Bucuria Învierii, miezul Ortodoxiei

Bucuria pascală este prin excelență caracteristică Bisericii Ortodoxe. Nici o altă biserică sau confesiune nu simte și nu exprimă cu atâta bogăție și plenitudine a trăirii semnificațiile, puterea și binecuvântarea Învierii lui Hristos. Câteva exemple elocvente în acest sens ne sunt oferite de mărturiile unor sfinți părinți și teologi care au gustat cu prisosință din miracolul înfierii în viața bunului Păstor.

“Când poate ajunge omul să se încredințeze despre Învierea Domnului Hristos? Când își curățește simțirile, când se face receptiv pentru Învierea cea mai presus de lume, când îl învrednicește Dumnezeu să fie încredințat, nu numai informat, despre Învierea Domnului Hristos. Aș vrea să rețineți aceste lucruri și mai ales faptul că Învierea Domnului Hristos e mai presus de lume, că Învierea Domnului Hristos e o taină, că Învierea Domnului Hristos nu o putem înțelege și nu o putem primi ca adevăr decât în măsura în care Mântuitorul însuși, Mântuitorul Cel înviat, ne încredințează cum l-a încredințat pe Sfântul Apostol Toma, cum l-a încredințat pe Sfântul Apostol Petru, cum i-a încredințat pe ucenicii de la Marea Tiberiadei, cum i-a încredințat pe ucenicii cu care S-a întâlnit în ziua Învierii Sale, cum i-a încredințat pe cei cinci sute care pe muntele din Galileea L-au întâmpinat pe Domnul Hristos și s-au încredințat de Învierea Lui și cum i-a încredințat pe toți oamenii care au mărturisit cu adevărat Învierea Domnului Hristos. Pentru că să știți că până la urmă toți care credem în Înviere suntem martori ai Învierii Domnului Hristos. Și suntem martori ai Învierii Domnului Hristos în măsura în care primim ca adevărat tot ceea ce ne spune Sfânta Biserică ca realitate, deci și că a înviat străbătând prin piatră, prin piatra de pe mormânt, și că a intrat prin ușile încuiate la apostoli, și că a păzit întregi pecețile și a înviat din mormânt așa cum S-a născut din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Învierea Domnului nostru Iisus Hristos nu este ceva separat de noi, ci este ceva care trebuie să se întâmple și în noi. Viața unui creștin adevărat, a unui creștin botezat și trăitor al Evangheliei este de fapt o viață în Înviere. Noi am înviat împreună cu Domnul Hristos, trăim în Înviere, suntem fiii Învierii și avem în față înălțarea, suntem candidați ai înălțării la cer împreună cu Domnul Hristos și așteptăm înălțarea noastră la cer. Ca să ajungem la înălțarea la cer trebuie mai întâi să ne înălțăm peste lumea aceasta, să ne înălțăm peste păcatele noastre, să nu mai admitem în viața noastră nici un fel de lucru rău și atunci înălțați fiind peste păcate, înălțându-ne prin virtuți, putem ajunge și la înălțarea împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos. Ortodoxia nu este atât cu tragismul suferinței Mântuitorului, ci este cu bucuria Învierii. Când avem bucuria Învierii suntem în miezul Ortodoxiei. Să știm că, dacă vedem că nu avem bucurie, ceva nu e în regulă; să știm că, dacă nu avem pace a sufletului, ceva nu e cum vrea Dumnezeu, ceva nu-i în rânduială. Să știm că, dacă n-avem curaj, dacă suntem cuprinși de teamă, ceva e rău în existența noastră, pentru că nu suntem în legătură cu Mântuitorul care ne susține; dacă vedem că lucrurile nu merg așa cum le dorește Domnul Hristos, trebuie să schimbăm felul de a gândi, de a lucra, de a acționa în lumea aceasta.

“Hristos este pe departe Cel mai mare Doctor din istoria omenirii, pentru că El a adus oamenilor vindecarea pentru boala care se află dincolo de toate bolile – pentru păcat, din care s-au născut toate celelalte boli și toate celelalte suferințe ale omului, atât trupești cât și sufletești. Acest leac este El Însuși, Domnul Cel înviat și viu. El este singurul Leac bine lucrător împotriva păcatului. Dacă oamenii, chiar și astăzi, păcătuiesc, și păcătuind ajung la pieire, aceasta nu înseamnă că Hristos nu a biruit păcatul, ci numai faptul că acei oameni nu au luat acel leac, unul și numai unul, împotriva bolii lor aducătoare de moarte; aceasta înseamnă, fie că nu Îl cunosc destul pe Hristos ca leac, ori, dacă Îl cunosc pe Domnul, ei nu iau folos de la El, dintr-o pricină sau alta. Dar istoria arată, prin mii și mii de glasuri, că cei care folosesc acest leac pentru sufletele lor și îl iau în trupurile lor, se tămăduiesc și se fac întregi. Cunoscând slăbiciunea ființei noastre, Domnul nostru Iisus Hristos a pregătit leacul pentru cei credincioși, ca aceștia să Îl ia ca hrană și băutură sub chipul văzut al pâinii și al vinului. Aceasta a făcut Iubitorul de oameni din dragostea Lui nemăsurată pentru oameni, pur și simplu pentru a le ușura apropierea de leacul de viață dătător împotriva păcatului și a stricăciunii aduse de păcat. “Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el … și va trăi prin Mine.” (Ioan 6:56-57). Cei care păcătuiesc hrănesc păcatul și viața care se află în ei se pierde prin păcat. Totuși, cei care se hrănesc cu Domnul Cel viu, se hrănesc cu viață și viața din ei sporește tot mai mult și moartea se împuținează. Și cu cât viața sporește, cu atât păcatul se micșorează. Dulceața neroadă și întunecată a păcatului se înlocuiește în ei cu dulceața plină de bucurie și de viață dătătoare a Biruitorului Hristos. Binecuvântați sunt cei care au încercat și au simțit această taină în viața lor. Ei se pot numi fii ai luminii și copii ai harului. Când vor trece din viața aceasta, ei vor părăsi spitalul fără să mai fie bolnavi, ci oameni sănătoși.” (Sfântul Nicolae Velimirovici)

“Învierea Domnului este evenimentul fără pereche în istoria lumii. Importanța ei întrece în mod absolut tot ce se întâmplă și se poate întâmpla în univers… Prin înviere El scoate lumea din starea bolnavă în care s-a rostogolit, înălțând-o la o stare a cărei bogăție, plenitudine și fericire nici nu ne-o putem închipui, așa cum nu-și poate închipui omul mereu bolnav starea de perfectă sănătate. Dacă prin păcat s-a introdus în viața de la Dumnezeu boala radicală, prin înviere această boală e eliminată…În Iisus Hristos viața cea nouă, eshatologică, e realizată. El este începătura pentru toți care cred în învierea Lui, pentru întregul univers, care actual bolește. Viața cea nouă nu este numai promisiune, ci este în El realizată, prezentă. Noi însă trăim mai departe în istorie, dar cu ochii credinței și ai speranței spre El, spre viața cea adevărată, deplină, ultimă și fără de moarte. Când zicem cu credință: Hristos a înviat! Afirmăm implicit: Noi toți vom învia!” ( Pr. Prof. Dumitru Stăniloae)

“Învierea lui Hristos a rupt vălul care acoperea omului misterul existenței post-mortem, a deschis vieții omenești o privire spre zarea veșniciei, a luat morții rolul și caracterul de sfârșit tragic și dureros. Viața nu este o scânteie efemeră și enigmatică în haos; este o existență de durată cu destin spiritual în eternitatea în care se integrează cu preț de suflet și cu rost dumnezeiesc. Fără Învierea lui Hristos, Creștinismul s-ar fi înăbușit în râsul și în batjocura fariseilor și cărturarilor, în insensibilitatea lumii păgâne, în teama și neputința Apostolilor terorizați de strigătele mulțimii înfuriate: “Răstinește-L, răstignește-L!” Fără moartea lui Hristos, creștinismul nu avea efect mântuitor, fără Învierea Lui nu avea Viață și putere. Fără Înviere, nu era credință, nu era nădejde, nu era bucurie creștină. Suferința și biruința, durerea și bucuria, Crucea și Învierea își corespund și se completează, ca două fețe paralele și echivalente ale faptului creștin.” (Pr. Prof. Teodor M. Popescu)

“Patru vor fi însușirile și darurile sfinților și ale drepților la învierea de apoi. Acest adevăr îl arată prealuminat marele Apostol Pavel, care zice:” Se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune. Iată darul nestricăciunii! Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă. Iată darul strălucirii! Despre acest dar al strălucirii, și Domnul a zis: Atunci drepții vor străluci ca soarele întru împărăția Tatălui lor (Matei 13, 43). Se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere. Iată darul puterii! Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Iată darul subțirătății! Cei înviați vor avea trupuri ușoare, duhovnicești, nestricăcioase, adică nemuritoare, asemenea îngerilor (I Corinteni 15, 42-44) (Părintele Cleopa)