Politica în tara lui Caragiale

Din ce în ce mai uimiti si bulversati – dar cel mai adesea dezgustati – suntem partasi volens-nolens, mai mult sau mai putin, la circul tragicomic care se desfasoara în ultimul timp pe scena politica româneasca. Un circ ieftin oferit de o clasa politica imatura si incapabila sa înteleaga care sunt în aceste momente prioritatile reale ale României. Împartiti în doua tabere, dand dovada de infantilism politic, o mare parte din români pun acum trup si suflet în a se manifesta pro-Basescu sau pro-Tariceanu. Atâta energie consumata aiurea ar merita cu siguranta o cauza mai buna. Atât de o parte cât si de alta se arunca “în lupta” acuzatii grave, de la spionaj si tradare pâna la apartenenta la grupuri de crima organizata facându-se un trafic abracadabrant si nepermis de imoral cu informatii mai mult sau mai putin secrete care se scurg (oare cum?) în atât de independenta media româneasca (o gluma buna de adormit Mitzura). A te situa în afara acestui circ penibil si pueril înseamna sa risti a fi catalogat drept lipsit de civism, de patriotism si de ce nu…vândut unor “cercuri straine”. Altele binenteles, decât cel pro-Tariceanu (indicat prin sintagma “Baietii destepti din energie”) sau cel pro-Basescu (indicat prin sintagma “Baietii de la Goldenblitz”). Pentru românii neimplicati afectiv si tocmai de aceea rationali – putini, e drept – satui si scârbiti de acest circ perpetuu si puternic mediatizat, cu un puternic iz balcanic de hazna desfundata în vazul lumii, acest “spectacol national” oferit de discursurile patetice ale lui Basescu care aproape ca te îndeamna la “La arme tovarasi!” si la vigilenta revolutionara aratându-ti cine sunt “dusmanii” din interior ai democratiei din România sau cele grave ale lui Tariceanu care repeta obsesiv formula sacrosancta “Dragi români” vrând sa ne duca adânc în istoria românilor, cu peste 60 de ani în urma, , discursurile lor nu mai trezesc nimic din ceea ce se sconteaza. Poate cel mult dezgust. Partasi vrând-nevrând, asa cum am mai spus la acest circ national, nu poti sa nu te gândesti la faptul ca în acest moment exista cu certitudine doua Românii. Una stralucitoare, lipsita de griji, cea a oligarhiei postdecembriste nascuta din nimic, dar care a acces cu nerusinare si infatuare la putere si bogatie – cel mai adesea prin politica – alternând de atunci încoace (aproape) democratic la conducerea tarii si o Românie terna, cenusie, cu perspective deloc îmbucuratoare in timp, adica a noastra, a oamenilor simpli care ne straduim sa facem fata cu demnitate, aproape de nivelul minimei rezistente (pâna când?) greutatilor de zi cu zi. Cele doua lumi – aproape ireconciliabile – se întâlnesc rar si de departe: doar în campaniile electorale – ca cea de acum – debordând de minciuni spuse cu convingere, în baile publice de imagine mustind de SPP-isti, la Te-Deum-uri pioase si usor prefacute. De 17 ani ncoace EI ne ofera acelasi spectacol jalnic si imoral. Într-un “joc al istoriei” aproape implacabil si acceptat tacit, manipulatorii dintotdeauna se întâlnesc cu eternii manipulati. Istoria se repeta de veacuri, mereu aceeasi, doar actorii si limbajul lor se schimba sub povara trecerii impasibile a timpului. Ar putea fi un semn de împacare tardiva între cele doua lumi. Pentru manipulatorii din totdeauna nu este insa nimic altceva decât înca un binevenit “exercitiu de imagine”. Pentru eternii manipulati doar o dovada a respectarii regulilor jocului. Un joc perpetuu “de-a rasu’-plansu’”…|n Tara lui Caragiale nsa, azi fata de ieri, pana si rasul e trist. Noi, cei multi – dar nu si prosti cum poate ne-ar vrea unii – eternii manipulati ai istoriei suntem insa si eternii sacrificati ai tuturor cauzelor. Pâna când? În România de azi, avem cu siguranta nevoie de o A TREIA CALE. Cu alti politicieni, dar mai ales cu alte moravuri.

Nicu Balint