Un profet contemporan

Prin plecarea la cele veșnice a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, figură intrată în panteonul rezistenței anticomuniste mondiale, omenirea a pierdut una dintre cele mai lucide voci ale contemporaneității. Într-o epocă sufocată de virusul corectitudinii politice, Ziarul de Mureș își face o datorie de onoare din prezentarea mesajului spiritual al celui care a îndrăznit să spună cu voce tare adevăruri, de care multora le este frică și să le gândească.

Pentru majoritatea celor care au auzit de el, numele Gheorghe Calciu Dumitreasa (23 noiembrie 1925 – 21 noiembrie 2006) este sinonim cu cel al dârzului luptător anticomunist care și-a mărturisit credința în idealurile naționale și în Hristos cu prețul sângelui său. A pătimit nu mai puțin de 21 de ani (1948-1964, 1979-1984) în închisorile regimurilor Gheorghiu-Dej și Ceaușescu, fiindu-i dat să cunoască ororile fără seamăn ale “experimentului” Pitești, locul în care au fost aplicate cele mai barbare metode de tortură fizică și psihică din istoria lumii. Contactul cu suferințele abisale din prima perioadă de detenție a fost hotărâtor pentru destinul lui Calciu Dumitreasa. Conștient că nu poate scăpa din iadul concentraționar decât printr-o intervenție divină, tânărul opozant i-a promis lui Dumnezeu că va lua calea preoției dacă va scăpa teafăr din închisoare. Promisiunea s-a materializat în cursul deceniului opt, când Părintele Calciu își asumă public postura de critic al sistemului comunist. În cele din urmă, este arestat din nou și condamnat la zece ani de închisoare, fapt care atrage un val de proteste din partea exilului românesc. Sub presiunea unor personalități internaționale ca Margaret Thatcher, Ronald Reagan, George H. W. Bush sau Papa Ioan Paul al II-lea, Părintele Calciu va fi eliberat în anul 1984, iar un an mai târziu va părăsi țara, stabilindu-se în Statele Unite ale Americii. Din poziția de paroh al bisericii românești “Sfânta Cruce” din Alexandria, lângă Washington D.C., Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a apărat interesele românilor în fața forurilor internaționale, a acționat pentru apropierea exilului de Biserica Ortodoxă din țară și a promovat valorile ortodoxiei pe continentul american și nu numai. Ultimii ani de viață ai părintelui au stat sub semnul trezviei spirituale. Într-o multitudine de conferințe, predici și interviuri consacrate Ortodoxiei și problemelor lumii contemporane, Părintele Calciu a atras atenția, ca un veritabil profet al vremurilor moderne, asupra marilor provocări care stau în fața omenirii și a oferit soluții pentru depășirea acestora:

“În catacombele politicii internaționale, care este, în esența ei, anticristică, se elaborează savant distrugerea Bisericii, a neamurilor, relativizarea adevărului, parazitismul guvernamental, izolarea individului și controlarea lui până la desființare prin toate mijloacele de propagandă, spulberarea familiei; persoana trebuie să devină tot mai mult o proprietate a guvernului; instalarea unui totalitarism lent care, în cele din urmă, să ducă la subordonarea întregii lumi unui guvern internațional uns de cineva din adâncuri. Acest guvern va fi înzestrat cu funcții și calități mistice, așa cum s-a procedat cu partidul comunist în țările comuniste. Cum să ne apărăm? Punând în locul valorilor promovate de anticreștini exact opusul lor.”

“Diferența dintre Uniunea Europeană și comunism este că e vorba de aceeași Mărie cu altă pălărie.”

“Să luăm, de pildă, integrarea euroatlantică – nu va face vreo mutație spectaculoasă la nivelul individului. Vedeți, Franța este aceeași ca și cea dinainte de integrare, Anglia la fel. Credința sau necredința nu s-au modificat prin integrare, ci prin ignoranța celor de jos, sau prin demonizarea lor, care vine pe căi mai subtile decât prin pretențiile nu știu cărei baronese. Ceea ce se va schimba va fi posibilitatea de călătorie a individului, eventual posibilitatea lui de afirmare ca valoare, sau subordonarea lui economică, fie prin subordonarea totală voinței trustului, fie prin sărăcirea lui totală, creându-se acea categorie de homeless sau de revoltați permanent, ceea ce nu este invenția Europei Unite și nici a Americii.”

“Într-o țară industrializată până la refuz, în care bunul trai este, ca în America, ceva tangibil, studiul și cultura devin niște mofturi. Elitismul politic și economic atinge niște culmi și atunci, țările bogate vor cumpăra creiere străine, cum face America. Dar o credință tare, o inimă demnă, o cultură solidă și o noblețe a duhului nu pot fi cumpărate. O țară industrializată excesiv nu favorizează dezvoltarea spirituală, decât prin evadarea individului din ea, spre Biserică”.

“În ultimul timp ortodoxia câștigă extraordinar sufletele în Occident, în America în special, pentru că civilizația excesivă a Americii, bunul trai creează un gol spiritual, gol pe care nimeni nu-l umple în afară de Ortodoxie și sunt sute și sute de convertiri la Ortodoxie prin acțiunea rugăciunii celor care sunt acolo și prin influență monahală, în special a țărilor ortodoxe.”

“Dacă nu luăm în seamă globalizarea, ci o privim ca pe o ladă de gunoi, nu avem de ce ne teme. Dar cum grămada asta uriașă de gunoi este mare, s-ar putea să devină un uriaș tăvălug. În acest caz, vom înțelege de ce spune Mântuitorul: “Nu te teme turmă mică pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăția” (Lc. 12: 32)

“Acest totalitarism se exprimă tot mai mult și în viața Bisericii, prin organizații internaționale ecumenice de tip masonic, care impun de fapt o nouă religie, o nouă liturghie, fără nici o sacralitate, fără taine și fără ritual, ca într-o piesă modernă.”

“Eu sunt împotriva ecumenismului, pe care îl socotesc cea mai mare erezie a secolului XX. Ecumenismul încearcă nivelarea credințelor, nivelarea spirituală la nivelul cel mai de jos și distrugerea specificului ortodoxiei”.

“Cine ispitește astăzi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, când înșiși preoții ortodocși și catolici ajung să predice un mesianism anticreștin, asemenea sectelor înființate de rebelii Bisericii?”

“Sunt destul de suspicios în privința politicii actuale a Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol”.

“Compromisul este pâinea săracului spiritual”.

“Două sunt racilele majore ale generației tinere actuale: lipsa unei credințe religioase ferme – ortodoxe, în cazul României – și superficialitatea morală. Toate celelalte sunt adjuvante și catalizatori spre cădere: televiziune, sexism, alcoolism și droguri, superficialitatea, sectele, muzica demonică, distrugerea gustului pentru frumos, anticreștinismul (antiortodoxia), lenea, labilitatea psihică și intelectuală etc.”

“Harul rugăciunii se dă la cerere, se obține prin strădanie, prin stăruință. Cerând cu stăruință, prin rugăciune, Dumnezeu ne trimite harul”.

“Vă rog să citiți Sfânta Scriptură”.

“Am înțeles de ce poporul român sau rus au avut parte de suferințe atât de atroce în timp ce Occidentul a trăit bine mersi, în ciuda păcatelor sale, după ce am dat de un citat din Paul Claudel: “Dumnezeu n-a venit în lume ca să pună capăt suferinței umane, El n-a venit în lume nici măcar să explice suferința, Dumnezeu a venit în lume să umple suferința umană de prezența Lui”, și atunci am înțeles de ce Dumnezeu ne-a dat suferința, de ce nu ne-a ușurat-o atunci când I-o ceream pentru că cu cât sufeream mai mult cu atât prezența Lui era mai mare în inima noastră și-n ființa noastră.”

“Suferința este o binecuvântare.”

“Dumnezeu nu judecă prin comparație”.

“Astăzi suntem atacați într-un mod mult mai subtil decât în perioada comunistă, când distincția dintre bine și rău era netă. Câmpul de bătălie este în inima noastră, iar armele noastre trebuie să fie citirea Bibliei și rugăciunea permanentă”.

“Într-o lume de negație, Biserica lui Hristos nu poate să fie decât detestată. Destinul nostru, al creștinilor, este suferința. Să nu fugim de ea. Noi trebuie să afirmăm Adevărul”.

“Nu poate să fie pozitivă pentru noi, creștinii, masoneria care este o creație umană sau, după cum afirmă unii foști masoni, este o creație satanică. Și eu cred acest lucru”.

“Rolul Bisericii într-o viitoare Românie – intrată în vâltoarea apocaliptică a tehnicizării – este de a salva sufletele de la pieire. De a reînvăța pe oameni ce este umilința față de Dumnezeu, ce înseamnă iubirea de El și de aproapele”.

Opera Părintelui Calciu:

Șapte cuvinte către tineri (Ed. Anastasia, București, 1996)

Christ is calling you. A course in catacomb pastorship (St. Herman of Alaska Brotherhood, Platina/California, 1997)

Rugăciune și lumină mistică. Eseuri și meditații religioase (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1998)

Războiul întru cuvânt (Ed. Nemira, București, 2001)

Homo americanus. O radiografie ortodoxă (Ed. Christiana, București, 2002)

Ioan BUTIURCÄ‚