Sânge şi cenuşă la Baku

Alegerile prezidenţiale din Azerbaidjan au fost marcate de violenţe soldate cu morţi şi de mari fraude electorale

Baku – 17 octombrie

 În momentul în care scriu aceste rânduri la Baku este ora 12 şi 30 de minute. Dacă mă uit pe geam pot vedea Piaţa Libertăţii, unde se află sediul Guvernului, împânzită de trupe de ordine. În noaptea alegerilor (15 spre 16 octombrie), aici au murit oameni. Datele oficiale spun că este vorba despre patru morţi printre care şi un copil, care au fost răpuşi de forţele speciale în timpul unei demonstraţii de protest a opoziţiei care acuza fraudarea alegerilor de către putere.

Pentru a înţelege mai bine situaţia din Azerbaidjan trebuie menţionat că ţara este condusă de mai bine de 10 ani de familia Aliev. Tatăl, Heydar Aliev a ajuns la putere în 1993 şi intenţiona să candideze pentru încă un mandat dacă starea sănătăţii i-ar fi permis. Astfel că l-a “desemnat” succesor pe fiul sau Ilham, care, printre altele este şi primul ministru. O funcţie mai degrabă onorifică devreme ce Azerbaidjanul este o republică prezidenţială. Toate resursele ţării sunt concentrate în mâna familiei Aliev.

Dacă nu am lua în seama clădirile vechi şi cojite, construite în stil stalinist sau nu am remarca totala lipsă de idei edilitare din cartierele oraşului, precum şi mizeria şi sărăcia acestora, am spune că Baku seamănă cu o capitală europeană. Majoritatea magazinelor arată occidental, oamenii sunt imbracaţi elegant şi doar puţini dintre ei nu au telefoane mobile. În mediul rural însă lucrurile stau cu totul altfel. Cu toate că nu se poate spune că oameniii mor de foame sărăcia domneşte aproape peste tot. La fel şi mizeria. De altfel, lipsa de igienă e lucrul care m-a frapat cel mai mult în această ţară. Iar cei care cred că drumurile noastre sunt proaste, ar trebuie să le vada pe cele de aici ca să le mai treacă supărarea…
 

Ilham Aliev, fiul preşedintelui Heydar Aliev, a câştigat alegerile prezidenţiale desfăşurate în Azerbaidjan. Datele oficiale arată că 79 la sută din voturile populaţiei s-au îndreptat către el. Principalul lui contracandidat, liderul Partidului Musavat, Isa Gambar, a atras  12 la sută din opţiuni. În fapt, s-a întâmplat un lucru previzibil. O fraudă de mari proporţii. Mai mult decât atât, reprezentanţii opoziţiei au fost hărţuiţi în mod sistematic de către putere.

Preliminarii

Faptele stau astfel. Întregul aparat de stat (aici includem de la aparatul guvernamental, până la ultimul profesor de şcoală din cel mai îndepărtat sat) a fost folosit în favoarea lui Ilham. Afişele lui sau ale tatălui său tronează pe toate clădirile şi pe toate panourile din oraş. Sunt atât de multe încât devin obositoare. Iar gestica lor vorbeşte de la sine. Îl putem vedea pe Ilham într-un afiş dirijând lucrările de construcţie a conductei de petrol Baku-Ceyhan. Într-altul îl vedem cu torţa olimpică în mână. Sau în faţa Consiliului Europei. Într-o altă poză zâmbeşte fericit deasupra imaginii falezei din Baku. Cele mai sugestive sunt însă afişele în care este împreună cu tatăl său, văzut ca un fel de “pater patriae”. Într-unul Ilham asculta deferent sfatul părintelui său. Într-altul îi explica acestuia ceva. Ambele fotografii au în fundal o mulţime de oameni fluturând steagurile azere. Atât televiziunile cât şi posturile de radio au difuzat mii şi mii de clipuri cu Ilham. Mesajul era cam acelaşi.

Alegerile

Procesul electoral din Azerbaidjan a fost supravegheat de 600 de observatori care au lucrat sub umbrela OSCE. Eu am fost repartizat in orasul Masall în sudul ţării, la 250 de kilometri de Baku şi la 30 de kilometri de graniţa cu Iranul. Aici am supravegheat felul în care se centralizau datele la Comisia Electorală Regională, un fel de Birou Electoral Judeţean, unde cele 32 de secţii de votare din circumscripţie îşi trimiteau rezultatele. Prima secţie a raportat 693 de voturi pentru Ilham din vreo 900 valabil exprimate. Procentul s-a păstrat şi pentru celelalte secţii. De fapt, fraudele cele mari s-au petrecut în secţiile de votare nu la sediul circumscripţiilor.

Cum să furi pe faţă?

Aceasta este întrebarea pe care şi-au pus-o reprezentanţii Partidului Noul Azerbaijan când au organizat alegerile. Şi nu s-au sfiit deloc să fure de faţă cu observatorii OSCE. De exemplu, în foarte multe secţii se stingea lumina după care în urne apăreau câteva sute de voturi în plus. Ghiciţi în favoarea cui. În alte părţi, după închiderea urnelor, membrii comisiei electorale nu se ruşinau să scoată de prin haine câteva buletine de vot în plus şi să le numere. Ilegalităţile mărunte de genul prezentei mai multor oameni într-o cabină de vot sau a propagandei electorale în preajma secţiilor de votare nu se mai pun la socoteală. Asta nu e nimic. În provincia Naxicevan, unele secţii de votare nici nu s-au deschis însă au raportat rezultatele cu promtitudine. Dacă mai punem la socoteală intimidările şi ameninţările la care au fost supuşi membrii opoziţiei, atunci avem tabloul complet al unor alegeri aflate departe de orice urmă de democraţie. Alegeri pe care primele comunicate oficiale ale OSCE tind să le legitimeze. Probabil, multe dintre rapoartele observatorilor nici nu vor luate în seamă.

Un fel de Iunie ’90

În aceste condiţii, violenţele împotriva manifestaţiilor opoziţiei par că fac parte integrantă din peisaj. Ca o comparaţie cu România se poate spune că violenţele seamănă cu cele din Piaţa Universităţii din iunie ’90. Doar că minerii sunt înlocuiţi de trupele speciale kurde, fidele familiei Aliev. De altfel, reprezentanţii opoziţiei nu se sfiesc să spună că Heydar este pe jumătate kurd şi pe jumătate armean.
Războiul bate la uşă

Ce se va întâmpla în orele şi zilele următoare este greu de imaginat. Situaţia este deosebit de tensionată şi e posibil ca violenţele să izbucnească din nou. De altfel, observatorii şi ziariştii străini au fost sfătuiţi să nu părăsească Hotelul Azerbaidjan, unde majoritatea dintre ei au fost cazaţi. Noroc că hotelul se află la doar câteva sute de metri de sediul guvernului şi la alte câteva sute de metri de sediul partidului de opoziţie Musavat. Pe termen lung însă e probabil ca în această zonă să izbucnească din nou un razboi. Mai ales că majoritatea azerilor sunt de acord că aceasta este singura modalitate prin care ţara lor poate recâştiga provincia Nagorno Karabach, ocupată de Armenia. Cât despre alegeri, acestea nu vor face decât să legimiteze instalarea în această ţară a unei semi-dictaturi dinastice. Şi, după câte se pare nici Statele Unite nici OSCE nu sunt interesate ca familia Aliev să plece de la putere. Lumea este mai interesată mai mult de marile rezerve de petrol ale acestei ţări. De fapt, aceasta este cheia întregii mascarade la care am asistat.