De vorbă cu Maica Siluana (XLI)

Ziarul de Mureș a inițiat o rubrică de dialog cu Maica Siluana, stareță la mănăstirea Jitianu și coordonator al Centrului de Formare și Consiliere “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Craiova. Grație unei experiențe de viață deosebite, Maica Siluana desfășoară o bogată activitate duhovnicească, cu un impact puternic mai ales în rândul tinerilor. Prin intermediul paginilor Ziarului, Maica răspunde întrebărilor cititorilor, trimise pe adresa http://www.sfintii-arhangheli.ro/maica-siluana-va-raspunde.php

Aș vrea să știu cum aș putea, ca om viețuitor “în lume”, să mă formez ca un bărbat de caracter și, maturizându-mă fizic, cu trecerea timpului să mă “maturizez ” și duhovnicește, pentru mântuire.

Sergiu

Dragă Sergiu,

Tare m-a mângâiat întrebarea ta! Prin simplul fapt că-ți pui asemenea întrebări, îl inviți pe bărbatul care crește în tine să fie responsabil în fața conștiinței tale, ochiul lui Dumnezeu din ascunsul tău. Acolo să intri cât mai frecvent. Acolo să te arăți lui Dumnezeu și cu cele bune și, mai ales, cu cele rele. Da, cred că începutul maturizării stă în acceptarea inacceptabilului din noi și din viața noastră. Tot ce ne doare în noi și în jurul nostru este cu adevărat dureros, dar nu poate fi vindecat și sfințit fără a fi asumat și dăruit Vindecătorului și Sfințitorului sufletelor noastre. Și asta s-o faci atât printr-o permanentă arătare lui Dumnezeu acolo în cămara tainică a inimii, cât și în Sfânta Taină a Spovedaniei. Apoi, ajută mult să devii un bărbat de caracter învățând să spui Da și Nu pentru că așa dorești tu și pentru că îți asumi responsabilitatea celor spuse și nu din dorința de a fi acceptat de cei din jur, sau din teama de a nu fi respins de ei. De multe ori asta doare și poate să ne producă pierderi. Dar durerea aceea e o durere de naștere a bărbatului de caracter pe care îl dorești.

Apoi, va trebui să înveți să spui nu anumitor impulsuri. Să le privești în față. Să le recunoști prezența și puterea dar să le respingi cu ajutorul lui Dumnezeu. Nu neglija nici să înveți să pierzi și chiar să plângi pentru cele pierdute, dar păstrând nădejdea în cele pe care le vei dobândi cu fiecare pierdere.

Nu uita să înveți să te miri și să te bucuri de lucrurile mici, mici, mici!

Nu uita să fii recunoscător pentru orice dar!

Învață să fii, din când în când, singur cu tine și cu Domnul!

În rest, Rugăciunea și Domnul primit prin Sfânta Împărtășanie te vor învață mai multe!

Aștept cu drag să-mi mai scrii

Siluana

Este cât se poate de adevărat că trebuie să ne iubim părinții așa cum sunt, dar pentru mine este așa de greu să realizez acest lucru pentru mama mea, încât cred că este ca și o cruce pentru mine. Dumneaei are depresii repetate și de lungă durată, pe care, prin legătura pe care o avem, mi le transmite și mie… Când se liniștește, mă liniștesc și eu, viața capătă din nou culoare și pentru mine. Nu se duce la biserică și am încercat pe cât posibil să nu mă arăt revoltată de acest lucru și să-i explic ce bine ar fi dacă ar face acest lucru. Ce atitudine să iau? Când suntem așa, sunt căzută la pământ, trăiesc automat. Sunt revoltată și pentru că nu înțelege că trebuie să aibă o altă relație cu Dumnezeu decât cea pe care o are. Tac și rabdă. Mă rog pentru ea, atât cât pot. O cinstesc eu în acest fel? Eu vreau s-o cinstesc, pentru că este o poruncă dumnezeiască importantă, dar parcă ceva mă împiedică, sau mi se pare? Cum s-o cinstesc când relația noastră nu este din cele mai bune, în sensul că nu prea comunicăm pe teme religioase. Are 72 de ani. Am văzut că nu trebuie s-o contrazic, ci să-i cânt în strună. Așa și fac. Eu am familie și copii. Este greu și pentru mine. Dacă îi spun probleme de-ale mele se alarmează, dacă nu-i spun, binele meu este suspect. Cum să îmbrace atitudinea mea o formă de cinstire în aceste condiții?

Cu credință și sinceritate,

Monica.

Draga mea surioară,

Grea situație! și, din cele relatate, se vede că toată viața ai fost cumva dependentă afectiv de dispoziția sufletească a mamei dumitale. Asta se poate întâmpla când cei de lângă noi, mai ales persoanele dragi, ne fac responsabili pentru sentimentele lor. Dacă acest lucru a început în copilărie, nu mai are sfârșit. Mereu vom crede că “din cauza noastră” mama sau altcineva suferă, se înfurie, pierde ceva, etc. Mereu ne vom simți vinovați când cineva suferă lângă noi și ne vom tensiona și vom suferi că “nu putem face nimic pentru ei” și viața noastră devine un iad, suferim și îi facem și pe ceilalți să sufere.

Ce e de făcut?

În primul rând să învățăm să ne asumăm responsabilitatea pentru sentimentele noastre și nu și pentru ale celorlalți. Eu sunt răspunzătoare de mânia mea, de tristețea mea, dar nu și de mânia celorlalți, chiar dacă un comportament de al meu a fost un prilej ca acela să se mânie. Dar a fost un prilej, nu și o cauză. Cauza e înlăuntrul său. Ca dovadă, același comportament pe alții nu-i mânie, ci chiar îi amuză!

Apoi, să ne smerim și să înțelegem taina libertății omenești. Cel de lângă mine are voie, Dumnezeu îi dă voie, să simtă, să gândească și să facă ceea ce voiește, indiferent dacă asta îmi face plăcere sau nu, mă doare sau nu, mă face fericită sau nefericită. Eu pot doar să-i spun ce simt și ce doresc de la el și ce voi face dacă aceste dorințe nu-mi vor fi împlinite. Poate vom părea egoiști, dar va fi un rău mai mic decât să devenim victime pasive, sau să trecem la contraatac și violență.

Să ne smerim și să acceptăm că nu suntem datori să “facem ceva” pentru cineva care suferă dacă acela nu ne cere. și când ne cere e nevoie să cerem și precizări, ce anume așteaptă și noi să comunicăm deschis ce putem face și ce nu. E nevoie să discernem, cu ajutorul rugăciunii, între cereri și pretenții și să nu le onorăm pe cele din urmă doar pentru că “așa vrea cel ce pretinde”! Această comunicare va așeza relația pe baze sănătoase și va avea în centrul ei pe Dumnezeu și nevoile reale ale celor dragi nouă. Cel mai important lucru pe care îl putem face pentru cineva care suferă sau e copleșit de emoții negative, este să îl ascultăm cu răbdare, fără să ne gândim în acele momente la ce simțim noi, ce “am face noi în locul lui” sau “ce ar trebui el să facă”, ci pur și simplu să ascultăm și să ne rugăm pentru el. Și când ne rugăm pentru el, nu-I cerem lui Dumnezeu să facă ceva anume, ci să-l ajute și să-l miluiască așa cum știe El. Ascultând cu atenția îndreptată spre ce simte și ce nevoi are celălalt, îi oferim acestuia căldura sufletului nostru și înțelegerea noastră și el se va simți acceptat, înțeles, iubit, chiar dacă nu-i vom da dreptate. A înțelege pe cineva nu înseamnă a fi de acord cu cele pe care le spune sau ni le cere. Noi ascultăm, ne gândim la el, uităm de noi, ne rugăm pentru el, facem ce putem din ce ne cere și, în rest, îl încredințăm lui Dumnezeu și ne întoarcem la ale noastre. Că numai de cele ale noastre vom da socoteală. Nu frăția ta vei răspunde de faptul că mama nu se duce la biserică, dar vei răspunde de faptul că nu te-ai rugat pentru dânsa sau ai judecat-o sau ai rănit-o și nu ți-ai cerut iertare.

A cinsti un părinte care are un comportament care ne rănește sau ne tulbură, înseamnă a ne aminti mereu că ne-a dat viață și ne-a crescut, a-i mulțumi pentru asta, a nu-l judeca, a-l ierta din toată inima și a-i da dreptul să-și trăiască sentimentele pe care le are fără să ne simțim vinovați. Însemnă a cere de la Dumnezeu puterea de a nu ne impune “binele” nostru cu forța, dar și pentru a ne apăra de “binele” pe care ar dori să ni-l impună el nouă. A cinsti un părinte înseamnă a cinsti persoana nu și faptele lui “necinstite”. Pe acestea să nu le judecăm, să nu le dezvăluim altor persoane, să iertăm și, dacă suntem ascultați, chiar să ne arătăm opinia în legătură cu ele. Dacă nu e posibilă comunicarea, nu e de folos nici “cântarea în strună”. Atunci să ascultăm cu răbdare, multă răbdare și cu rugăciune, iar apoi, cu rugăciune și iubire să spunem calm: “eu am altă părere și sunt hotărâtă să fac așa cum cred eu că este de folos sufletului meu pentru mântuire”. Simpla ascultare a argumentelor și plângerilor persoanei respective, cu atenție și cu rugăciune în taină, va schimba situația. Acolo va veni Domnul pentru că El este acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Lui! De frăția ta depinde să fie acolo. Să fie acolo nu ca să facă ceva, nu ca s-o schimbe pe mama, ci ca să-ți dea putere și pricepere s-o cinstești în acele momente grele fără să cazi în depresie!

Poate că vei avea nevoie de ceva efort, dar merită!

Cu dragoste și respect,

Siluana