Metehne in staniol

Zice-se ca reclama-i sufletul comertului (desi, asocierea dintre comert si suflet este mai mult decât bizara…). Adica, publicitatea, prezentarea, învelisul. Lucru de care mai ca ne-am convins în ultimii ani. Succesul reclamei nu depinde, însa, numai de ambalaj, ci si de puterea de discernamânt a cumparatorului. Care nu-i dintre cele mai ascutite. Caci, nu stiu cum se face, dar daca-i frumos învelit, suntem în stare sa luam si rahat (ma refer la cel de proasta calitate). Poate pentru ca simtim, totusi, nevoia de a lua ceva placut ochiului. Macar la prima vedere. Sau, poate pentru ca ni se vinde în cantitate covârsitoare. Sau, cine stie ?

Crezusem ca dupa un lant de puteri la putere si un sir de conducatori la conducere (fie si numai în ultimii ani) vom dobândi, cât si cât, si obiceiul de a renunta, nu numai pe cel de-a prelua. Dar, nu! Va sa zica de-a renunta la metehne vatamatoare, sfidatoare la lege, populist-bolsevice, etc. Ne plângeam de mama focului în legatura cu anchetele facute la televizor si în ziare de larga (medie si iluzorie) raspândire, prin anul 2003. De atunci a trecut ceva vreme (de pilda, numai buna altadata de un cincinal în patru ani), dar situatia cu ancheta prin publicitate nici ca s-a lasat dusa. Ori sedusa de litera legii, care o interzice. De tot! Asta, daca nu avem (cumva!) legi tribale, unde acuzatu-i pus în mijlocul unui cerc de public înfuriat anticipat, si în timp ce n-are decât sa taca mâlc, ailalti se agita cu hu-hu-hu! si mâr-mâr-mâr! în jurul lui, învârtind sulite în aer, dupa cum le-a spus seful de trib sau vraciul zonal.

Iacata, însa, ca dupa alegeri, schimbari, rotiri de cadre, intrare în U.E., exemplele de anchete penale desfasurate la televizor continua sa fie în voga. (Desigur, în voga bataii de joc fata de lege.) Vinovatii principali nu sunt aici oamenii de presa. Care de-abia asteapta o scurgere de informatii de asa interes pentru publicul satul de acelasi fel de subiecte. Faptul ca un licean se arunca de la o fereastra si moare (cumplita tragedie!) si ca, pe deasupra, zice-se ca gestul înfiorator (fizic si spiritual) ar fi în legatura cu o pasiune pentru o profesoara e o stire de senzatie. Ei, vedeti? Astea-s textele servite de media, nicidecum cele rezultând din dosarul de ancheta care s-a deschis. Numai ca, postul de televiziune care le-a difuzat n-a apelat la pareri personale (sau de grup) ale angajatilor sai, ca sa zicem ca ne servesc anumite informatii dupa cum vor ei, ci a folosit (pe toate partile) caseta video si declaratii ale unor persoane, date organului de ancheta. Un ziar de national remarca anomalia, saptamâna trecuta. Cum ca, adica, de unde avea respectivul post de televiziune probe care nu puteau sa stea decât în dosar, atâta vreme cât ancheta nu numai ca nu se terminase, ci abia debutase? (Acum, nu-i lipsit de interes sa spunem ca ziarul ce face pe “lupul moralist” folosea aceeasi procedura în 2003, publicând de la cap la coada declaratii ale unor martori despre care nici nu se stia ca trecusera pe la pna, dar respectivul ziar le avea integral, le dadea drumul la public, si, pe baza lor înfiera cu mânie proletara, iar acuzata dadea fuga la organ sa-i ceara sa vada daca exista ce aflase din ziar. Iar organul nu vroia, decât cu mare greutate si cu cereri peste cereri, sa se lase convins ca exista o lege. Chiar si pe la noi.) Dar, cine, stie? Sa nu judecam pentru a fi osânditi… Caci, orice renuntare la îmbratisarea raului înseamna bine, schimbare, iertare. Dac-o fi asa, ma refer la cotidian (dar, am dreptul sa ma îndoiesc!).

Ei, bine, revenind la probele noastre ratacite pe tarâmul unde prezumtia de nevinovatie, dreptul la aparare (si altele) sunt privite cu un vadit sictir, avem a observa declaratia reprezentantului parchetului. Care zicea cum ca sigur nu de la ei au curs (ori picurat) informatiile pe sticla. Argumentul folosit era unul zdrobitor. Pour les connaisseurs. Purtatorul de cuvânt al procurorilor de sus zicea ca respectivele materiale (audio si scrise) n-au cum sa le apartina pentru ca ei poseda doar o varianta mai scurta, redusa, a înregistrarii. si de mai proasta calitate. Adica, ce sa întelegem? Ca în dosarul în care se va hotarî soarta unui om (acuzat) sunt numai niste parodii de probe (varianta scurta si înregistrata cu scârtâituri), iar alea adevarate sunt pe la tv? Daca n-am risca sa luam numele Domnului în desert, ne-am scuipa în sân si ne-am face repede trei cruci mari, cu metaniile aferente. Uitati, domnilor, respect la lege într-o tara de U.E.! Ba mai mult, procurorul spunea ca va verifica daca aceste informatii (probe, pe româneste) au ajuns sa fie întoarse pe toate partile la tv datorita unei scurgeri oficiale sau neoficiale de informatii. Cum, adica, “oficiala”? Ca în timpul desfasurarii unei anchete, astfel de scurgeri nu pot fi. Punct! Nu exista nici un temei care sa permita procurorului în timpul anchetei sa dea cu probele de televizor, oricât de “oficiala” ar fi cererea te miri carui post. În fine, cica, daca-s (cumva…) vinovati din rândul parchetului, vor fi predati pe mâna CSM. (Dati un pronostic pentru cercetarea lor!).

Asa ca nu ne ramâne decât sa citam concluzia (desteapta si ilustrativa pentru ceea ce se întâmpla la noi) emisa de Mircea Badea: informatiile au fost date postului tv de “Tutankhamon în strânsa combinatie cu Harry Potter”! Sa ne traiasca, la multi ani!