Despre simboluri creștine ale vieții și fertilității

Creștinismul își are începuturile în viața temporală. Tacitus, cel mai de seamă istoric al romanilor, leagă numele și originea creștinilor de “Christus”, care în timpul domniei lui Tiberius “a suferit moartea prin sentința procuratorului Pilat din Pont”. Lucian l-a descris pe Hristos ca pe unul “care a fost răstignit în Palestina” pentru că a început “un nou cult”. Același autor îi ridiculiza pe creștini, pentru că se “închinau acestui sfânt răstignit”. Despre existența terestră a lui Hristos au mai depus mărturie Dio Cassius, Josephus Flavius, Suetoniu și Pliniu. Paștele, ziua învierii lui Iisus Hristos, este prăznuit de toți creștinii ca o sărbătoare de mare bucurie sufletească, cu belșug de bucate, între care nelipsite sunt ouăle roșii.

Tradiția creștinată

Tradiția creștină a preluat acest element și, ulterior, s-au găsit diferite justificări pentru a explica prezența sa în ritualul pascal. Se spune că atunci când Maria Magdalena l-a întâlnit pe împăratul Tiberius, i-a dăruit un ou roșu, ca simbol al Învierii Mântuitorului și al vieții noi.

Chiar dacă la toate popoarele creștine există obiceiul de a vopsi ouă de Paști, arta decorării lor diferă mult de la o regiune la alta. Cei mai mulți dintre autori sunt de acord că ouăle încondeiate, specifice ortodocșilor, sunt cel mai frumos lucrate. Aceasta explică de ce ouăle produse de ucraineni sau români, spre exemplu, sunt atât de apreciate de occidentali. La greci, predomină obiceiul de a vopsi ouăle roșii, această culoare simbolizând sângele vărsat de Cristos. În Germania și Austria, se mai păstrează încă tradiția de a dărui ouă verzi, culoarea vegetației renăscute, în joia din Săptămâna Sfântă.

La multe popoare slave, ouăle sunt decorate cu aur și argint, pentru a sublinia astfel cât de prețios este darul făcut celor apropiați. În Polonia, simbolul de fertilitate asociat oului a dăinuit multă vreme, fetele tinere obișnuind a trimite unul sau mai multe bărbatului iubit. Obiceiul se mai poate întâlni și la unele popoare latine. Spre exemplu, în unele regiuni ale Italiei există reguli foarte precise privind numărul de ouă ce se cuvine a fi dăruite fiecărui bărbat: două pentru rude sau cunoștințe, patru pentru indivizi nesuferiți, șase pentru iubit și 12 pentru logodnicul cu care fata urmează să se mărite în cursul anului respectiv. În unele țări, există obiceiul de a se organiza concursuri de rostogolit ouă, obicei ale cărei rădăcini se pierd în negura timpului. Tradiția a fost creștinată, spunându-se că oul care se rostogolește simbolizează piatra dată la o parte de pe mormântul lui Iisus.

Simboluri și legende

Legendele creștine au legat simbolul ouălor roșii de patimile Mântuitorului. Răstignirea și Învierea Lui se înfrățesc cu reînvierea naturii primăvara și cu reluarea ciclurilor vieții. Obiceiul de a dărui ouă apare menționat și în cronicile medievale, unde se spune că stăpânii le făceau cadou servitorilor fideli. Oul, el însuși purtător de viață, devine un simbol al regenerării, al purificării și al veșniciei. Cea mai cunoscută tradiție creștină spune că Maica Domnului, venită să-și vadă fiul răstignit, a adus ouă pentru a-i îmbuna pe soldați. Acestea au fost așezate sub cruce și înroșite de sângele Mântuitorului. O altă legendă spune că atunci când Hristos a fost bătut cu pietre, atingându-l, acestea s-au transformat în ouă roșii. Vestea Învierii lui Hristos a fost primită cu neîncredere de multă lume. O poveste spune că o precupeață care vindea ouă în piață ar fi spus că “Atunci voi crede când ouăle se vor roși”, lucru care s-a întâmplat. O altă tradiție, consemnată de Artur Gorovei, susține că după ce Iisus a fost răstignit, cărturarii și fariseii au făcut, de bucurie, un ospăț. “Când va învia cocoșul pe care-l mâncăm și ouăle fierte vor deveni roșii, atunci va învia și Hristos”, ar fi afirmat unul dintre aceștia. Nici n-a apucat să-și termine spusele și ouăle s-au făcut roșii, iar cocoșul a început să bată din aripi. O ultimă poveste pe care o consemnăm (culeasă de Tudor Pamfilie și Mihai Lupescu) dă o altă explicație obiceiului vopsirii ouălor roșii. “șase surori măritate au vrut să ucidă pe a șaptea soră a lor, care făcea ochi dulci celor șase cumnați ai săi. Pietrele însă cu care au căutat să arunce într-însa s-au colorat în diferite chipuri. Sora aceasta a rămas neucisă, dar în această amintire poporul a început să coloreze ouăle în duminica Paștilor, când s-a întâmplat aceasta”.

Culori și reprezentări

La români, obiceiul pregătirii ouălor de Paști cunoaște particularități care conferă tradiției semnificații deosebite, integrând-o deseori universului atât de fascinant al artei populare. Una dintre cele mai vechi mărturii privind ouăle colorate la români este a secretarului florentin al lui Constantin Brâncoveanu, Antonio Maria del Chiaro, care, pe la 1700, se minuna de culoarea aurie a ouălor vopsite de la curtea domnitorului muntean.

Ouăle pot avea diferite “modele”. În funcție de zona în care se fac ele se numesc ouă încondeiate, închistrate, muncite, picate (cu ceară) etc. “Culorile folosite corespund unei simbolistici bine stratificate în timp și cunoscută inițiaților. Mai demult, ouăle erau vopsite în culori vegetale preparate după rețete străvechi, transmise din generație în generație, cu o mare varietate de procedee și tehnici. Plantele, în funcție de momentul în care erau recoltate, de timpul de uscare sau de modul în care erau combinate, ofereau o gamă extrem de variată de nuanțe. Extrem de diversificate și ingenioase sunt materialele și instrumentele folosite la decorarea ouălor, în funcție de regiunile țării. În unele părți sunt folosite ouăle fierte, în alte zone cele golite de conținut. Ouă decorative se fac cu vopsele în relief (Vrancea, Putna Sucevei), împodobite cu mărgele (Bucovina), din lemn (zona Neamț), din lut (zona Corund – Harghita) sau chiar din material plastic (Bucovina).

Ornamentica ouălor decorative este deosebit de variată, ea cuprinzând simboluri geometrice, vegetale, animale, antropomorfe, skeomorfe și religioase. Astfel, numai în ornamentica geometrică deosebim simboluri și semnificații precum linia dreaptă verticală – viața; orizontala – moartea; linia dublă dreaptă – eternitatea; dubla spirală – legătura dintre viață și moarte. Multe dintre ele vin din timpuri arhaice, fiind regăsite, de exemplu, pe ornamentica din neolitic. (S.G.)