogării TAR pe care Electroserv a cumpărat-o la licitație publică.
Cam același punct de vedere îl împărtășește și Gheorghe Zahan, administratorul Wilcom, firma care avea în patrimoniu până în ianuarie acest an autogara și care nu ar fi vrut să se despartă de imobil cu toate că a făcut ofertă de cumpărare la jumătate din prețul cu care acesta pretinde că a cumpărat-o.
Acesta ne-a amenințat cu un drept la replică în care să explice toate tertipurile făcute de către Coreli în dosarul de reorganizare al Wilcom, punct de vedere care nu a sosit până la închiderea ediției. Cu toate acestea, patronul Wilcom a susținut că administratorul judiciar știa de contractul de închiriere și că, de fapt, veniturile din chirii se regăsesc în raportul lunar întocmit de Coreli Consult.
Vă reamintim că unul din așii din mânecă folosiți de Gheorghe Zahan pentru a-i împiedica pe cei de la Electroserv să intre în proprietatea autobazei de pe Rampei din Târnăveni este contract de închiriere între Wilcom și TAR SA, ambele firme patronate de Zahan, contract valabil până în decembrie 2007. Conform legislației, noul proprietar se subrogă – îl înlocuiește – în drepturile și obligațiile fostului deținător al bunului. În aceste condiții, teoretic, Electroserv, cu toate că a cumpărat un imobil liber de sarcini (cel puțin așa apare în contractul de vânzare – cumpărare), este ținută să respecte contractul de închiriere între Wilcom și TAR SA. Reprezentanții Electroserv au ridicat această problemă, arătând că imobilul trebuia predat liber de sarcini, lucru care nu le-a fost adus la cunoștință în momentul în care au participat la selecția de oferte, fiind induși grosolan în eroare. Rămâne de lămurit de către instanță cine a fost vinovatul – Gheorghe Zahan care l-a depus tardiv sau Coreli Consult care trebuia să știe de existența acestui contract.
Wilcom a intrat în reorganizare în 2004 propunând voluntar vânzarea a două active din patrimoniu – autobaza de pe Rampei nr. 4 și Ferma de la Gănești pentru a-și plăti principalul creditor, BCR Târnăveni, care avea instituită și ipoteca asupra acestor imobile.
Conform planului de reorganizare depus de societate, activul urma să fie vândut în termen de trei luni de la aprobarea planului de către judecătorul sindic, adică până la 31 august 2005. Administratorul judiciar Coreli Consult a decis vânzarea bunului în vederea achitării creditului către BCR Târnăveni (în jur de 10 miliarde de lei) care de altfel a și solicitat scoaterea imobilului la vânzare.
În 19 ianuarie anul acesta, SC Electroserv Târnava Exim a cumpărat, în urma unei selecții de oferte organizate de administratorul judiciar al Wilcom SRL din Târnăveni, vânzarea autobazei din localitate. Activul situat în strada Rampei nr. 4, la intrarea în Târnăveni dinspre Gănești, a fost achiziționat de către Electroserv, în dauna sibienilor de la Loackear, cu prețul de 12,8 miliarde de lei vechi, fără TVA.
Ligia VORO



