Imperiul invenţiilor

Prin anii 80, la Electromureş a existat o echipă de profesionişti care se ocupa de realizarea unor “maşinării” inedite: centrale eoliene, instalaţii receptoare de satelit, avion telecomandat cu cameră de luat vederi incorporată, lămpi de veghe cu fotosenzori, etc. Multe dintre ele erau inovaţii, altele erau adaptări. În spatele acestor minţi geniale se afla fostul director general, Ioan Olteanu, care a făcut din Electromureş un adevărat imperiu.

“Secţia Prototip”, căci asa se numea locul unde cu ani buni înainte de revoluţie aveau să fie fabricate tot felul de “bijuterii ale tehnicii” era formată dintr-o echipă în a cărei componenţă activau 40 de mecanici, maşinişti şi electronişti. În colaborare cu Universitatea din Timişoara, cei de la secţia Prototip au reuşit să ajungă la o serie de informaţii, cu iz inovator, care, într-un timp relativ scurt au fost puse în practică. În spateke acestei idei se afla fostul director general al întreprinderii, Ioan Olteanu.

La drum… fără combustibil.  

În 1985 Secţia Prototip a semnat un protocol cu Întreprinderea de Automobile Piteşti, prin intermediul căruia a fost dată pe mâna profesioniştilor târgumureşeni o maşină Dacia Sport, una dintre primele cinci prototipuri din ţară, în vederea adaptării acesteia la tracţiunea electrică. Cu alte cuvinte, trebuia inventată o maşina care să meargă pe curent. Transformarea completă a automobilului a presupus o muncă titanică, un proces complicat şi relativ necunoscut la acea vreme. Bord cu afişaj electronic, antene speciale, instalaţie de alimentare cu energie electrică, motor performant de mare putere, cât mai uşor, tensiune de alimentare redusă la 12-24 volţi, sunt doar câţiva din parametrii tehnici care trebuiau atinşi. Cum Dacia era o maşină prea grea pentru a merge pe curent (alimentarea cu energie electrica presupunea ca sursă acumulatori mulţi, iar aceştia avreau o greutate imensă) s+a renunţat la această variantă aărând ideea realizării unei maşini în miniatură, un fel de cart. Echipa care se ocupa de această invenţie a optat pentru adaptarea unui motor electric provenit de la un electrocar bulgăresc. Acesta prezenta ca sursă de alimentare un acumulator de tracţiune, modificat în aşa fel încât să fie uşor şi foarte durabil. Realizarea componentelor mecanice ale maşinii a pus la lucru 5 oameni, care au tras mai bine de doi ani de zile. În cele din urmă maşinuţa a fost gata. Prima cursă pe şosea s-a realizat sub supravegherea strictă a Miliţiei şi a cuprins ruta Fabrica de Conductori – Fabrica de Electrocalorice. Maşina electrică pare să fi fost destul de performantă. Aceasta atingea o viteză de 80 de km pe oră, dar avea o autonomie de doar 100 de km. Micul automobil puteau transporta două persoane, sau o persoană cu bagaj mai mare. Maşinuţa era destinată unor persoane cu funcţii de conducere, care să poată circula prin întreprinderi de mari dimensiuni, dar nu era exclusă nici utilitatea ei în transportul urban. Deficienţe în realizarea prototipului au fost găsite la nivelul planetarelor, care nu erau foarte sigure. Deoarece industria românească se afla la vremea respectivă în cădere liberă, prototipul nu a avut comenzi din partea beneficiarilor, aşa că totul s-a redus la realizarea unei singure maşinuţe. Nimeni nu ştie dacă şi unde mai există această invenţie.

Parabole pentru securişti.

O altă născocire a Secţiei Prototip a constituit-o realizarea unei instalaţii de recepţie prin satelit, având la bază un model străin. Deoarece semnalul emis de sateliţi spre Europa de Est era la acea vreme unul foarte slab, diametrul parabolei trebuia să fie de peste doi metri. “A fost o muncă titanică. La început am realizat un model din lemn, dar acest lucru nu a fost o idee foarte bună, deoarece bucăţile săreau şi era tot o aşchie. Până la urmă am executat un mulaj din ipsos. Antena era formată din mai multe segmente care se pliau, urmând ca apoi să fie asamblată. În interior era turnat un strat subţire de aluminiu, luat de la transformatoare. Nu numai parabola a fost fabricată aici. Folosind piese aduse din străinătate, cei de la prototip au construit şi receptoare. Staţiile au fost realizate în serie. De ele au beneficiat şefi de la securitate, oameni importanţi din oraş. Motivul principal al realizării parabolelor era dat de  meciurile de fotbal din Europa, pe care Televiziunea Română nu le transmitea şi care puteau fi urmărite pe programele străine. ” a afirmat Mircea Todea, fost inginer în cadrul Secţiei Prototip.

Adio aragaz, rămas bun gaz!

Vasele electrice, inventate la Prototip, dacă ar fi continuat să fie fabricate, ar fi scutit la ora actuală întreaga suflare românească de plata costisitorului gaz, sau a lemnului. Şablonul a fost realizat după un model adus din Ungaria, însă de proveninţă cehă. Szatmary Joseph, electronist de meserie în cadrul secţiei, îşi aminteşte că pentru constituirea acestui tipar a fost necesară realizarea unor scule ajutătoare pentru fabricarea în serie: “Vasul propriu-zis era confecţionat din tablă de aluminiu, iar în interior era teflonat. Capacul a fost făcut în aşa fel încât să poată fi adaptat la o rezistenţă de 220V şi o putere de 1200 waţi. Căldura era radiată de sus, dinspre capac. Nu mai era necesar gazul, era nevoie doar de curent. În 10-15 minute orice mâncare era gata şi deosebit de gustoasă”.