Uncategorized

Teatrul Social, pe înțelesul tuturor

Pe 7 decembrie, după amiaza, jurnaliștii au fost invitați să asiste la sediul Centrului Educațional Interetnic la o scurtă demonstrație de Teatru Social cu metoda de Teatru Forum. Practic, la repetițiile copiilor.

Scenariul pe care aceștia l-au conceput pentru prima piesă înfățișează povestea unei adolescente sărace de etnie rromă, admisă la cel mai bun liceu din oraș cu media 9,55. Colegii săi o acuză însă că a copiat la examen sau că a “cumpărat” profesorul care i-a corectat lucrarea, nimeni nu vrea să stea cu ea în bancă și este nevoită să îndure batjocura colegilor.

Copiii-actori ne-au spus că, după părerea lor, există discriminare dar nu chiar la modul cum este înfățișată în piesă în sensul că persoanele nu suportă umilințe atât de mari ca cele jucate de ei pe scenă.

Așteptăm să vedem primul spectacol, dar și următoarele pentru că nici un spectacol nu va semăna cu celălalt. Totul depinde de soluțiile date de spectatori!

“Este o experiență nouă și plăcută pentru că nu ne este totuna să jucăm rol pozitiv sau negativ. Se pune problema și de colegi, de parteneriat. Dacă colegii nu sunt de acord sau nu le place piesa nu reușim s-o facem bine, lucrăm foarte mult timp împreună. Noi, tot grupul, îi mulțumim lui Nelu Roman pentru că ne-a îndrumat și ne este alături pentru tot ceea ce facem”, spune Gentilia Prodan, elevă în clasa a VII-a A, la Gimnaziul de Stat Aurel Mosora.

Proiectul “Teatru social. Spect-Actori pentru Nondiscriminare”, inițat de fundația Chece for Life din București, are un buget de 100 mii de euro, fiind susținut financiar de fundația Vodafone România(din donații ale salariaților Vodafone dublate de alocații ale companiei). În debutul proiectului, coordonatorii din fiecare oraș implicat au participat la un training la Păltiniș, iar la finalul proiectului (iulie 2007) se va organiza o Tabără de creație pentru participanți, de asemenea, rezultatele proiectului vor fi publicate și vor face obiectul unui “filmuleț” de bilanț. Mai multe despre acest interesant proiect citiți luni în cotidianul Zi de Zi.

Florentina CĂLUGĂR

Show More

Related Articles

Back to top button
Close