Grabnicele aruncări cu pietre. Cu boltă
Astrologii, numerologii, matematicienii, deținătorii de capacități paranormale din Orientul Îndepărtat ne îndeamnă insistent să ciulim bine urechile și să căscăm bine ochii pentru a nu trece pe lângă oportunitățile (cu duiumul) ce ni se arată în anul mistrețului (sau porcului) de foc, tocmai început și care, potrivit zodiacului chinezesc, vine să încheie un ciclu de 12 ani. Zice-se că toate aceste semne (de la mistreț la închiderea cercului de 12 ani) sunt de bun augur. Ce mai, calea-valea, noi, amatorii în de-alde cititul în stele, reținem una și bună. Cum că în anul acesta musai să avem “norocul porcului”.
Dar oricâte feluri de șanse, fericiri, prosperități ni s-ar arăta (și chiar concretiza) în viitor, sunt unele tristeți ce nu ne pot fi șterse cu una, cu două. Și asta nu datorită necazurilor, în sine, care au trecut peste noi, ci datorită reacțiilor semenilor. Ce s-au dovedit a fi la nivelul celor mai urâte scenarii.
De fapt, ce ne mai mirăm atât? Nu ne arată Vechiul Testament că Iosif (devenit ulterior patriarh) a fost vândut pe 30 de arginți, și nu de oricine, ci chiar de frații săi? Nu ne dovedește Noul Testament că individul terestru, așa-zisul “homo sapiens”, a avut crunta obrăznicie de a-L vinde pe Dumnezeu pentru aceeași (modică) sumă de 30 de arginți? Iar ambele trădări epocale au avut la bază paranoia luptei pentru putere și pentru avantajele pe care le oferă poziția de ins intrat în grațiile privilegiaților vremii.
Însă, dintre toate formele de manifestare a mizeriei spiritului uman, cea mai josnică se dovedește a fi tehnica lovirii semenului deja căzut. Cât a fost mare și tare sau cât a avut la îndemână o pârghie de care te temeai, ai tăcut mâlc. Cum au început să-l căsăpească alții, hop, și tu pe el!
În vâltoarea evenimentelor al căror protagonist a fost Aurelian, există incitante întrebări cu răspunsuri (din păcate) evident dezamăgitoare. Întrebări pe care orice om normal, în calitate de spectator aflat la peluza arenei cu lighioane, este îndreptățit să și le pună. Cum se face că părțile vătămate au început să se considere vătămate numai după o bună bucată de vreme de la arestarea celorlalți ziariști, deși relatau împrejurări întâmplate cu ani în urmă? Cum se face că toți au ajuns la declarat (de rău) în fața organului în aceeași zi (sau în aceleași două zile) și la aceeași oră, neinvitați? A naibii telepatie! Cum se face că, deși, unele dintre ele se plânseseră procurorului despre ziaristul nostru încă acum vreo 5 ani, n-au făcut nimic după ce dosarul s-a închis, adică timp de mai mulți ani nu s-au adresat instanței, n-au cerut redeschiderea sau continuarea procedurii, iar acum când s-a ivit cadrul propice unei arestări, au solicitat repejor reînvierea dosarului pe care se așternuse praful de 2 metri? O tolbă de coincidențe, zău așa!
Gustul cel mai amar a fost provocat (și menținut), însă, de o categorie de mesaje postate pe net, care aveau, în esență, un conținut de genul: să-ți putrezească oasele în închisoare ca să simți ce-am simțit și eu când ai scris cutare lucru. Copleșitor nu este conținutul unui astfel de mesaj, în sine. Ci faptul că din interiorul unui om a putut izvorî o astfel de ură, într-atât de devastatoare, încât a trebuit făcută publică. Dacă suntem dispuși a păstra proporțiile, trebuie să recunoaștem că un asemenea blestem nu are nicio scuză. Majoritatea am fost ori suntem subiect de presă, pentru articole ample sau pentru banale știri. Mulți dintre noi am citit, despre noi, lucruri neadevărate, care ne-au revoltat pe drept, mai ales că respectivele jurnale au fost împrăștiate printre semeni. Dar, de aici și până la a-i dori cuiva un rău imens, în schimbul răului tău trecător, este o Cale Lactee… Și- apoi, să fim serioși! La o analiză a faptelor autorilor de mesaje (cu putreziri de oseminte) vom găsi, cu siguranță, că și ei au provocat, nu o dată, suferință altor oameni. Cu alte cuvinte, nimeni (cu excepția sfinților, mult prea puțini printre noi) nu-și poate permite, cu nonșalanță, să zbârnâie piatra în direcția altuia. Nimeni sau, poate, doar inconștienții irecuperabili, nebunii irecuperabili sau cei aflați în slujba unor servicii irecuperabile. Apropo, mi-a dat satisfacție concluzia lui Mircea Badea, formulată pe baza unor observații pertinente, cum că pe net umblă și tot soiul de indivizi plătiți bine (cu ora sau cu luna) pentru a terfeli ca la carte pe cine trebuie. Iar lor li se permite să dea cu pietroiul, căci asta este, nu-i așa?, rațiunea existenței lor.
Indiferent din ce categorie făceau parte anonimii (sau pseudonimii) cu mesajele pe care, oricum, le ignorăm, important este ca fiecare să ne învățăm lecția de viață din cele ce au trecut peste noi, acceptând să ne schimbăm îndeajuns. Și să mulțumim îndelung că am avut șansa de a fi subiectul unor minuni. Iar, de vreme ce Dumnezeu n-a ridicat piatra, ci și-a pogorât bunătatea peste noi, nicio trădare, lașitate, mizerie nu mai contează. Pentru că, pur și simplu, nu mai contează!
Andreea CIUCÄ‚
