Tinerii, la curve
Se ştie de mult timp că politica-i o curvă! La începutul secolului, taţii îşi duceau feciorii la bordel, pentru a se iniţia în tainele amorului. Astăzi, majoritatea tinerilor merg neînsoţiţi la alte curve: partidele politice. Mulţi adolescenţi, încă de la începuturi, se duc la mai multe, ceea ce se constituie în faza incipientă a traseismului politic. Pentru unii comparaţiile de mai sus pot părea prea dure, dar oare cum e viaţa actuală în societatea românească şi cu atât mai mult în sânul (pardon!) partidelor politice, dacă nu una dură şi fără scrupule?!
De ce merg oare tinerii cu cererea de adeziune în mână şi cu banii de cotizaţie în buzunar la şeful vreunui partid şi se cer înăuntru? Ce-i mână pe ei în luptă? Destul de greu de răspuns!
Din experienţa întâlnirilor pe care le-am avut cu tinerii politicieni, încerc să dau câteva explicaţiuni, care, din păcate, nu sunt de bine. Un motiv al înscrierii în partid este dorinţa de a obţine o funcţie (cât mai importantă). Din această funcţie rezidă câteva potenţiale avantaje: notorietate publică, rezolvarea propriilor interese de afaceri sau de altă natură, obţinerea de beneficii de tot felul (ilicite, de cele mai multe ori), adicătelea îmbogăţire cât mai rapidă cu putinţă.
Dar ce trebuie făcut ca să ajungi la funcţia mult râvnită? Păi, să duci servieta celui mai în vârstă, să-l sapi pe adversarul potenţial, să-i linguşeşti pe superiori şi să-i ridici osanale şefului suprem. Dacă faci frumos şi nu superi pe nimeni, ai norocul să fi strecurat pe vreo listă la alegeri. În concluzie, trebuie să faci destul de multe compromisuri şi să arunci principiile la coşul de gunoi al moralităţii. Ar mai fi şi varianta profesionalismului şi verticalităţii, dar asta e aşa o raritate precum zimbrii carpatini în Delta Dunării.
Există şi acei tineri mânaţi de sentimente bune, care vor să schimbe ceva, să dinamizeze, să dea un suflu nou. Dar contactul cu bătrânii dinozauri le atrofiază aceste dorinţe cât ai zice „vot”. Se observă cu ochiul liber că tinerii politicieni nu pot să schimbe mentalităţile seniorilor, dar şi le schimbă chiar pe ale lor, se contaminează şi tind să devină copia mai puerilă a vreunui bătrân îndoctrinat. Excepţiile sunt atât de puţine încât de-abia se chinue să întărească regula.
Sigur că toţi îmi vor da replica. „Ce să facem, să stăm pe margine şi să cârcotim?!”, „Dacă noi nu ne implicăm, atunci cine?!” vor spune ei în cor. Uneori, este mai bine să stai pe margine, decât să te compromiţi, să te murdăreşti, să renunţi la principii, de dragul unor avantaje (materiale sau de imagine) ulterioare. Normal că tinerii trebuie să se implice, dar înainte trebuie să-şi calculeze riscurile. Iar riscul cel mai mare e acela de a mai sacrifica o generaţie şi de a aştepta următorul val de tineri necontaminaţi de metehnele trecutului. De a aştepta o generaţie în care doza de oportunism să fie la cote neglijabile.
P.S. În acest week-end, tinerii politicieni mureşeni din partidele parlamentare au constituit Centrul de Excelenţă (!) Politică, o structură care urmăreşte dezbaterea şi promovarea temelor de interes comun ale junilor. E frumos, e chiar mirific! E bine că au loc seminarii, dar e păcat că după aceste întâlniri tinerii rămân la fel de dezbinaţi şi fiecare îşi urmăreşte interesul de grup sau personal. Iar chestiunea cu „Excelenţa” mai are mult de aşteptat. „Excelenţa” trebuie dovedită, nu doar rostită!
Radu BĂLAŞ
